Politică de învestire în cadrul firmei

1. INVESTIREA, DECIZIE FINANCIARA STRATEGICA

Decizia de investire este parte integranta a politici generale a întreprinderii. Ea marcheaza nu numai o imobilizare de capital, dar si o anumita activitate utila plasata într-un anumit segment al pietei, angajarea unei anumite cantitati de resurse naturale si umane, initierea si întretinerea unor relatii cu întreprinderi din ramuri de activitate diferite, a caror cifra de afaceri este influentata pozitiv.

Pentru a alege investitia, pe lânga evaluarea si compararea rentabilitatii proiectelor avute în vedere, se are în vedere si obtinerea surselor de finantare.

Daca selectia proiectelor de investitii se face în functie de criterii financiare, se tine cont de politica întreprinderii în cadrul strategiei de dezvoltare a acesteia (se face un studiu comercial, tehnic si financiar care sa justifice oportunitatea investitiei).

Se compara fluxurile pozitive si negative (dupa ce au fost cuantificate) pentru a stabili oportunitatea executarii investitiei. Fluxurile negative se cunosc din devizul general al investitiei. Fluxurile pozitive sunt relativ dificil de realizat din 2 considerente:

– în primul rând, datorita incertitudinii previziunilor;

– în primul rând, datorita incertitudinii previziunilor;

– greutatea de a separa contributia unui anumit activ imobilizat la fluxurile generale pozitive ale întreprinderii;

– plus greutatile cuantificarii incidentei fiscale.

Rentabilitatea unui proiect de investitii se stabileste nu atât în functie de durata normata de functionare a obiectivului, cât de durata sa de viata economica (adica perioada în care obiectivul genereaza o rentabilitate optima).

Politica de interventie a statului în economie

Investitiile joaca un rol central, de multiplicator în cresterea economica, influentând atât cererea cât si oferta pe piata. Investirea într-un anumit sector duce la miscari favorabile pentru tara si economia investitorului.

Obiective ale interventiei statului în economie. Statul utilizeaza 2 criterii: sectorial si al finalitatii.

Criteriul sectorial: agricultura, industrie alimentara, siderurgie etc.

Factori de alegere: sectoare de viitor cu mari perspective, sectoare „grele” (dificultati de finantare), sectoare foarte expuse concurentei internationale, sectoare cu finalitati sociale.

Conditii de interventie:

– statul ajuta investirea si nu exploatarea obiectivelor;

– interventia este temporara si nu permanenta.

Criteriul finalitatii: porneste de la ideea ca este mai usor sau mai eficace ca statul sa actioneze în sensul de a mentine potentialul de productie existent la un moment dat, decât de a asista pasiv la disparitia unor întreprinderi sau sectoare ce apar, din necesitati nationale sa sprijine recrearea acelui potential (cazul cercetarilor fundamentale, lansare de produse noi, tehnologii).