Politica monetară a BNR

Analiza evolutiei politicii monetare in România

1991 – politica monetară bazată pe cresterea masei monetare

1992 – masa monetara a crescut rapid si fenomenul inflationist s-a reinstalat

1993 – inflatia masurată prin indicii preturilor de consum a depasit 250 %, fenomen care a demonstrat si apogeul dificultătilor în economie

1994 – politica monetară s-a centrat pe utilizarea concomitentă a două pârghii esentiale:

- controlul expansiunii monetare

- cresterea ratelor de dobândă

1995 – obiectivul l-a constituit reducerea ratei inflatiei până la 30%

1996 – politica monetară s-a deteriorat si s-a concretizat în pierderea încrederii în moneda natională

1997 – s-a renuntat la refinantarea prin credite structurale si a avut loc liberalizarea pietei monetare

1998 – politica monetară restrictivă a condus la temperarea semnificativă a inflatiei

1999 – obiectivul principal a fost atenuarea cresterii preturilor, iar inflatia a inregistrat nivelul de 5,49%

2000 – 2004 – obiectivul principal al politicii monetare a fost practicarea unui curs valutar flotant

2005 – 2007 – politica monetară s-a bazat pe continuarea dezinflatiei treptate si trecerea la tintirea directă a inflatiei

2007-2009 – s-a urmarit consolidarea inflatiei scăzute si formarea pietii interne de capitaluri pe termen lung

Perspectivele pentru anii 2010 -2014

participarea la ERM II (European Exchange Rate Mechanism) in minim doi ani  

adoptarea EURO ca monedă natională

Instrumente de politică monetară

2. Instrumente de refinantare

Intr-o serie de tări dezvoltate precum si cele aflate în tranzitie, băncile centrale utilizează două tipuri de instrumente de refinantare:

- facilitătile permanente

- instrumentele pietei monetare.

3. Operatiuni de open-market

În tările dezvoltate, operatiunile de open-market au devenit principalul instrument de control monetar, datorită avantajelor pe care le prezintă.

4. Plafoanele de credit

Sunt utilizate ca instrumente directe de control monetar si se mainifestă sub forma unor instructiuni prin care băncile sunt informate cu privire la nivelul maxim al creditelor si ponderea acestora în portofoliul de active.