Politica Concurențială

Introducere

Necesitatea reglementărilor din domeniul concurenţei decurge însăşi din natura economiei de piaţă libere, deschise, care se bazează pe existenţa unei concurenţe loiale între agenţii economici, competiţie ce trebuie respectată, păstrată şi protejată de lege.

În multe situaţii, agenţii economici utilizează un întreg „arsenal” de acte şi fapte anticoncurenţiale cu scopul de a-şi elimina concurenţii de pe piaţă şi de a obţine profituri cât mai mari. Acest lucru afectează grav atât mediul concurenţial, cât şi economia în ansamblul său, implicaţiile fiind deosebit de profunde şi asupra vieţii cetăţenilor.

Politica concurenţială are ca obiectiv principal crearea unei concurenţe reale libere şi loiale în cadrul pieţei de referinţă prin măsuri ce au în vedere structurile pieţei şi comportamentul agenţilor economici. Politica concurenţială încercă să reglementeze tot ceea ce se poate „scăpa de sub control” agenţilor economici, voit sau nevoit, conducând la un comportament anticoncurenţial.

Prin politica de protecţie a concurenţei se urmăreşte crearea, protejarea şi dezvoltarea mecanismelor pieţei libere în scopul creşterii economice, a bunăstării consumatorilor şi a stimulării unei economii eficiente şi competitive pe piaţa mondială.

Transpusă la nivelul consumatorului, cultura concurenţială îl determină pe acesta să fie bine informat şi să aleagă acele produse şi servicii care îi satisfac cel mai bine nevoile şi care îi oferă cea mai mare valoare în schimbul preţului plătit. Astfel, consumatorul, prin posibilităţile sale de alegere, intervine direct şi concret în procesul competiţiei libere, ca beneficiar direct al rezultatelor acesteia.

Cap.I Definirea politicii concurenţiale

Politica concurenţială este fundamentată pentru realizarea pieţei unice, deoarece garantează funcţionarea cât mai bună a mecanismelor pieţei libere, susţinând, în acelaşi timp, crearea unui mediu european competitiv sănătos.

Ca definiţie, politica concurenţială reprezintă „un ansamblu de reglementări, obiective şi instituţii care acţionează pentru asigurarea unui climat concurenţial normal între agenţii economici să se manifeste liber, pe baza propriilor lor decizii şi comportamente orientate sistematic pentru obţinerea avantajelor valorice, ca expresie a eficienţei activităţii lor pe piaţa considerată”.

O altă definiţie a politicii în domeniul concurenţei a fost dată în cadrul Conferinţei ministeriale de la Singapore în anul 1996, sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în care se precizează, că în sens larg, politica în domeniul concurenţei cuprinde toate măsurile care se referă la competiţia în cadrul pieţei, incluzând politica comercială şi politicile de reglementare şi măsurile adoptate de către guverne pentru combaterea practicilor anticoncurenţiale ale întreprinderilor din sectorul privat şi public. În sens restrâns politica în domeniul concurenţei se referă la legislaţia şi politicele care reglementează comportamentul anticoncurenţial al întreprinderilor.

Cap.II Istoricul evoluţiei politicii concurenţiale europene

Toate ţările europene care au avut ca scop dezvoltarea pieţelor şi asigurarea eficienţei acestora, au urmărit adoptarea unor măsuri şi reglementări în domeniul concurenţei care să se alinieze legislaţiei existente la nivel european.

Experienţa britanică se bazează pe existenţa unor practici restrictive şi pe o atitudine de toleranţă faţă de carteluri şi concentrări economice, precum şi pe ideea că nu era necesară o politică clară în acest domeniu.

Deşi regimul concurenţei britanice este constituit pe o bază legislativă solidă, acesta este criticat pentru complexitatea şi incoerenţa sa, precum şi pentru faptul că deciziile luate în anumite situaţii sunt justificate prin elementul „interes public”. O abordare mai orientată spre competiţie s-a făcut simţită începând cu anii ’80 şi s-a concretizat prin schimbări în domeniul legislativ. Guvernul laburist, ales în 1997, a adus în actualitate probleme referitoare la reforma competiţiei, fiind introdus în Parlament un nou proiect de lege privind concurenţa, în conformitatea cu prevederile competiţionale europene.

Experienţa germană are la bază un anumit context istoric legat de socialismul naţional şi crearea cartelurilor în Germania. Ca urmare, după cel de-al doilea război mondial, s-a făcut simţită influenţa gândirii americane în domeniul legislaţiei concurenţiale. Este evident că regulile concurenţiale adoptate în Gemania la sfârşitul anilor 1950 au fost în mare parte un răspuns la politica Statelor Unite. Astfel, Germania cunoşte o puternică decartelizare a industriei.

La începutul anului 1948, un proiect de lege, denumit proiectul Josten, condamna extrem de dur practicile anticoncurenţiale, dar până în anul 1957, când el a fost regiferat a fost substanţial atenuat. Legea împotriva restricţiilor competitive a însemnat, de fapt, o versiune mai blândă a modelului american, devenind un instrument al eficienţei economice.

În cadrul politicii economice europene, modelul german constituie un exemplu în domeniul aplicării regulilor concurenţiale, punând în centrul atenţiei economia socială de piaţă.

Alte ţări, cum ar fi Belgia şi Luxemburg nu aveau nici o legislaţie în domeniu, în timp ce în Olanda exista un Act al Concurenţei Economice, elaborat în anul 1956. În Italia, monopolurile şi practicile restrictive erau guvernate de Codul civil, iar în Franţa aceste practici erau reglementate foarte puţin.

Primii cincisprezece ani în domeniul politicii concurenţiale europene (1958-1972) sunt caracterizaţi prin încercări de dezvoltare a unui set coerent de priorităţi politice şi de creare a unor instituţii concurenţiale. Astfel, a fost înfiinţat Directoratul general pentru Competiţie, care a încercat să dezvolte o politică cuprinzătoare referitoare la înţelegerile verticale şi orizontale între agenţii economici. Accentul pus pe protecţia consumatorului, acesta confruntându-se cu abuzurile venite din partea actorilor principali de pe piaţă sau din partea cartelurilor constituite. De asemenea, s-a încercat eliminarea principalelor bariere împotriva comerţului în ţările membre, deoarece Uniunea Vamală a fost realizată abia în anul 1968.