Premise pentru Aderarea României la Zona Euro

Cap. 1 Integrarea României în UE

România a devenit membru cu drepturi depline în cadrul Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2007.

Relațiile României cu Comunitatea Europeană datează încă din 1974, ea fiind prima țară din Europa Centrală și de Est care a semnat acorduri cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) cu scopul facilitării schimburilor comerciale.

În 1990 România stabilește relații diplomatice cu UE care se concretizează prin semnarea Acordului de Comerț și Cooperare. Prin semnarea la 1 februarie 1993 a Acordului European s-a creat o zonă de liber schimb între țara noastră și statele membre ale Comunităților Europene care s-au angajat să-i ofere asistență financiară și tehnică. Acest lucru a determinat România să depună cererea de aderarea la UE și Declarația de la Snagov pe 22 iunie 1995.

În 1998 Comisia Europeană a publicat un raport în care erau prevăzute progresele înregistrate de România în ceea ce privește criteriile economice și politice necesare aderării.

În cadrul summit-ului de la Salonic din 2003 și a celui de la Bruxelles din iunie 2004 se decide semnarea Tratatului de Aderare în 2005 și aderarea efectivă în ianuarie 2007.

După semnarea Tratatului de Aderare, la 25 aprilie 2005, România a dobândit statutul de observator activ, fapt ce i-a permis să-și exprime punctul de vedere în cadrul Consiliului, a Comisiei și a Parlamentului European fără a avea însă drept de vot .

Trebuie precizat însă că intențiile de aderare la UE au fost lansate oficial în 2000, când România a deschis negocieri pentru 9 capitole și a închis provizoriu negocierile pentru 6 capitole. În încercarea de a intensifica pregătirile pentru aderare, guvernul a trecut de la capitolele ”ușoare” (Relații externe, Statistică, Educație, Formare profesională și tineret, Politica externă și de securitate comună) la cele esențiale, cu impact economic și social (Libera circulație a bunurilor, Libera circulație a serviciilor, Libera circulație a persoanelor și Libera circulație a capitalurilor) .

Pentru a deveni stat membru UE trebuie îndeplinite Criteriile de la Copenhaga :

- stabilitatea instituțiilor ce garantează democrația, drepturile omului, protecția minorităților

- existența unei economii de piață funcționale, capacitatea de a face față concurenței

- capacitatea de asumare a obligațiilor de stat membru și a celor de aderare .

În vederea respectării acestor criterii, România a parcurs o serie de transformări în plan politic, economic și legislativ acest obiectiv fiind susținut de toate instituțiile statului și de întreaga societate în general. Integrarea în UE reprezină totodată șansa unei dezvoltări moderne și a obținerii de performanțe, bunăstare și un grad mai înalt de securitate.

România a încercat să se alinieze la legislația comunitară și să-și îndeplinească obligațiile asumate prin Tratatul de Aderare.

În perioada de preaderare, România nu trebuie să-și asume obiective care ar obliga-o să recurgă la politici fiscale ce ar dezavantaja-o în raport cu celelalte state candidate la aderare și care ar îndepărta-o de pe poziția mediană, prudentă și responsabilă a statelor membre ale UE . Este necesară totuși o aliniere la standardele europene pentru a elimina posibilitatea apariției unor fenomene cu caracter perturbator de genul: dubla impozitare a unor operații, crearea de bariere fiscale sau distorsiuni concurențiale.

Îmbunătățirea mediului de afaceri prin privatizare, liberalizare și alte reforme structurale s-a dovedit a fi o sarcină complexă greu de realizat într-o perioadă scurtă de timp.