Politica Regională

1. Introducere

Conceptul de politică regională este definit în Uniunea Europeană ca fiind ansamblul de politici structurale menite să asigure reducerea şi eliminarea, în perspectivă, a disparităţilor dintre diferitele regiuni ale statelor membre. Obiectivul esenţial al Politicii Regionale îl constituie realizarea coeziunii economice şi sociale a Uniunii Europene.

În lume, ca şi în Europa, există diferite tipuri de regiuni: regiuni istorice, regiuni naturale, regiuni aglomerate, regiuni subdezvoltate, regiuni geografice, regiuni în declin, regiuni de planificare etc.

Politica de dezvoltare regională a Uniunii Europene îşi are originea în diferenţele de nivel ale veniturilor existente între zone geografice distincte. Cele mai prospere zece regiuni ale UE sunt de trei ori mai bogate şi investesc de trei ori mai mult în unităţile lor de producţie decât cele mai sărace zece regiuni.

Această problemă s-a accentuat cu fiecare lărgire a Uniunii. Din 1988, aproape o treime din bugetul comunitar este dedicat sprijinirii zonelor mai puţin avantajate, iar această proporţie tinde să crească.

Se cere făcută observaţia că sintagma "politică de dezvoltare regională" desemnează un set de măsuri cu caracter unitar din punctul de vedere al adresării - în speţă, către zone distincte din punct de vedere geografic, fără referire aşadar la apartenenţa de o anume ţară sau grup de ţări.

Politica de dezvoltare regională este una din politicile cele mai importante şi cele mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni ale Europei, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia, egalitatea de gen etc.

Concepută ca o politică a solidarităţii la nivel european, politica regională se bazează în principal pe solidaritate financiară, adică pe redistribuirea unei părţi din bugetul comunitar realizat prin contribuţia Statelor Membre către regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere (pentru perioada 2000-2006, suma aferentă reprezintă aproximativ 35 % din bugetul UE).

Politica de dezvoltare regională are un pronunţat caracter instrumental, iar prin fondurile sale de solidaritate (Fondul de coeziune, Fondurile structurale, Fondul de solidaritate) contribuie la finanţarea altor politici sectoriale – cum ar fi politica agricolă, politica socială, politica de protecţie a mediului.

În Europa, obiectivul dezvoltării regionale s-a manifestat, de-a lungul timpului, în principal, la două niveluri:

- Al fiecărui stat european;

- Al Uniunii Europene.

În Europa occidentală, politica naţională de dezvoltare regională are o tradiţie mai veche decât cea comunitară. Prima politică regională a fost elaborată în Marea Britanie cu mai bine de 70 de ani în urmă, respectiv în anii 1934 şi 1937, odată cu legile pentru Zonele Speciale. Aceste legi urmăreau să asigure reabilitarea zonelor industriale, afectate de şomajul ridicat. Dar, cele mai multe politici naţionale de dezvoltare regională au fost promovate după ultimul război mondial, când s-a urmărit – prin intervenţia guvernelor centrale – dezvoltarea mai accentuată a „regiunilor problemă” odată cu sprijinirea investiţiilor în infrastructură. Începând cu anii ’70, intervenţia statului s-a redus treptat, fiind înlocuită prin politici de liberalizare economică, de reglementare şi privatizare; sprijinul direct acordat firmelor a fost înlocuit cu forme indirecte de asistenţă: reduceri ale nivelurilor de impozitare, suport pentru formarea profesională, consultanţă, servicii.

2.Dezvoltare Urbană şi Socială

Politica regională contribuie la îmbunatăţirea vieţii celor care traiesc în aceste regiuni, prin creşterea fondurile pe care autorităţile publice le au la dispoziţie pentru a asigura noi infrastructuri şi pentru a ajuta companiile private să devină din ce în ce mai competitive.

Planurile integrate de dezvoltare urbana reprezintă “documente de planificare comprehensivă a dezvoltării, care corelează politicile sectoriale - economice, sociale, de mediu, transport, etc. - cu politicile teritoriale, şi se implementează printr-o succesiune de proiecte individuale, în scopul realizării unei dezvoltari durabile”. In cazul polilor de dezvoltare urbană acestea sunt de mai mică anvergură şi vizează „zona de acţiune urbană”. În fapt planurile integrate de dezvoltare urbană sunt documente de planificare strategică a unei zone sau areal geografic clar delimitat în cadrul unui oraş sau care cuprinde intregul oraş şi zona sa de influenţă înconjurătoare. Aceste planuri includ caracteristicile zonei respective, strategia de dezvoltare a acesteia cu viziunea de dezvoltare, un plan de acţiune pentru realizarea obiectivelor propuse, precum şi prezentarea modalităţilor prin care cetaţenii şi societatea civilă şi economică au fost informaţi şi consultaţi referitor la aceste aspecte. Planul de acţiune va include realizarea unui anumit numar de proiecte individuale prin intermediul cărora vor fi atinse obiectivele propuse.