Politici si Strategii de Protectie a Mediului Inconjurator

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Politici si Strategii de Protectie a Mediului Inconjurator.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: I.L. Mehedinti

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

Introducere
1. Politici si masuri de protectie a mediului in sectorul industriei, la nivelul Uniunuii Europene
1.1 Evalurea politicii industriale prin prisma conceptului de dezvoltare durabila
1.2 Controlul utilizarii terenurilor
1.3 Utilizarea resurselor
2. Strategia Protecţiei Mediului
3. Politica de mediu a Romaniei
3.1 Protectia mediului
3.2 Gospodarirea rationala a apelor

Extras din document

Introducere

Daca anii ’70 au fost anii în care problemele de protecţie a mediului s-au impus atenţiei, sfârşitul anilor ’80 aduce şi primele seturi de măsuri, pe care le putem numi “politici de protecţie a mediului”.

Ideea de bază care se regăseşte astăzi în toate aceste politici este ideea “dezvoltării durabile”. Aceasta reprezintă dezvoltarea care răspunde necesităţilor prezentului, fără a compromite capacitatea de a fi satisfacute necesitatile generatiilor viitoare.

Din definitie rezulta trei elemente care formeaza impreuna dezvoltarea durabila, si anume:

- Mediul inconjurator, care trebuie sa fie pe deplin integrat dezvoltarii economice, deoarece, conform definitiei, dezvoltarea economica prezenta trebuie sa lase generatilor viitoare un “capital ecologic” cel putin egal cu cel pe care l-am preluat noi de la generatiile anterioare;

- Echitatea – dezechilibrele lumii contemporane participa in buna masura la dezoltarea mediului;

- Viitorul – dezvoltarea durabila impune o alta scala a timpului. Intreprinderile opereaza sub presiunea concurentei si vizeaza obtinerea de profituri pe termen scurt, in timp ce scopul dezvoltarii durabile este securitatea ecologica pe termen lung.

Foarte importante în analiza conceptului de dezvoltare durabilă sunt şi problemele mediului înconjurător, care au un caracter internaţional din ce în ce mai marcat, pe măsură ce amploarea fenomenelor de poluare creste. Astfel, deciziile luate nu mai pot ignora efectele asupra colectivitatii umane, in sensul cel mai larg al cuvantului.

Prin adoptarea strategiei dezvoltării durabile, politica de mediu este permanent conectată la tendinţele globale de protecţie a mediului, aşa cum apar ele în urma evenimentelor internaţionale precum summit-urile de la Rio (1992) şi Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, aceasta conectare şi implicare în progresele internaţionale de mediu transformă Uniunea Europeană în promotor global al dezvoltării durabile.

Prin însuşi caracterul ei, dezvoltarea durabilă reprezintă nevoia de responsabilizare şi

educaţie pentru protecţia mediului, iar acest aspect este reflectat de evoluţia politicii comunitare în ultimii ani, politică marcată de trecerea de la o abordare bazată pe constrângere şi sancţiune, la una mai flexibilă, bazată pe stimulente. Astfel, se acţionează în direcţia unei abordări voluntare, în scopul de a promova această responsabilizare faţă de mediu şi a de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului. Politica de mediu nu acţionează independent, ci reflectă interesul societăţii civile în această direcţie, manifestat prin crearea a numeroase mişcări şi organizaţii de mediu. Mai mult, în unele ţări s-a ajuns la crearea şi dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes în arena politică. Nu trebuie însă uitate nici rezistenţa – sau, mai bine spus reţinerea şi inerţia care se manifestă, atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industrială şi creşterea economică; însă acest aspect nu face decât să sublinieze o dată în plus nevoia unei abordări concertate la nivel european şi necesitatea existenţei unei politici de mediu active şi integrate, capabilă să răspundă provocărilor care apar în plan economic.

