Politica de subvenționare a agriculturii

Politica de susţinere şi finanţare a agriculturii

Politica de susţinere a agriculturii este legată de politica de preţuri. Agricultura se poate susţine prin intermediul preţurilor la producător sau la consumator, prin intervenţii la nivelul inputurilor agricole, prin susţinerea exportului agricol sau prin susţinerea directă a veniturilor agricultorilor.

In ţările dezvoltate aceste mecanisme s-au modificat radical, tendinţa fiind de reducere şi eliminare a subvenţiilor pentru producţia agricolă şi de direcţionare a susţinerii spre dezvoltarea rurală şi protecţia mediului. Această modificare are loc din cauza excedentelor agricole, a crizei de supraproducţie care provoacă tensiuni pe piaţa mondială şi sporeşte costurile bugetare interne.

Ţările occidentale au subvenţionat îndelung şi puternic agricultura, timp în care s-au produs mutaţii ce relevă o reuşită excepţională din punct de vedere a competitivităţii pe piaţă. Deşi costul susţinerii agriculturii a fost ridicat, până în anul 1992 nu s-au luat măsuri radicale de reducere a subvenţiilor. Subvenţionarea agriculturii a dezvoltat sectoarele industrial şi terţiar în mediul rural şi a determinat creşterea producţiei agricole şi a excedentelor de produse agricole în cursa competitivităţii. Intervenţia statului prin susţinerea preţurilor a fost factorul principal al acestor mutaţii.

Din anul 1992 ţările Uniunii Europene şi-au schimbat politica agricolă, întrucât se confruntă cu excedente agroalimentare şi cu costuri ridicate ale susţinerii agriculturii. Cu toate acestea nivelul subvenţiilor acordate agriculturii se menţine ridicat.

România a introdus mecanisme de susţinere a agriculturii, după anul 1990. Sistemul de susţinere a fost diferit în perioada 1990-1996 de cel practicat în aceeaşi perioadă de ţările Uniunii Europene. S-a practicat o combinaţie de politici pentru menţinerea preţurilor scăzute la unele produse agricole de strictă necesitate pentru a proteja consumatorii şi a compensa agricultorii, folosind sistemul de subvenţionare a inputurilor şi de acordare a sumelor incluse în preţul unor produse, subvenţionarea dobânzii la credite tc.

România a semnat acordurile "Runda Uruguay" şi a optat pentru statutul de ţară în curs de dezvoltare care-i oferă o tranziţie de cea. 10 ani. In aceste acorduri nu au fost însă precizate angajamentele faţă de subvenţiile interne şi ca atare obligaţiile privind subvenţiile sunt în limite la cca. 10% din valoarea producţiei agricole, nivelul cel mai ridicat al subvenţiilor fiind în anul 1992, când ponderea acestora în producţia finală era de 8,1%". După acest an, ponderea subvenţiilor în valoarea finală a scăzut, iar dupa anul 1997 reducerea este drastică.

Formele de susţinere au fost diferite de la etapă la etapă, astfel :

- între 1991-1993 s-au subvenţionat în special consumatorii prin intermediul preţurilor de consum (72,4% din total subvenţii) şi în mică măsură producătorii agricoli prin acordare unor diferenţe de preţ şi alocaţii bugetare. Acest sistem nu a condus la stimularea ofertei ci a epuizat resursele şi a accelerat inflaţia;

- între 1993-1996 s-au acordat subvenţii, în special la producători în baza Legii 83/1993, sub forma de prime (cea mai mare parte) incluse în preţurile a patru produse de interes naţional (grâu, carne de porc, carne de pasare şi lapte), subvenţionarea unor inputuri, acoperirea dobânzilor la credite şi alte alocaţii bugetare. Consumatorii nu au mai fost subvenţionaţi direct, ci indirect. Lipsa surselor de finanţare şi deficienţele în administrarea subvenţiilor au diminuat efectele pozitive iar semnalele pieţei nu au fost relevante;

