Politica Concurenței în Uniunea Europeană

Politica concurenţei în Uniunea Europeană

Esenţa pieţei unice este posibilitatea întreprinderilor de a concura în condiţii egale pe pieţele din toate statele membre. Prin urmare, politica în domeniul concurenţei comune este esenţială pentru realizarea şi menţinerea pieţei unice. Aceasta asigură comportamentul concurenţial al întreprinderilor (firme, companii) şi protejează interesele consumatorilor, permiţându-le să achiziţioneze bunuri şi servicii în cele mai bune condiţii. Ea promovează eficienţa economică prin crearea unui climat favorabil inovării şi progresului tehnic. Acest lucru previne practicile anti-concurenţiale din partea companiilor, care ar putea sufoca dinamica concurenţială generată de piaţa unică.

Normele comune ale politicii de concurenţă, necesare pentru menţinerea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toate întreprinderile din cadrul pieţei interne, pot acţiona împotriva intereselor naţionale şi trebuie să fie respectate de către toate guvernele, care pledează pentru nevoia de un arbitru neutru şi respectat amplasat deasupra ciocnirea intereselor naţionale. Tratatul CE alocă rolul Comisiei Europene. Aceasta este într-adevăr unul dintre puţinele domenii în care Comisia are putere autonomă, supranaţională şi, în plus faţă de rolul său primar, aceasta are întâietate în luarea deciziilor. Sub controlul Curţii de Justiţie, Comisia stabileşte legislaţia europeană privind concurenţa, care oferă un cadru pentru desfăşurarea acesteia şi orientează legislaţia naţională. Autorităţile naţionale de concurenţă pun în aplicare propria lege de concurenţă care, în multe privinţe, este comună cu Legea concurenţei europene. Acest lucru înseamnă că, în multe domenii punerea în aplicare a normelor europene pot fi atribuite autorităţilor din statele membre şi instanţelor, scutind astfel Comisia de muncă de rutină.

Politica comună în domeniul concurenţei afectează practic toate celelalte politici comune, care trebuie să se conformeze cu normele sale. Acest lucru este valabil în special în politica industrială, în ceea ce priveşte politica structurală şi măsurile sectoriale, regionale, în ceea ce priveşte ajutoarele de stat pentru regiunile sărace, energia şi transporturile, în ceea ce priveşte întreprinderile publice majore şi multinaţionale în aceste sectoare, şi politicilor agricole şi din domeniul pescuitului , în ceea ce priveşte organizarea comună a pieţei. O politică de concurenţă proactivă facilitează activitatea de afaceri, diseminarea la scară largă de cunoştinţe, o afacere mai bună pentru consumatori şi restructurarea economică eficient[ pe piaţa internă. Din moment ce politica de concurenţă are impact asupra performanţei economice a Europei, este un element cheie al unei politici coerente şi integratoare pentru a promova competitivitatea industriilor europene şi a atinge obiectivele Strategiei de la Lisabona.

1. Nevoia unei politici concurenţiale în Uniunea Europeană

Înainte de deschiderea frontierelor pentru comerţul intracomunitar şi concurenţei, preţurile în anumite sectoare, în cele mai multe ţări, au fost menţinute artificial la un nivel care a permis întreprinderilor marginale să supravieţuiască. Consumatorul purta costul de protejare a afacerilor non-profitabile. În alte sectoare, întreprinderile nerentabile au fost susţinute de ajutoare de tot felul, aceştia fiind, prin urmare, contribuabilii care le-au ţinut în viaţă. Prin urmare, atât consumatorii, cât şi contribuabilii au avut un mare interes în a vedea întreprinderile neprofitabile dispărând de pe piaţă datorită fair-play-ului concurenţei. Acest interes comun al cetăţenilor din statele membre este o forţă conductoare majoră a procesului de integrare al multinaţionalelor.

Normele naţionale nu pot asigura singure concurenţa pe piaţa comună. Acestea trebuie să fie completate de normele europene pentru a acoperi cazurile care afectează comerţul dintre statele membre. În contrast cu politicile naţionale din domeniul concurenţei, politica de concurenţă comună are ca obiectiv integrarea pieţei. Ea trebuie să asigure unitatea pieţei comune prin prevenirea împărţirii întreprinderilor între ele prin intermediul unor acorduri de protecţie. Acesta trebuie să evite monopolizarea de pe anumite pieţe prin împiedicarea marilor companii să se folosească de poziţia lor dominantă pentru a impune condiţii sau să-şi cumpere competitorii. În cele din urmă, trebuie să împiedice guvernele în denaturarea regulilor jocului, prin intermediul unor ajutoare pentru întreprinderile din sectorul privat sau discriminarea în favoarea întreprinderilor publice.

1.1. Flotabilitatea concurenţei pe piaţa europeană

Esenţa pieţei Uniunii Europene este concurenţa. Piaţă permite întreprinderilor să producă pe scară largă, să aducă metode moderne de producţie şi să-şi reducă costurile, în beneficiul consumatorilor. Datorită pieţei comune, consumatorii au posibilitatea de a alege între produsele naţionale şi produsele din ţările partenere, importate fără restricţii cantitative şi taxe vamale. Alegerea lor se îndreaptă spre produse de o calitate mai bună, ţinând cont de preţul acestora, indiferent de originea lor. Consumatorii sunt, prin urmare, judecătorii performanţelor întreprinderilor de pe piaţă. Firmele cel mai puţin viabile sunt obligate să modernizeze sau să se închidă.