Politica publică din România în domeniul protecției mediului

Tinând cont ca un mediu sanatos este esential pentru asigurarea prosperitatii si calitatii vietii si de realitatea ca daunele si costurile produse de poluare si schimbari climatice sunt considerabile, Guvernul României promoveaza conceptul de decuplare a impactului si degradarii mediului de cresterea economica prin promovarea eco-eficientei si prin interpretarea standardelor ridicate de protectia mediului ca o provocare spre inovatie, crearea de noi piete si oportunitati de afaceri.

Scurt istoric

În România, protectia mediului a aparut ca un domeniu de sine statator al politicilor nationale în anul 1990, când a fost înfiintat pentru prima data fostul Minister al Mediului; în 1992 a fost elaborat primul document oficial ce stabileste obiectivele nationale în domeniu – „Strategia Nationala de Protectia Mediului”, reactualizata în 1996 si în 2002. Strategia este structurata în doua parti:(1) o trecere în revista a principalelor resurse naturale, elemente privind starea economica si calitatea factorilor de mediu, si (2) strategia propriu-zisa, adica principiile generale de protectie a mediului, prioritatile, obiectivele pe termen scurt, mediu si lung. Înca din 1996 se poate observa o adecvare a strategiei nationale cu cea comunitara în ceea ce priveste principiile, prioritatile si obiectivele . Astfel, principiile urmarite sunt:

- conservarea si îmbunatatirea conditiilor de sanatate a oamenilor;

- dezvoltarea durabila;

- prevenirea poluarii;

- conservarea biodiversitatii;

- conservarea mostenirii culturale si istorice,

- principiul „poluatorul plateste”;

- stimularea activitatii de redresare a mediului (prin acordarea de subventii, credite cu dobânda mica, etc.).

În ceea ce priveste prioritatile identificate, acestea reflecta nu numai nevoile nationale, dar si tendintele si initiativele existente pe plan global, ele fiind:

- mentinerea si îmbunatatirea sanatatii populatiei si calitatii vietii;

- mentinerea si îmbunatatirea potentialului existent al naturii;

- apararea împotriva calamitatilor si accidentelor naturale;

- raportul maxim cost-beneficiu;

- respectarea programelor si conventiilor internationale privind protectia mediului.

Referitor la obiectivele stabilite, acestea sunt împartite în obiective pe termen scurt (pâna în anul 2000), mediu (pâna în anul 2005) si lung (pâna în anul 2020). Strategiile din 1992 si 1996 sunt documentele pe baza carora a fost structurata politica nationala de mediu pâna în anul 1999, când a fost adoptat Programul National de Aderare la UE. Începând cu anul 1999 si continuând anual, pâna în 2003, strategia nationala de mediu este completata de o serie de documente aditionale, cum ar fi –– „Raportul privind starea mediului în România”, care corespunde primei parti a „Strategiei de Protectia Mediului” si o completeaza, printr-o analiza detaliata a calitatii principalilor factori de mediu: calitatea atmosferei, calitatea precipitatiilor atmosferice, starea apelor de suprafata si subterane, starea solurilor, starea padurilor, gestionarea deseurilor, situatia poluarii sonore, etc.

Strategiei Nationale de Protectia Mediului i se adauga, în anul 2002, „Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor”, ce raspunde unei nevoi presante în acest domeniu si care a fost pentru prima data adresata în anul 2000; acest lucru s-a facut prin transpunerea Directivei Cadru privind deseurile – no. 75/442/EEC, preluata în legislatia legislatia româna prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobata si completata în 2001 prin Legea 426/2001. Etapele de dezvoltare a strategiei constau în: analiza situatiei existente, identificarea problemelor, stabilirea obiectivelor strategice, evaluarea optiunilor de atingere a obiectivelor si elaborarea unui „Plan National de Gestionare a Deseurilor”. Acest plan, elaborat de un grup de lucru format din reprezentanti ai industriei, ministerelor implicate, ONG-urilor si ICIM , cuprinde doua parti distincte:

1. actiuni cu caracter general: identifica tipurile de actiuni necesare implementarii

strategiei, precum si entitatile responsabile, termenele de realizare, costurile estimate

si posibilele surse de finantare;

2. proiecte cu caracter concret: se adreseaza unor obiective la nivel local, propuse din teritoriu.

Planul se ajusteaza în functie de propunerile incluse în planurile regionale, locale si sectoriale si propune masuri pentru urmatoarele tipuri de deseuri: deseuri municipale, deseuri de productie, deseuri periculoase si deseuri reglementate prin acte legislative specifice. În prezent, Planul se afla în proces de reactualizare, un proiect fiind deja transmis spre consultare factorilor implicati (ministere, asociatii patronale si profesionale, reprezentanti ai societatii civile – ONG-uri).

Cadru legal

Baza legislativa a politicii de mediu în România o constituie, în principal, implementarea acquis-ului de mediu, adica a legislatiei orizontale si sectoriale care reglementeaza politica de mediu a Uniunii Europene. Acquis-ul sectorial de mediu este structurat pe urmatoarele domenii :calitatea aerului, gestionarea deseurilor, calitatea apei, protectia naturii, controlul poluarii industriale si managementul riscului, substante chimice si organisme modificate genetic, poluarea sonora, protectia civila si siguranta nucleara. Un aspect particular al transpunerii legislatiei sectoriale îl reprezinta solicitarea, de catre România, a 11 perioade de tranzitie, cu durate între 3 si 15 ani si necesare ca urmare a evaluarii costurilor ridicate pe care le presupune, dupa cum urmeaza: o perioada de tranzitie în domeniul calitatii aerului, 3 referitoare la gestionarea deseurilor, 4 privind calitatea apei si 3 în domeniul poluarii industriale si al managementului riscului.