Politica fiscală în UE, prezent și perspective - integrare financiar-monetară europeană

CAP 1. Conceptul de politică fiscală la nivelul U.E.

1.1. Definirea conceptului

Fiscalitatea este un instrument de reglare economică, care permite încurajarea economisirii, influenţarea consumului precum şi a modului în care companiile sunt organizate. Totodată, este crucială pentru suveranitatea naşională, deoarece guvernele percep impozite pentru a-şi finanţa activităţile iar în lipsa acestor resurse financiare nu ar putea sa-şi realizeze politicile.

Politica fiscală este necesară în toate statele membre ale U.E. datorită faptului că, acţiunea unei ţări are impact nu doar asupra ei, dar şi asupra ţărilor vecine. Astfel, statele membre nu trebuie să abordeze diferit politica fiscală ci trebuie să lucreze ca o echipă în cadrul pieţii unice a Uniunii Europene. U.E. nu intervine în ceea ce priveşte cheltuielile finanţate pe baza impozitelor, de către guverne, dar cu condiţia ca acestea să se încadreze între limitele stabilite. În cazul în care limitele nu sunt respectate, creşterea economică a ţărilor membre poate fi afectată. Cu toate acesteam ţările din Uniunea Europeană dispun de multă libertate în privinţa hotărârilor de a-şi cheltui banii şi prin ce categorii de impozite să-şi finanţeze celtuielile.

Astfel, „politica fiscală este un atribut al suveranităţii naţionale şi este parte importantă a politicii economice a unei ţări, în această calitate ea participând la finanţarea cheltuielilor publice şi la redistribuirea veniturilor”.1

1.2. Obiective

În ultima perioadă, au fost elaborate noi iniţiative comunitare asupra impozitelor şi taxelor, determinate de crearea pieţei unice şi de finalizarea Uniunii Economice şi Monetare.

Construirea politicii fiscale se bazează pe o serie de obiective2 ( Figura nr. 1- Obiectivele politicii generale de impozitare), urmărindu- se în principal ca politica fiscală a unui stat membru să nu afecteze politica altora iar prin acţiunile comune să se asigure suveranitatea reală pentru cetăţenii şi reprezentanţii acestora.Deşi obiectivele enumerate au fost acceptate în general, armonizarea sistemului de impozitare în cadrul Comunităţii nu s-a putut realiza, guvernele naţionale fiind reticente priviind realizarea unor paşi importanti în acest sens. Politica fiscală a rămas la nivel naţional, comparativ cu politica monetară care este comună statelor membre (uniunea monetră realizându-se prin introducerea monedei unice), în acest mod riscul unei asimetrii între cele două care determină contradicţii în definirea priorităţilor şi obiectivelor economice este tot mai puternic resimţit.

pe termen lung: prevenirea diferenţelor între cotele impozitelor indirecte şi ale sistemelor de impozitare ce pot determina distorsiuni ale concurenţei în interiorul pieţei unice

impozitarea directă: ¤ eliminarea ambiguităţilor legislative care conduceau la evaziune fiscală ¤ ¤ evitarea dublei impuneri

orientări recente: prevenirea efectelor negative ale concurenţei fiscale: denaturarea structurii impozitului în mod special fiind determinată de mutarea sediului în alte state, de către firmele care căutau un regim fiscal mai avantajos

prevederile Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Monetară şi Economică: dau o nouă dimensiune politicii de impozitare generală prin limitarea strictă a posibilităţii guvernelor de a finanţa cheltuielile publice prin împrumuturi Pactul pentru Stabilitate şi Dezvoltare: se urmăreşte ca bugetele statelor membre să se menţină în echilibru de-a lungul ciclului economic, iar o creştere a cheltuielilor publice va fi finanţată prin creşterea impozitelor

1.3. Baze legale

Acţiunea comunitară are scopul de a se asigura că sistemele de taxe, impozite sunt compatibile atât între ele cât şi cu obiectivele stabilite în Tratatul Comunităţii Europene3:

- Articolul 3 stabileşte obiectivul principal: eliminarea taxelor vamale şi a oricăror altor măsuri cu rezultat echivalent precum şi asigurarea nedistorsionării concurenţei pe piaţa unică.

- Articolul 104 (104c) impune statelor membre care participă la moneda unică, să încerce evitarea deficitelor guvernamentale excesive, iar în sens contrar se aplică penalităţi;

- Articolul 269 specifică că bugetul Comunităţii Europene trebuie să fie finanţat în totalitate din resurse proprii, care variază în funcţie de capacitatea contributivă a statelor membre. În prezent, aceste resurse proprii sunt alcătuite din taxe pe agricultură, pe valoarea adăugată, pe consum,etc.

- Articolul 293 (220) recomandă semnarea unor tratate pentru evitarea dublei impuneri;

- Articolul 93 (99) priveşte exclusiv impozitele indirecte ( TVA şi accize);

- Articolul 94, completat de articolele 96 (101), 97 (102) prevăd măsuri referitoare la alte domenii de impozitare pentru prevenirea distorsiunilor pieţei.