Poziția României în Comerțul Mondial

Perioada interbelică derulată între anii 1918-1939 s-a caracterizat printr-o perioadă zbuciumată iar conflictele se aflau într-o stare latentă.Evoluţia economiei pe plan mondial a fost direct influentată de de consecinţele negative ale celui de-al Doilea Razboi Mondial.Din 1924 si 1929 a existat o perioadă de avânt economic întrerupt însa de criza care a durat pana în 1933 şi care a afectat întreaga lume.Sfarşitul crizei marchează o perioadă de refacere.În comerţul mondial s-au produs multe mutaţii importante.Principalele monede afectate de inflatie au înregistrat mari pierderi cu 28% lira sterlină,cu 63%francul francez si cu 98% marca germană.Piata latino-americană dominata până la razboi de Anglia se orietează spre SUA.Germania si Rusia şi-au pierdut pozitia înalta din comerţul mondial.Daca SUA era adepta politicii de liber schimb atunci statele europene aplicau o politica protecţionista tocmai pentru a-si proteja economiile afectate de razboi.Dupa criza care a afectat întreaga lume în Europa se remarcă creşterea spectaculoasă a Germaniei.Industria acestei ţari este acum ajutată de marile investiţii de capital.

În România Marea Unire a reprezentat o noua etapă în evoluţia economică şi comercială a ei.Această etapă se caracterizată prin creşterea mai rapidă a forţelor de producţie, îndeosebi a celor din industrie prin lărgirea limitelor pieţei naţionale şi sporirea puterii ei de absorbţi. Unirea a dus la întărirea potenţialului economic al ţării, a creat condiţiile necesare fructificării la scară naţională a bogăţiilor solului şi subsolului, a accentuat rolul industriei în ansamblul economiei, potenţialul industrial crescînd mai mult decît dublu. În peisajul industrial al ţării au apărut ramuri şi subramuri industriale nedezvoltate înainte sau inexistente (industria siderurgică sau industria metalelor preţioase etc.). Reţeaua căilor ferate s-a mărit de la 4.300 km la circa 11.000 km.

Comerţul României poate fi împarţit în mai multe etape :

I. Decembrie 1918-1923

Războiul şi ocupaţia germană au provocat României imense pagube umane şi materiale. Ţara a pierdut circa un milion de oameni căzuţi victime acţiunilor militare, bolilor şi suferinţelor îndurate, aceste pierderi constituind o reducere cu peste 1/5 din populaţia activă a ţării. Agricultura se află într-o situaţie deosebit de grea-la sfîrşitul războiului era epuizat întregul stoc de cereale. Exportul de cereale a fost în 1919 aproape inexistent, fiind necesar să se exporte cereale şi alte produse alimentare pentru acoperirea consumului intern. Imediat dupa razboi ,în anul 1918,posibilitaţile de export ale României erau foarte mici,în timp ce nevoile de import –date fiind lipsurile enorme de pe piaţa interna şi necesitatile presante de refacere a economiei-erau extrem de mari.Această situaţie este cat se poate de bine ilustrată de faptul că în anul menţionat România a trebuit să importe 220 000de tone de cereale pentru hrana populaţiei.În ce priveşte balanţa comercială între anii 1919-1923 a fost deficitară ca apoi între anii 1922 si 1923 sa fie din nou excedentară.

În principal exporturile României s-au bazat în intervalul 1919-1923 pe produse imediat disponibile(cereale ,lemn,animale vii)în timp ce din import s-au adus mai ales alimente,textile,pielărie,instalaţii şi maşini industrale.

O situaţie grea şi complicată a cunoscut industria. În această ramură, distrugerile de război, ridicarea de către ocupanţi a utilajelor unor întreprinderi şi uzine, dispersarea altor întreprinderi în Moldova şi Rusia au condus la scăderea capacităţilor de producţie ale industriei. La începutul anului 1919 nu mai funcţionau decît circa un sfert din întreprinderi încurajate de stat, iar producţia industrială se redusese la mai puţin de 50% faţă de nivelul antebelic. Industria extractivă a petrolului şi-a redus producţia cu aproape 48%, iar cea de cărbune cu 55%.Căile ferate, parcul de locomotive şi vagoane au suferit serioase distrugeri şi deteriorări. Numărul de locomotive a scăzut cu 71%, cel de vagoane de mărfuri cu 85%, iar cel de călători cu 61,5%. Cît priveşte transportul rutier, 26% din reţeaua de şosele necesita o refacere completă.

România nu avea industrii purtătoare ale progresului tehnic, fiind lipsită, de exemplu, de o industrie constructoare de maşini. De aceea, în anii imediat următori, refacerea principalelor ramuri ale industriei a avut loc în mod inegal, în funcţie de acţiunea unor factori generali, cît şi a unor factori speciali. Astfel, industria metalurgică se va dezvolta relativ slab.

Însemnată bogăţie forestieră a României a atras în perioada interbelica numeroase capitaluri pentru exploatarea pădurilor şi prelucrarea primară a lemnului. După 1920 va creşte foarte mult producţia de cherestea, mobilul acestei dezvoltări constituindu-l în principal, cererea la export a lemnului de construcţii, a cherestelei de brad şi stejar.Dintre ramurile industriei prelucrătoare, cea mai importantă a continuat să rămînă industria alimentară. Industria textilă şi industria pielăriei, deşi ramuri cu pondere relativ însemnată, nu erau capabile să satisfacă decît parţial nevoile consumului intern. O dezvoltare importantă, comparativ cu ramurile menţionate a cunoscut industria materialelor de construcţii avînd în vedere şi necesităţile de construcţii postbelice în special producţia de ciment, geamuri, cărămizi deşi persistau încă multe dificultăţi.