Politica Monetară a UE

Toate statele membre ale UE fac parte din Uniunea Economică şi Monetară (UEM), care poate fi considerată o etapă avansată a integrării economice bazate pe o piaţă unică. UEM presupune coordonarea strînsă a politicilor economice şi fiscale, iar în cazul ţărilor care îndeplinesc anumite condiţii presupune şi existenţa unei politici monetare unice şi a unei monede unice – euro. În termeni practici, UEM înseamnă:

- Coordonarea elaborării politicilor economice între statele membre

- Coordonarea politicilor fiscale, în special prin stabilirea de limite pentru datoria şi deficitul public

- O politică monetară independentă coordonată de Banca Centrală Europeană (BCE)

- Moneda unică şi piaţa unică

Euro este moneda unică adoptată (pînă în acest moment) de 17 state membre ale Uniunii Europene care, împreună, formează zona euro. Introducerea monedei euro în 1999 a reprezentat un pas important pentru integrarea europeană. A fost, de altfel, şi unul dintre succesele sale majore: cetăţeni europeni din cele 17 ţări folosesc moneda unică şi se bucură de avantaje care se vor extinde pe măsură ce şi alte ţări vor adopta moneda euro.

În momentul lansării, la 1 ianuarie 1999, euro a devenit noua monedă oficială a 11 state membre. La început, euro a fost introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu implicau bancnote şi monede, precum şi în scopuri contabile, în timp ce vechile monede, considerate subunităţi ale euro, continuau să fie folosite pentru efectuarea de plăţi în numerar. Ulterior, la 1 ianuarie 2002, euro a fost introdus sub formă de bancnote şi monede. Euro nu este moneda tuturor statelor membre. Două ţări (Danemarca şi Regatul Unit) au optat pentru clauza de neparticipare prevăzută în Tratat, iar restul (majoritatea noilor state membre şi Suedia) nu au îndeplinit criteriile stabilite în vederea adoptării monedei unice. În momentul în care le vor îndeplini, monedele lor naţionale vor fi înlocuite de euro.

ŢĂRILE MEMBRE ALE ZONEI EURO

1999 BELGIA, GERMANIA, IRLANDA, SPANIA, FRANŢA, ITALIA, LUXEMBURG, ŢĂRILE DE JOS, AUSTRIA, PORTUGALIA ŞI FINLANDA

2001 GRECIA

2002 INTRODUCEREA BANCNOTELOR ŞI MONEDELOR EURO

2007 SLOVENIA

2008 CIPRU, MALTA

2009 SLOVACIA

2011 ESTONIA

Toate statele membre ar trebui să introducă moneda euro, însă doar atunci cînd economia lor este pregătită. De aceea, ţările care au aderat la UE în 2004 şi în 2007 intră treptat în zona euro. Danemarca şi Regatul Unit, pe de altă parte, nu utilizează această monedă datorită unor acoduri politice speciale. Pentru aderarea la Zona Euro, fiecare stat membru trebuie să întrunească cîteva criterii, numite şi criterii de convergenţă.

Acestea sunt:

1. Stabilitatea preţurilor: Statele membre trebuie să realizeze un grad ridicat de stabilitate a preţurilor la bunuri şi servicii;

2. Rata dobînzilor: Rata medie de inflaţie trebuie să nu depăşească cu mai mult de 1,5 puncte

procentuale media primelor 3 state care înregistrează cele mai bune performanţe economice.

3. Deficitele: Deficitul nu trebuie să depăşească 3% din PIB.

4. Stabilitatea ratei de schimb: Rata de schimb a valutei naţionale trebuie să fie stabilă pentru cei doi ani anteriori.

5. Datoria publică: nu poate depăşi 60% din PNB;

Faptul că o mare parte a Uniunii are euro ca monedă naţională a fost de un real folos în timpul crizei: a permis UE să reacţioneze la criza creditelor într-un mod coordonat şi a oferit mai multă stabilitate. De exemplu, BCE a putut reduce rata dobînzilor pentru întreaga zonă euro, evitîndu-se fixarea de către fiecare ţară a propriei rate de schimb. În prezent, băncile europene pot să acorde sau să primească împrumuturi de la alte bănci în aceleaşi condiţii. Peste 60% din cetăţenii UE folosesc zilnic euro. Moneda unică prezintă avantaje pentru toţi: costurile de schimb valutar în cazul călătoriilor sau al tranzacţiilor comerciale efectuate în zona euro au dispărut; în cele mai multe cazuri, costurile asociate plăţilor transfrontaliere au dispărut sau au scăzut dramatic; consumatorii şi întreprinderile pot compara mai uşor preţurile, ceea ce stimulează concurenţa. Adoptarea monedei unice pentru statele membre UE poate aduce şi alte avantaje, dar şi dezavantaje:

Dintre avantajele monedei unice mai putem menţiona:

• Creşterea concurenţei;

• Impunerea aceloraşi norme şi activităţi bancare (acordarea de credite şi depozite băneşti)

• Reducerea costurilor tranzacţiilor;

• Reducerea riscului financiar;

• Rate mai scăzute ale dobînzii;

• Stabilitatea preţurilor.

Dintre dezavantajele monedei unice putem menţiona:

• Costurile legate de trecerea la moneda unică;

• Creşterea costurilor sociale;

• Creşterea preţurilor care trebuie să atingă media europeană.