Politică monetară

Introducere

Politica monetara reprezinta ansamblu masurilor si metodelor prin care autoritatile publice abilitate cauta sa influienteze conditiile macroeconomice prin cresterea sau reducerea ofertei de bani. Autoritatile monetare au la dispozite trei optiuni principale: suplimentarea ofertei de bani prin tiparire de bancnote (astazi aceasta optiune este rareori utilizata), controlul direct asupra detinerilor de bani de catre sectorul monetar si operatiuni de open-market (vanzarea si cumpararea titlurilor de valoare de stat prin operatiuni pe piata libera). Conceptia keynesiana traditionala considera politica monetara drept cel mai bun instrument (“banii nu conteaza”) de influentare a economiei, pe cand conceptia monetarista este total opusa acesteia. Din perspective noii macroeconomii clasice (ce utilizeaza teoria anticiparilor rationale) masurile de politica monetara sunt total ineficiente. Astazi, tendinta dominanta a politicii monetare este cea a politicilor restrictive, autoritatile monetare responsabile avand convingerea ca astfel inflatia poate fi restransa.

Ca piata specifica, piata monetara difera atat de piata bunurilor de consum, cat si de cea a factorilor de productie. Obiectul tranzactiei pe toate pietele, dar mai ales pe o asemenea piata il formeaza moneda, „sangele care iriga corpul social al unei tari” – numerar si/sau banii de cont. In ansamblul pietelor, piata monetara detine un rol tot mai important, aceasta decurgand din insemnatatea tot mai mare pe care o are moneda in economia contemporana.

Politica monetara: instrumente, tinte intermediare

si obiective

Cap.1 Politica monetara si politica economica

In tarile dezvoltate, dar si in alte tari care au optat pentru democratie si economie de piata, s-au individualizat urmatoarele cinci obiective generale ale politicii economice :

- Cresterea economica

- Ocuparea fortei de munca

- Stabilitatea preturilor

- Echilibrul extern

- Controlul deficitului bugetar (datoria publica)

Atingerea simultana a acestor obiective nu este o regula, intrucat chiar in conjuncturile cele mai favorabile si in tarile cele mai stabile ele sunt, cel putin partial, greu compatibile. Pentru optimizarea macroeconomica se utilizeaza principiul lui Jan Tinbergen “atat timp cat exista o penurie de instrumente de politica economica (sau numarul acestora este mai mic decat numarul obiectivelor finale) vor trebui alese doar acele obiective considerate ca fiind de maxima importanta” Sistematizarea instrumentelor de interventie ale Statului in economie functie de institutiile ce le promoveaza si din punct de vedere a obiectivelor ce pot fi atinse utilizandu-le a condus la separarea a patru categorii de politici - componente ale politicii economice: politica financiara, politica monetara, politica veniturilor, politici specifice.

Principalele doua politici utilizate, avand în vedere eficienta si posibilitatile oferite sunt politica monetara si politica financiara. Politica monetara are urmatoarele caracteristici: are eficienta mare în combaterea inflatiei si eficienta mica in stimularea cresterii economice, afecteaza intreaga societate, dar poate fi schimbata rapid.

Politica monetara joaca rolul de instrument de interventie indirecta a statului în economie si poate fi definit ca ansamblul interventiilor Bancii Centrale sau autoritatilor monetare care se efectueaza asupra lichiditatii economiei (fie prin dimensionare volumului ofertei, fie prin rata dobanzii - ca pret), in scopul de a contribui, prin utilizarea tehnicilor si instrumentelor monetare, la realizarea obiectivelor politicii economice.

Un instrument de actiune al factorilor de decizie in ultimii ani, in special in statele dezvoltate este politica monetara. Statele opteaza pt politica monetara in defavoarea celei financiare datorita unor inconveniente ale acesteia legate de :

- perioada lunga de timp necesara pentru a realiza o schimbare a acesteia (de obicei un exercitiu bugetar);