Politica fiscală a UE

I. Fundamentele politicii fiscale europene

Ultimul secol a fost caracterizat, în Europa de Vest, de extinderea rolului sectorului public, prin intermediul reglementãrilor economice si fiscale. În domeniul fiscal tãrile UE au mentinut niveluri ale cheltuielilor si veniturilor publice de aproximativ 40% din PIB. Acestea au finantat partial furnizarea bunurilor publice clasice, cum ar fi apãrarea nationalã. Însã cea mai importantã parte a cresterii cheltuielilor publice a fost datoratã extinderii functiei de redistribuire a statului (prin protectie socialã). Aceasta se referã la sistemul public de pensii si sãnãtate care genereazã cele mai importante transferuri între generaþii si intrageneratii: transferuri de resurse financiare de la forþa de muncã activã cãtre someri, cãtre angajatii necalificati, cãtre studenti, cãtre familiile cu copii, cãtre agricultori, cãtre angajatii în anumite ramuri industriale caracterizate de conditii grele de muncã (cum ar fi construcþii navale sau minerit), cãtre locuitorii sau chiar întreprinzãtorii din zonele defavorizate sau cãtre alte categorii sociale. Din punct de vedere fiscal, cheltuielile publice au fost finantate prin impozitarea consumului (impozite indirecte), impozitarea veniturilor atât de naturã salarialã, cât si a profiturilor firmelor. Aceastã structurã a fiscalitãtii în Europa transpune centrul de greutate al sarcinii fiscale asupra menajelor care consumã mult, obtin venituri importante si/sau care detin proprietãti importante. Desigur, sistemul fiscal european afecteazã diferit categoriile de menaje sau firme datoritã diferentelor structurale, dintre acestea, privind veniturile, consumul si proprietãtile deinute, dar si datoritã diferitelor grade de reglementare, diferitelor moduri de administrare a ramurilor sistemului fiscal si diverselor posibilitãti de evitare a fiscalitãþii. Pentru cã astfel de trãsãturi ale sistemelor fiscale implicã pe lângã procesele de redistribuire a veniturilor vizate direct si redistribuiri accidentale.

II. Politica fiscalã europeanã

Reglementãrile existente

La nivelul UE politica fiscalã este subordonatã tratatuluide înfiintare a Comunitãtii Europene, care prevede:

_ eliminarea taxelor vamale între tãrile member (Art. 3) si a oricãror altor mãsuri cu efect similar;

_ asigurarea liberei concurente în cadrul pietei comune.

În acest sens se au în vedere în special impozitele indirecte (TVA si accizele). Impozitele directe fiind doar subordonate scopului de neafectare a liberei concurenþe pe piatã, însã se recomandã membrilor încheirea de conventii de evitare a dublei impuneri internationale.

În plus, Tratatul de la Maastricht (1992) impune membrilor uniunii monetare limitarea deficitelor bugetare

la 3% din PIB, membrilor neparticipanti la uniunea monetarã fiindu-le recomandat sã evite deficitele substantiale.

Obiectivele politicii fiscale

Scopul realizãrii pieþei comune si a uniunii monetare a antrenat schimbãri în ceea ce priveste fiscalitatea. Înlãturarea restricþiilor privind mobilitatea capitalului a generat teama cã baza impozabilã la nivel national se poate reduce prin migratia acesteia între statele membre, datoritã concurentei fiscale dintre acestea, ceea ce va afecta gradul de ocupare si capacitatea de a asigura protectia socialã. De aici s-au conturat obiectivele politicii fiscale: