POLITICA ECONOMICA IN DOMENIUL AGRICULTURII(1859-1947)

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie POLITICA ECONOMICA IN DOMENIUL AGRICULTURII(1859-1947).
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Mihai Irimiea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

• Formarea statului român modern(1859) 3
• Agricultura-principala ramură a economiei naţionale după formarea statului român modern(1859-1914) 4
• Reforma agrară-Legea rurală de la 14 august 1864 5
• Reforma agrară de la 1921 6
• Concluzii 7
• Bibliografie 8

Extras din document

Formarea statului român modern(1859)

România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Ţara Românească si Moldova condusă de Alexandru Ioan Cuza şi a fost recunoscută ca ţară independentă 19 ani mai târziu.Unirea Principatelor Române cunoscută şi ca Mica Unire a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea.Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate,la 5 ianuarie 1859 în Moldova si la 24 ianuarie în Ţara Românească.

Unirea a fost un proces complex,bazat pe puternica apropiere culturala intre cele doua ’’ţări’’.

Puterea aparţinea domnitorului şi boierimii din care se constituia Adunarea Obştească,organism care deţinea monopolul asupra vieţii politice.Regimul electoral cenzitar introdus în 1858 făcea ca marea majoritate a populaţiei să nu aibă drepturi politice.

Statul român creat la 1859 avea o suprafaţă de 123.700 km² şi o populaţie de 3,9 milioane de locuitori.După profesii,71% din capii de familie erau agricultori,circa 10% meşteşugari si lucrători în ateliere, 6,5% negustori,cămătari şi liberi profesionişti,5% funcţionari şi clerici,restul slujbaşi şi alte categorii .Analiza compoziţiei populaţiei pe medii şi profesii a dus la concluzia că avem de-a face cu o structură agrară ţărănească traditional medievală.

Societatea medievală de la mijlocul secolului al XIX-lea continuă să fie rurală.

90% din cetăţenii noului stat trăiau în localităţi de tip rural în timp ce la oraşe,fără târguşoarele de tip sătesc,locuia circa 10% din populaţie.

Localităţile rurale nu erau constituite în comune de tip modern şi nu aveau independenţă administrativă.Cea mai mare parte a producţiei materiale se realiza la sate,unde domina regimul agrar feudal ce-şi va păstra caracteristicile esenţiale pâna la reforma agrară din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.Producatorul direct,ţăranul clăcaş,era constrâns să muncească pe moşia aflată în proprietate laică,pe care o lucra cu vitele sale,cu mijloace de muncă rudimentare,aceleaşi ca în urmă cu câteva sute de ani.

Lipsit de drepturi,supus abuzurilor boierilor şi a slujbaşilor statului,avea un nivel de trai mai scăzut decât în secolele anterioare.

Desfiinţarea iobăgiei,a dominării relaţiilor feudale şi împroprietărirea ţăranilor au marcat un eveniment important în apariţia si evoluţia relaţiilor capitaliste,în general şi în particular în agricultura Ţărilor Române.Reformele au constituit in statul român de la anul 1959 principala cale de apariţie şi evoluţie a capitalului în agricultură2.

Agricultura-principala ramură a economiei naţionale după formarea statului român modern (1859-1914)

Principala ramură a economiei naţionale după formarea statului român modern a constituit-o agricultura,care a evoluat de la structura pastoral agricolă în care predominau păşunile şi creşterea vitelor,la cea cerealieră în care predominau culturile de cereale.

În perioada 1859-1914,în agricultura României s-au produs numeroase transformări radicale,inegale si contradictorii care au marcat întreaga evoluţie economico-socială a ţării.S-a realizat o schimbare la nivelul proprietăţii funciare şi anume trecerea de la o structură condiţionată de tip feudal la una alcătuită din 2 sectoare,una formata din marea proprietate moşierească şi mica proprietate ţărănească.

Se declanşează procesul de înlocuire a mijloacelor de muncă tradiţionale cu mijloace de muncă moderne,înscrierea agriculturii în tendinţa firavă înca în acea perioadă,de transformare în sector mecanizat,modern,al economiei naţionale.

Apare un nou regim agrar prin înlocuirea sistemului de combinare al factorilor de producţtie de tip feudal cu un sistem derivat din acesta,numit ’’al nevoilor agricole’’.

S-au realizat transformări in sfera schimbului,trecerea de la caracterul preponderent natural(de automconsum),la un sistem preponderent comercial reprezentat în principal de marea expoloataţie agricolă.

Pământul cultivabil al ţării se va afla în cea mai mare parte în posesie feudală:boierimea deţinea 63%,mănăstirile 21%,restul de circa 16% aparţinând ţăranilor liberi,răzeşi şi moşneni.În perioada 1862-1866,ponderea finanţelor şi păşunilor în totalul suprafeţei agricole a ţării era de 51,4% faţă de 46,6% teren arabil,1,2% vii şi 0,6% livezi3Activitatea în această ramură avea caracter manual şi tradiţional,nu se foloseau aproape deloc maşini agricole,seminţe selecţionate sau culturi intensive,rezultatele fiind mediocre.În anul 1862,de exemplu producţiile medii la hectar au fost de 800kg

la grâu,820 kg la porumb,650 kg la orz,440 kg la ovăz,710 kg la secară.Creşterea volumului producţiei agricole era determinata doar de extinderea suprafeţelor însămânţate.

Economia de schimb la sate era puţin prezentă,gospodăriile ţărăneşti ofereau puţine produse pieţei interne.Domeniul feudal era principalul furnizor de produse agricole la export.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica Economica in Domeniul Agriculturii in anii 1859-1947.doc

Alte informatii

POLITICA ECONOMICA IN DOMENIUL AGRICULTURII(1859-1947)