Potențiali poli de competitivitate în comerțul exerior al României

Globalizarea şi regionalizarea sunt fenomene cu un puternic impact asupra pieţelor

şi a concurenţei, supravieţuirea firmelor în noul mediu concurenţial implicând construirea

acelui climat care să permită fiecărei firme să devină eficientă şi să fie capabilă să se dezvolte în orice mediu economic.

Competitivitatea unei firme reprezintă capacitatea acesteia de a câştiga în condiţii de

concurenţă, de competiţie, pe piaţa internă sau externă. Ea este legată de obţinerea de bunuri şi servicii, desfăşurarea unor operaţiuni comerciale sau financiare, prestări de servicii de înaltă

calitate şi la costuri reduse comparativ cu concurenţii, ceea ce asigură pătrunderea, menţinerea

şi consolidarea pe o anumită piaţă, în raport cu alte produse sau servicii similare.

Economia românească are un nivel de competitivitate relativ scăzut în context european şi România a atras investiţii mai mici per capital, comparativ cu alte ţări din regiune, datorită absenţei unui cadru legislativ transparent şi datorită unei competiţii regionale accentuate. Decalajul competitiv faţă de restul ţărilor membre UE nu poate fi ignorat dată fiind importanţa pieţei europene pentru România. Este foarte probabil ca acest decalaj să crească dată fiind perspectiva unei şi mai mari liberalizări şi integrări a comerţului mondial, lasând exportatorii români într-o situaţie critică.

În ciuda deschiderii continue a comerţului exterior şi în ciuda performanţelor semnificative ale exporturilor, exporturile româneşti încă nu sunt diversificate îndeajuns. Acest lucru se datorează în parte faptului că puţine întreprinderi au activităţi inovative sau de cercetare în dezvoltarea produselor şi serviciilor lor. O scurtă privire prin exporturile principale ale României relevă rapid că majoritatea sunt sectoare tradiţionale. A existat puţină inovare şi, în consecinţa, există puţine industrii care folosesc în mod intensiv tehnologie nouă.

Pentru a contribui la o dezvoltare economică susţinută exporturile româneşti trebuie să fie din ce în ce mai mult bazate pe avantaje competitive. Deoarece resursele pentru dezvoltarea exporturilor sunt puţine este esenţial să fie stabilite priorităţi - între sectoare, în interiorul sectoarelor şi acoperind mai multe sectoare. Prioritate se dă acelor sectoare, sub-sectoare, produse, servicii şi probleme intersectoriale care contribuie cel mai eficient la adăugarea şi reţinerea de valoare.

Sectoarele tradiţionale de producţie, cum ar fi textilele şi mobila, continuă să fie importante din motive socio-economice, cum ar fi ocuparea forţei de muncă. Chiar şi în cadrul acestor sectoare se pune accent pe obţinerea de niveluri ridicate de eficienţa, adăugare şi reţinere mai mare de valoare prin integrare verticală în amonte şi în aval.

Pentru mari părţi din alte industrii producătoare cum ar fi cea constructoare de maşini, materiale plastice, cauciuc, alte produse chimice, mijloace de transport, echipamente electronice şi electrice – în care tendinţa mondială este aceea de adâncire a specializării şi externalizare a activităţilor sau pentru care cererea de produse tradiţionale este în scădere, focalizarea se face pe identificarea nişelor (produse şi pieţe) şi oportunităţilor oferite de externalizarea industrială, care să contribuie la o eficienţă mai mare, o valoare adaugată mai mare şi o mai mare reţinere de valoare.

Turismul rural şi ecologic sau serviciile balnearo-medicale au o ofertă atractivă datorită culturii,tradiţiei, mediului unic şi diversităţii biologice. Acestea sunt cerute tot mai mult de către consumatori. Focalizarea este axată pe crearea de capacitate - pe îmbunătăţirea calităţii şi a diversităţii acestor servicii. Există oportunităţi de pe urma cărora se poate profita prin crearea de clustere pentru produse româneşti, cum ar fi viticultura, fermele organice, artizanatul (inclusiv sticlărie şi ceramică) şi cultura. Pe lângă axarea pe aceste sectoare ca şi sectoare distincte, crearea de sinergii între sectoare şi agregarea sau conectarea acestor sectoare poate avea un impact pozitiv pentru crearea şi reţinerea de valoare.

