Politica Monetară

Politica monetară

În timp ce celelalte instrumente ale economiei erau, practic, imposibil de utilizat, politica monetară s-a dovedit a fi singura în măsură să ducă la îndeplininirea măsurărilor de stabilizare, chiar dacă aceasta, la început, s-a făcut cu destul de multe eforturi.

”Politica monetară constituie un demers complex si subtil. În această lume cunostintele solide ale specialistilor bancari se asociază cu finetea unor observatii sociologice și psihologice. Toate, dublate de experientă si de spirit creator. Ne confruntăm de prea multe ori cu un fenomen pe care economistii îl numesc ”iluzie monetară”: convingerea că sporurile câstigurilor salariale sunt benefice, chiar dacă preturile cresc”.

Ceea ce trebuia să se realizeze, în definitiv, în plan monetar, era restabilirea încrederii în propria monedă, în conditiile în care economia în tranzitie este, de cele mai multe ori, confruntată cu o puternică dolarixare.

Politica monetară poate fi definită ca ansamblul de acţiuni exercitate de autorităţile monetare (banca naţională, trezoreria) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare, în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu.

De fapt, ansamblul de reguli pe care banca centrală le impune celorlalte bănci şi instituţii financiare vizează atingerea unor obiective generale ale ţării, cum sunt: stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienţă a economiei naţionale spre exterior etc.

Motivaţiile şi scopurile politicii promovate de agenţii bancari şi de Credit pot fi grupate în două categorii: - în primul rând, acestea constau în organizarea profesiunii bancare de aşa manieră încât să se asigure protecţia deponenţilor, să se evite riscul care ar proveni dintr-o gestiune dezordonată a resurselor monetare şi din măsurile individuale ce ar periclita sistemul monetar şi de credit. - în al doilea rând, prin politica monetară se urmăreşte ca, prin modificarea masei monetare, să se contribuie la realizarea obiectivelor economice fundamentale. Ea nu trebuie să favorizeze nici lipsa de bani, dar nici orientarea agenţilor specializaţi în operaţiuni băneşti riscante. Deci o politică monetară sănătoasă trebuie să-şi propună concilierea stabilităţii puterii de cumpărare a monedei (nu rigiditatea masei monetare) cu expansiunea economică.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizează prin reglarea cererii de monedă de schimb şi de plată. Dar reglarea respectivă nu este un scop în sine. Printr-o asemenea măsura se urmăresc stabilitatea preţurilor, deplina ocupare a forţei de muncă şi expansiunea economică etc.

Pe plan extern, politica monetară şi mişcările externe de capitaluri sunt de natură dublă. Pe de o parte, politica monetară poate să caute încurajarea intrărilor sau ieşirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balanţei de plăţi.

Pe de altă parte, ea încearcă să găsească modalităţile de a suporta presiunile valutare din exterior atunci când mişcările de capital se derulează speculativ. Bineînţeles, se recurge la această politică dacă autorităţile monetare naţionale nu au puterea de a evita astfel de presiuni.

Obiectivele politicii monetare se circumscriu obiectivelor politicii economice generaleşi pot fi grupate în două categorii:

- managementul activităţii bancare şi protecţia deponenţilor, prevenirea riscului şi gestiunea corespunzătoare a resurselor monetare;

- reglarea masei monetare, prin condiţii şi mijloace care să concure la realizarea obiectivelor generale ale politicii economice. Ea trebuie să prevină apariţia fenomenelor de insuficienţă şi formarea de excedente pe piaţa monetară, încât să se realizeze armonizarea a două obiective inseparabile: stabilitatea puterii de cumpărare a banilor şi creşterea economică.

Reglarea masei monetare, pe plan intern, trebuie să urmărească stabilitatea preţurilor, ocuparea forţei de muncă, expansiunea economică'.