Politica investițională

INTRODUCERE

Actualitatea și importanța temei investigate. Activitatea de investiții se desfășoară ca un proces economic al cărui scop îl constituie realizarea și punerea în funcțiune a unor obiective economice, social-culturale sau administrative, de care depinde activitatea de mai departe a economiei în întregime. Acest fapt presupune înfăptuirea unui șir de acțiuni și operațiuni care, deși sunt diferite în conținut, se corelează și se intercondiționează în raport cu obiectul final prestabilit. Actualmente, majoritatea țărilor dezvoltate din Occident, precum și unele țări în tranziție promovează o politică investițională agresivă, inovațională, care are ca obiectiv asigurarea creșterii economice pe calea social-inovațională, adică acumulînd capital uman. Ponderea capitalului uman în volumul total al reproducției bogăției depășește 70% în țările europene dezvoltate.

Scopul lucrării. Constă în argumentarea teoretică și elaborarea unor recomandări practice pentru formularea și realizarea politicilor investiționale de perspectivă a Republicii Moldova.

Obiectul studiului este Politica investițională, care aparține domeniului economic și face parte din macroeconomie.

Metodologia de cercetare. S-a consultat literatura de specialitate, care a oferit o gamă largă de informații privind tema abordată, de asemenea s-a consultat site-uri specializate în domeniul economic, care au oferit date statistice referitoare la situația actuală. Referatul este structurat în două părți. Prima parte cuprinde abordările conceptuale privind noțiunea politicii fiscale, instrumesntele acestuia, structura, modul în care funționează, iar cea de a doua parte este una practică, în care s-a analizat măsurile întreprinse de către stat pentru stimularea investițiilor în Republica Moldova.

Cuvinte-cheie:politica investițională, politica investițională agresivă, politica investițională conservativă,

I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND POLITICA INVESTIȚIONALĂ

Până în anii 1990, investițiile ca categorie economică, deseori se limita la simple plasamente de capital în fondurile fixe ale sferei productive. Cu toate acestea unii economiști în lucrările lor definesc investiția drept “utilizare a economiilor în scopul creării unor noi capacități de producție și a altor active capitale ”, care includ cheltuielile pentru achiziționarea mașinilor și utilajului, executarea lucrărilor de construcție și montaj, creșterea stocurilor (1, p. 365).

În contextul politicii investiționale globale contemporane, investițiile nu pot fi reduse la simple plasamente în baza tehnico-materială a sferei de producție, sursa principală a progresului economic fiind dezvoltarea capitalului uman, potențialul științific, baza de informații a societății, fenomene ce-și află expresia în creșterea valorii activelor nemateriale și a fondurilor neproductive.

Astfel, economiștii străini J.Sax și F.B.Larren susțin aceasta și includ în conceptul de investiții nu numai plasamentele în capital fix, ci și cele pentru ameliorarea resurselor naturale, de exemplu, a fertilității pământului, dezvoltarea fondului locativ(2, p. 143-144). Economistul suedez F. Ecluund abordează definirea investițiilor nu de pe poziții materiale, ci economice.

Deci, politica investițională la nivel macroeconomic constituie o parte component

a politicii economice promovate de stat.

Politica investițională de stat reprezintă un ansamblu de acțiuni socio-economice, juridice și organizatorice, orientate spre utilizarea rațională a resurselor acestuia prin investire în sferele prioritare în scopul dezvoltării durabile a economiei; spre stimularea atragerii investițiilor corporative, private și străine la realizarea celor mai de perspectivă proiecte investiționale. Este de menționat, că tradițional în arealul intervenției statului se înscriu acele sfere ale economiei care necesitată investiții centralizate masive, pentru care orientarea spre realizarea profiturilor nu este criteriu unic de eficiență economică. Drept criteriu se impune interesul social. Aceste sfere sînt, de obicei, ramurile de bază: energetica, complexul industrial, infrastructura productivă (transportul, rețelele electrice, comunicațiile etc.), infrastructura socială (ocrotirea sănătății, învățămîntul, protecția socială), știința fundamentală și producția scientofagă etc.

Bazele teoretice ale procesului investițional și politicii investiționale sînt cercetate în numeroase monografii. Un grup însemnat din acestea este dedicat politicii investiționale a statului. Încă în anii ’60 ai secolului XX a fost demonstrat faptul că politica investițională reprezintă prin sine elementul de bază al politicii economice a unui stat. Drept exemplu poate servi corelația dintre activitatea investițională și creșterea economică în SUA: descreșterea activității investiționale din SUA în anii ’60 a avut un impact negativ asupra competitivității economiei naționale. Anume în acea perioadă Congresul și Senatul SUA au elaborat „Actul cu privire la politica investițională”1, act care a stabilit căile de sporire a ponderii investițiilor în PIB și a concretizat setul de înlesniri prevăzute pentru investitori. După caracterul orientării sale, politica investițională a țării poate fi agresivă și conservativă.