Mobila este cel mai reprezentativ produs care capitalizează materialul lemnos pe o piaţa relativ stabilă. Comportamentul consumatorilor este din ce în ce mai înclinat spre soluţiile ecologice, cererile pentru mobilier eclogic din lemn vor continua să crească la nivel internaţional. Produsele beneficiază de un segment tradiţional de distribuţie, cu posibilităţi de expansiune şi resurse materiale care pot fi furnizate din ţară în proporţie de peste 90%.În sectorul de mobilă, în ciuda faptului că se adaugă valori importante într-un lanţ naţional (furnizori de materii prime), trei lanţuri valorice externe – marketing/publicitate/branding şi vânzător en-gros/detail sunt de o importanţă covârşitoare.

Factorii critici de success identificaţi sunt: preţul, pachetul de servicii, designul, eticheta ecologică. Designul, controlul calităţii, implementarea cerinţelor esenţiale ale Directivelor Europene în domeniul procesării lemnului şi informaţiile despre piaţă sunt esenţiale pentru a adăuga mai multă valoare. Tipurile de produse fabricate în România acoperă întreaga gamă de mobilier pentru: locuinţe, birouri, şcoli, zone comerciale, instituţii, zone socio-culturale, cu accent atât pe ideea de mobilier clasic, imitând stilul vechi cât şi mobilierul modern, răspunzând astfel unor cerinţe diversificate ale clienţilor de pe piaţa internă, precum şi de pe cea externă.

Investiţiile făcute au fost în principal pentru achiziţionarea de aparatură şi echipamente. Există o lipsă acută de capital pentru modernizarea capacităţilor de producţie. Există foarte multe unităţi care produc doar pentru export. Principalele pieţe de vânzare pentru mobilierul din România au fost ţările UE care au reprezentat aproximativ 83% din totalul exporturilor. Aceste pieţe au fost următoarele: Germania, Italia, Franţa, Olanda, Austria, Marea Britanie, Suedia, Belgia, Ungaria, Irlanda, Cehia, Polonia, Spania, Norvegia. România exportă în principal mobilă care încorporează o valoare adăugată mare cum ar fi: sufragerii şi dormitoare clasice, artă- stil , fabricate la nivel european , din esenţe de lemn valoroase (stejar, cireş, lămâi, arţar, nuc), sculptate sau cu intarsii şi cu finisaj de calitate. În multe cazuri în construcţia produselor de mobilier, lemnului i se adaugă şi alte materiale în procesul de fabricaţie (granit, sticlă transparentă, sticlă faţetată, sticlă pictată,cristal, oglinzi, plăci ceramice, fier forjat, bambus,trestie, ratan, etc.). Mobila tapiţată, clasică sau modernă, executată din piele în diferite culori,în funcţie de cerere, sau acoperită cu alte materiale textile se află în atenţia consumatorilor externi şi interni. În mod similar scaunele care completează garniturile de sufragerii sau cele cerute a fi livrate individual, sunt parţial tapiţate.

Acest efort de specializare implică intrare în funcţiile de design şi marketing.Aceasta implică şi încurajarea şi întărirea verigilor interne între producători şi furnizorii de materii prime. Îmbunătăţirea tehnologiei de fabricaţie şi a productivităţii muncii la nivel de companie prin tehnologii avansate de automatizare şi computerizare, o mai bună organizare a producţiei, dezvoltarea de noi lanţuri valorice pentru furnizarea de accesorii locale, fabricarea de materii prime pentru producţie, cum ar fi adezivi şi materiale de finisare se numără printre priorităţi. O mai bună adaptare a ariei curriculare şcolare la noile competenţe de pregătire în programul de formare profesionala va avea cu siguranţă un impact pozitiv asupra firmelor cu activitate de producţie şi de comercializare a produselor.