Politica Comercială a României în Context Regional și Internațional

Politica comercială se poate defini ca reprezentând acea concepţie coerentă cu privire la mijloacele pe care o ţară le poate utiliza în relaţiile comerciale cu exteriorul în scopul maximizării beneficiilor care pot deriva din aceste schimburi.

Realizarea unei politici comerciale comune a făcut parte din planul iniţial de integrare economică europeană, astfel că politica comercială a UE(iniţial CEE) este comună în linii mari în raport cu restul lumii încă din 1968, odată cu realizarea Uniunii Vamale.

Formularea şi implementarea politicii comerciale a UE se face în baza art.133 din Tratatul CE (fostul art.113), conform căruia orice masură adoptată în cadrul acestei politici este propusă de Comisie şi decisă de Consiliu. Comisia asigură reprezentarea uniformă a intereselor Comunităţii, precum şi exercitarea politicii comerciale comune, atât la nivel bilateral, cât şi multilateral.

Pentru a se putea desfăşura independent, politica comercială se supune unei duble constrângeri:

-pe de o parte, ea va depinde de toate celelalte măsuri de politică economică decise la un moment dat la nivel naţional;

-pe de altă parte, va fi influenţată şi de măsurile de politică economică decise de alte ţări, în acest domeniu suveranitatea naţională nefiind niciodată intactă.

Politica comercială indeplineşte urmatoarele funcţii principale:

- promovarea relaţiilor economice externe, respectiv promovarea exporturilor;

- protejarea economiei naţionale în faţa concurenţei străine, ceea ce presupune controlarea şi reglementarea importurilor;

- realizarea unui echilibru al balanţei comerciale şi de plăţi externe, precum şi creşterea rezervelor valutare ale statului.

În baza prevederilor Tratatelor constitutive şi a celorlalte norme(legislaţie secundară, tratate multi- şi bilaterale încheiate de Comunitatea Europeană) care reglementează relaţiile comerciale ale UE cu ţările terţe se poate afirma că Uniunea Europeană are o politică comercială comună axată pe liberalizarea schimburilor în domeniul industrial şi relativ protecţionistă în sectorul agricol.

În relaţiile cu exteriorul, statele pot adopta diferite tipuri de politici economice:

-Autarhice – regim caracteristic unei economii închise, în care ţara respectivă consumă ceea ce produce, fără a recurge la importuri.

Dacă, conform definiţiei, sistemele autarhice nu au nici un fel de legături cu alte ţări, în realitate, autarhia nu poate fi nici totală, de vreme ce nici o naţiune nu dispune de toate resursele, naturale şi umane, pentru a produce ceea ce e necesar pentru locuitori, şi nici permanentă, deoarece dezvoltarea autarhică duce în timp la necesitatea dezvoltării contactelor cu exteriorul (vezi cazul fostului Imperiu Sovietic, al Cubei, Coreei de Nord etc.).

-Specifice protecţionismului – doctrină economică care constă în protejarea economiei naţionale prin limitarea sau interzicerea importului de produse străine.

În acest caz, ţara filtrează schimburile cu exteriorul prin intermediul a diferite modalităţi protecţioniste, tarifare (presupun utilizarea barierelor vamale) şi netarifare (utilizarea unor bariere de natură netarifară, precum contingente, norme tehnice, formalităţi administrative etc.)

-Specifice liberului schimb – doctrină economică liberală caracterizată prin libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor şi persoanelor, respectiv prin absenţa barierelor în calea relaţiilor economice internaţionale.

Conform teoriilor liberale, o ţară va fi avantajată de participarea la schimburile internaţionale în măsura în care se va specializa (legea avantajelor absolute, legea avantajelor comparative etc.) şi îşi va deschide frontierele.

În funcţie de numărul partenerilor şi felul acordurilor încheiate, există politică unilaterală, bilaterală, multilaterală, regională sau subregională.

- Politici comerciale unilaterale. Sunt politici autonome care constau în adoptarea de către stat a unor măsuri unilaterale privind activitatea de comerţ exterior, fără a se ţine seama de poziţia şi punctul de vedere al statelor partenere. Sunt măsuri dure, de dictat, care grăbesc calea către falimentul politicii comerciale adoptate.

- Politici comerciale bilaterale. La baza acestor politici stau acordurile comerciale guvernamentale bilaterale prin care se reglementează schimburile de bunuri şi servicii între statele semnatare pe o anumită perioadă.

- Politici comerciale multilaterale. După al doilea război mondial s-au pus bazele sistemului comercial multilateral, ale cărui componente esenţiale sunt Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), astăzi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi Conferinţa ONU pentru comerţ şi dezvoltare (UNCTAD). Sistemul comercial multilateral cuprinde ansamblul principiilor regulilor şi a măsurilor de politică comercială convenite la nivel multilateral, precum şi instituţiile internaţionale pe care se sprijină relaţiile comerciale.

- Politicile comerciale regionale sau subregionale sunt rezultatul acordurilor convenite între grupe de state din aceeaşi regiune sau subregiune, în special sub formă de acorduri de comerţ liber, uniuni vamale, pieţe comune, uniuni economice şi monetare.

- Politicile comerciale interregionale sunt rezultatul acordurilor cu participare a statelor din mai multe continente sau zone geografice îndepărtate.

- Politicile comerciale plurilaterale sunt aranjamente convenite de mai multe state, în funcţie de interesul acestora.

Politica comercială se întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protecţie comercială, printre care şi cele care se adoptă în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.

Reglementări de politică comercială adoptate în perioada actuală Astfel de măsuri adoptate de România după 1990 au vizat în egală măsură toate cele trei domenii ale politicii comerciale: – tarifar; – netarifar; – de stimulare şi promovare.

-În domeniul tarifar, măsurile de politică vamală adoptate în actualul context au vizat, în primul rând, adoptarea unui nou tarif vamal de import. După perioada 1990-1991 (s-a aplicat vechiul tarif), cu începere de la 1 ianuarie 1992 a intrat în vigoare noul tarif vamal al României elaborat după Convenţia vamală din 1983 privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor; se aplică la toate mărfurile importate. Taxele vamale sunt AD-VALOREM şi se varsă la bugetul central al statului.