Poziții de Cartel pe Piața Românească

Cartelul reprezintă un acord (explicit sau tacit) între grupuri de intreprinderi care operează pe o piaţă cu structură de oligopol. Acordul este încheiat pe o perioadă limitată şi temporară fără ca acestea să îşi piardă independenţa economică, tehnică şi financiară. Obiectivul acordului este de a stabili preţul de vânzare a produsului pe piaţă, asupra producţiei totale şi împărţirea pieţei între firme respectiv stabilirea cantităţii oferite pentru fiecare partener şi modalitatea de răspuns la cererile de ofertă asupra repartizării beneficiilor, trucarea licitaţiilor, etc.

Cartel=Uniune monopolistă în care mai multe întreprinderi din aceeaşi ramură de producţie încheie o convenţie, stabilind preţurile, condiţiile de vânzare şi de aprovizionare, termenele de plată, cantitatea de mărfuri ce urmează să o producă fiecare şi îşi împart pieţele de desfacere, în vederea limitării sau eliminării concurenţei, uniune economică în cadrul căreia întreprinderile participante stabilesc în comun planul de colaborare, păstrându-şi totodată independenţa de producţie.

În anumite cazuri, firmele pot transfera controlul asupra producţiei în mâinile unei organizaţii special create în acest scop, cu obiectivul precis de a obţine maximul de profit. Întâlnim astfel de carteluri pe piţele de materii prime, cu obiectivul declarat de a asigura stabilitatea preţului la fluctuaţiile cererii mondiale.

Deşi autorităţile centrale duc o politică de distrugere a acestor înţelegeri de tip cartel, uneori ele sunt susţinute dacă contribuie la concentrarea producţiei, stabilizarea preţului, ameliorarea desfacerilor şi evitarea risipei. În unele cazuri prin intermediul cartelului se dezvoltă o puternică cercetare ştiinţifică capabilă să susţină inovaţia şi progresul economic. Când cartelul este stabilit întro convenţie internaţională, el nu e supus dreptului naţional de protecţie a concurenţei.

Când pe piaţă există un număr scăzut de firme, acestea îşi pot coordona deciziile şi astfel se va constata că vor organiza piaţa cu scopul de a-şi spori profiturile, alocarea finală fiind opusă în mod flagrant intereselor consumatorilor.

În general, rezultatul unui acord între firme trebuie să satisfacă 2 condiţii necesare:

-odată acordul încheiat, profitul unei firme nu ar mai putea creşte decât în detrimentul profitului celeilalte firme, în caz contrar, negocierile ar trebui să continue până la epuizarea tuturor posibilităţilor de câştig neutilizate(principiul raţionalităţii colective);

-odată acordul încheiat, fiecare firmă trebuie să obţină un profit superior(sau cel puţin egal) profitului pe care l-ar realiza în 2 etape. În primul rând firmele se pun de acord asupra cotele de producţie astfel încât profitul să fie cât mai ridicat, apoi se negociază cum să îşi împartă între ele respectivul profit maximal. A doua etapă se dovedeşte a fi cea mai dificilă, în măsura în care nu există un criteriu unic de repartizare a profitului. În această fază, principiul raţionalităţii individuale îşi joacă din plin rolul: nici o firmă nu va accepta o alocare în care profitul său va fi inferior profitului în situaţia de necooperare. Capacitatea unei firme de a influnţa în avantajul său rezultatul negocierii se numeşte putere de negociere; ea poate fi formalizată în modelele teoretice.

Cartelurile întâmpină mari dificultăţi de a supravieţui, cele mai vulnerabile fiind înţelegerile tacite.

Existenţa unor rivali potenţiali constituie un alt factor important de instabilitate. În absenţa barierelor la intrare, preţul ridicat şi perspectiva unui profit mare atrag noi firme pe această piaţă. Cartelul este atunci obligat să îi includă pe nou-veniţi, cea ce reduce profitul firmelor aflate pe piaţă.