Practică BRD

1. Conceptul de integrare economicǎ

Noţiunea de integrare provine din latinescul ”integro”, “integrare”, respectiv “integratio” care înseamnǎ a pune la un loc, a reuni mai multe pǎrţi într-un tot unitar sau în vederea constituirii unui întreg, a restabili, a întregi în aceastǎ situaţie, elementele constitutive devin pǎrţi integrante.

Preluat iniţial din matematicǎ, termenul de integrare a cǎpǎtat o largǎ utilizare în diferite domenii ale ştiinţelor socio- umane, inclusive ştiinţele economice, acoperind o gamǎ foarte largǎ de procese şi fenomene.

In mod curent, prin integrare economicǎ se înţelege un process complex, caracteristic etapei contemporane de dezvoltare a societǎţii, care constǎ în esenţǎ în intensificarea interdependenţelor între diferite state, process condiţionat de un ansamblu de factori, din rândul cǎrora un rol important revine revoluţiei tehnico- ştiinţifice.

G. Haberler defineşte integrarea drept relaţie economicǎ mai strânsǎ între arii aflate în legǎturǎ, B. Balassa, ca process şi situaţie de fapt, ca ansamblu de mǎsuri destinate sǎ surprindǎ discriminǎrile între unitǎţi economice aparţinând diferitelor ţǎri participante, presupunând absenţa oricǎrei forme de discriminare între economiile naţionale respective. Apreciem aceastǎ definiţie ca realistǎ, potenţial funcţionalǎ, dar destul de greu de realizat efectiv. Dupǎ B. Balassa, integrarea economicǎ “totalǎ”, generalǎ, presupune unificarea monetarǎ, fiscalǎ, socialǎ, a politicii anticiclice şi impune înfiinţarea unei autoritǎţi supranaţionale, ale cǎrei decizii sǎ fie obligatorii pentru statele membre.

Fr. Perroux a fost rintre primii care au considerat integrarea economicǎ un process, un ansamblu de realizǎri dinamice, în care forţele de expansiune sunt singurele decisive, adicǎ acele forţe care, prin definiţie, scapǎ schemelor statice ale concurenţie complete. J. Csillaghy socoteşte integrarea economicǎ drep intrarea unei unitǎţi suplimentare într-un ansamblu economic, într-un system economic determinat şi subliniazǎ cǎ este destul de dificil de realizat integrarea a douǎ sisteme economice diferit, menţinându-se caracteristicile contradictorii ale fiecǎruia dintre ele. Trebuie deci oparatǎ o distincţie între aspectul calitativ şi aspectul cantitativ al integrǎrii.; aspectul calitativ se referǎ la condiţiile de bazǎ ale integrarii, la existenţa unui sistem economic prevǎzut cu tripla comunitate a pieţelor, a preţurilor şi plǎţilor, iar cel cantitativ, la crearea acestor condiţii pe plan economic regional.

Concluzând, putem spune cǎ mecanismul integrǎrii economicecuprinde: crearea unui spaţiu comun; circulaţia liberǎ a factorilor de producţie atunci când existǎ o “piaţǎ comunǎ”; consumarea resurselor împreunǎ, cu eficienţǎ economicǎ şi socilǎ maximǎ; realizarea unei uniuni vamale; realizarea unor politici commune în domeniul economic, financiar şi social. Acestea sunt, de altfel şi pricipiile de bazǎ ale fenomenului integrǎrii economice.

Integrarea economicǎ regionalǎ poate sǎ aibǎ diverse forme dupǎ dupǎ gradul şi tipul de cooperare socialǎ, politicǎ şi nu în ultimul rând, economicǎ.

Problema pricipalǎ care se pune atunci cgnd ne refrim la integrarea ţǎrilor cu economie de piaţǎ este crearea unor condiţii identice în ceea ce priveşte concurenţa între producǎtor, comercianţi şi consumatori în ţǎrile respective.

Integarea ţǎrilor cu economie planificatǎ a rezultat, de regulǎ din coordonarea planurilor naţionale ale ţarilor respective. Cel mai adesea, în materie de integrare, ţǎrile cu economie planificatǎ s-au mǎrginit sǎ-şi coordoneze planurile naţionale încheind acorduir de cooperare şi specializare în producţie pentru o gamǎ limitatǎ de produse. Exemplul cel mai interesant de integrare economicǎ între ţǎrile cu economie plsnificatǎ a fost furnizat de Consiliul de Ajutor Economic Reciproc.

Integarea în ţǎrile în curs de dezvoltare s-a realizat, de regulǎ, pe lângǎ ţǎrile cu economie de piaţǎ sau pe plan regional, între ele însele, în organizaţii integratoare destul de puţin visbilr însǎ, care vor fi tratate separat în lucrare.