- din anul 1997 legea 83/1993 privind susţinerea producătorilor agricoli a fost abrogată, s-au eliminat subvenţiile acordate prin intermediul preţurilor şi s-a trecut la sistemul de susţinere directă a producătorilor agricoli prin intermediul "cupoanelor" valorice, al dobânzilor subvenţionate la credite (dar într-un cuantum redus) şi în regres prin susţinerea preţurilor unor inputuri. La grâu s-a folosit sistemul de prime, adăugate la preţ, pentru o perioadă scurtă de timp, în vederea sprijinirii producătorilor şi stimularea exportului. Aceste prime s-au acordat însă după ce producătorii şi-au depozitat recolta şi la un nivel al preţului nestimulativ. Ca urmare, aceştia au redus suprafeţele cultivate cu grâu în toamna anului 1999, iar preţul pe kg a crescut la începutul anului 2000 cu cca.80%. Ca urmare a creşterii nemotivate de lipsa ofertei interne de grâu, ci din cauza politicii greşite de preţ şi de orientare a producţiei, a crescut preţul pâinii, s- au făcut importuri şi s-a apelat la rezerva de stat pentru asigurarea consumului populaţiei.

- din anul 2000, ca urmare a unui regres sever al producţiei agricole, în special a producţiei animale, a producţiei de sfeclă de zahăr şi a degradării patrimoniului viticol şi pomicol, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei a propus măsuri de susţinere mai accentuată a veniturilor agricultorilor.

Astfel a fost promovat un nou sistem de acordare a cupoanelor, cu prioritate destinate producătorilor direcţi, se preconizează şi acordarea unor subvenţii, sub formă de prime, pentru lapte, carne de porc şi pasăre, precum cofinanţarea a 15% din preţul de achiziţie al tractoarelor, maşinilor şi utilajelor agricole achiziţionate de producătorii agricoli. La acesta se adaugă propuneri de măsuri privind subvenţionarea dobânzii în proporţie de 70% in total, ca şi alte facilităţi create pentru ca ţăranii să-şi poată plăti utilajele ;achiziţionate în produse, prin intermediul unor societăţi de leasing.

Volumul şi ponderea subvenţiilor pentru agricultură au scăzut în anul 1997 faţă de anii anteriori. Sprijinirea agriculturii româneşti a fost insuficientă şi în scădere şi nu a realizat aşteptările privind stimularea ofertei. Mărimea ajutorului de stat acordat agriculturii, conform raportului Băncii Mondiale din decembrie 1996, avea următoarea evoluţie:

Specificare 1993 1994 1995 1996 1997

1.Ponderea subvenţiilor în valoarea adăugată brută în agricultură 11.30 10.00 11.20 12.03 4.22

2.Ponderea subvenţiilor bugetare în P1B 2.32 1.93 2.18 2.25 0.82

3.Ponderea transferurilor bugetare în P1B . 2.86 2.37 3.87 3.85 1.80

- în perioada 1993-1996, deşi a existat o lege de suţinere a producătorilor agricoli, resursele limitate ale bugetului şi deficienţele în administrare a subvenţiilor au limitat efectele pozitive ale acesteia. Totuşi, după anul 1993, s-a oprit declinul producţiei agricole şi a existat o tendinţă de creştere până în anul 1997. Acordarea cu întârziere a subvenţiilor, în condiţiile inflaţiei galopante, a limitat însă efectele pozitive ale acestui sistem de orientare a producţiei.

In condiţiile în care reforma structurală nu se producea în ritm rapid finanţarea producţiei şi a investiţiilor nu aveau ca finalitate creşterea eficienţei economice, ci se acumulau pierderi an de an. Creditele direcţionate către societăţile cu capital de stat neperformante nu au mai putut fi recuperate iar obiectivele de investiţii nu s-au realizat.

Susţinerea financiară a, agriculturii, prin sistemul creditelor direcţionate, a fost de tip inflaţionist şi a condus la distorsiuni la nivelul genţilor economici. Faptul că de creditele direcţionate au benefieiat mai ales societăţile comerciale cu capital de stat şi majoritar de stat, agenţii conomici care au împrumutat sume mari au beneficiat şi de subvenţii mari prin dobânzile subvenţionate în proporţie de 60-70%. Numeroase disfunctionalităţi în sistemul de creditare s-au manifestat datorită acordării cu întârziere a acestora (uneori după perioada optimă de efectuare a lucrărilor agricole) sau ca urmare a nerambursării de către beneficiari a creditelor şi a dobânzilor în termenul prevăzut. La acestea se adaugă o legislaţie incompletă şi rigidă referitoare la garanţiile materiale, care a diminuat numărul de solicitări în special în rândurile producătorilor privaţi,lipsesc de asemenea instituţiile de tip mutual pentru folosirea unor forme de creditare potrivite pentru capacitatea de plată a producătorilor agricoli individuali (credit rural, credit mutual, credit ipotecar, cooperative de credit).