1. Politici si masuri de protectie a mediului in sectorul

industriei, la nivelul Uniunuii Europene

1.1. Evalurea politicii industriale prin prisma conceptului de dezvoltare durabila

Politica industrială nu a fost gândită holistic şi pe termen lung. Ca urmare, multe reglementări din domeniul industrial au fost concepute în mod fragmentar şi izolat. Recentele evoluţii la nivel internaţional şi la nivelul Uniunii Europene au promovat abordarea integrată, solicitând fundamentarea politicii industriale pe următoarele principii majore de dezvoltare durabăil:

- Echitatea între generaţii.

- Echitatea în cadrul aceleiaşi generaţii.

- Capacitatea suport.

- Precauţia.

- Poluatorul plăteşte.

- Integrarea.

Principiul echităţii între generaţii. Necesităţile generaţiilor viitoare sunt protejate de generaţia prezentă, prin măsurile luate în activitatea pe care o desfăşoară, pentru a nu aduce pagube sau a irosi mediul, într-un mod care ar putea compromite capacitatea populaţiei viitoare de a-şi realiza cerinţele. Aceasta reprezintă o perspectivă pe termen lung, care ia în calcul activităţi cum sunt contaminarea terenurilor sau utlilizarea execesivă a resurselor neregenerabile.

Principiul echităţii în cadrul aceleiaşi generaţii abordează problema existenţei, în prezent, a unor inegalităţilor extreme. Multe din aceste preocupări sunt axate pe relaţiile dintre ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate dar şi pe inechităţile care se manifestă în cadrul unei societăţi. Activităţi precum cele care poluează mediul nu trebuie să dezavantajeze în mod semnificativ anumite segmente ale populaţiei.

Principiul capacităţii suport s-a conturat în cadrul dezbaterilor privind dezvoltarea durabilă, pentru a stabili câtă activitate poate suporta mediul (populaţie, utilizare de resurse) fără a se produce pagube pe termen lung. Activităţile fundamentate pe capacitatea suport sunt definite ca fiind “durabile”. Principiul a devenit o importantă forţă motrice în întocmirea recentelor reglementări din sectorul industriei.

Principiul precauţiei abordează problema măsurilor care trebuie luate în cazul în care consecinţele anumitor activităţi nu se cunosc cu certitudine. Principiul precauţiei este extrem de controversat, cel puţin în ceea ce priveşte interpretarea sa practică, dar a început să fie utilizat la elaborarea reglementărilor din domeniul industriei.

Principiul “poluatorul plăteşte” este un principiu de proces, prin care costurile provocate mediului sunt suportate de cei care le-au produs. Deşi de obicei principiul se referă la “poluator”, el poate include orice formă de costuri de mediu (de exemplu, costuri pentru utilizarea resurselor). Intenţia principiului este să asigure că activităţile industriale care includ măsuri de protecţie a mediului nu sunt dezavantajate faţă de activităţile care ar putea polua mediul în mod gratuit. Anumite categorii de instrumente economice sunt fundamentate pe acest principiu.

Principiul necesităţii integrării nu este un principiu propriu-zis. Necesitatea unei

abordări holiste pentru realizarea dezvoltării durabile s-a concretizat în sporirea nivelurilor de integrare, care vizează atât integrarea reglementărilor din domeniul industriei, care înglobează măsuri de protecţie a mediului, cât şi integrarea măsurilor de protecţie a mediului în alte politici sectoriale. Deşi principiile enumerate anterior furnizează o bază conceptuală pentru analizarea reglementărilor din domeniul industriei, ele nu sunt în mod necesar imediat evidente pentru managerii din industrie, care iau zilnic decizii, privind funcţionarea instalaţiilor pe care le au în exploatare. Ca urmare, este necesar un model simplificat, prin care să fie explicitate principiile dezvoltării durabile.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politici si Strategii de Protectie a Mediului Inconjurator.doc

Alte informatii

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE ECONOMIE AGRO-ALIMNETARA