Previzionarea creșterii economice

PREVIZIONAREA CREŞTERII ECONOMICE

I. Noţiuni şi corelaţii avute în vedere în activitatea de previzionare. Creşterea economică este un proces specific întregului secol XX, cu intensificări deosebite în a doua parte a sa. Pe fondul acestei creşteri economice, producţia totală reală a crescut de 16 ori (pe parcursul întregului secol). În prezent există o mare diversitate de ţări din punct de vedere al dezvoltării economice. Din cele 172 de ţări din lume, cca 20% sunt ţări dezvoltate (au nivelurile cele mai mari ale PIB per capita), iar 80% sunt ţări în curs de dezvoltare, în care întâlnim un mozaic de relaţii (unele chiar de tip ev mediu). Indiferent de nivelul său de dezvoltare, creşterea economică se bazează pe 4 elemente:

- Resursele umane – reprezintă cel mai important factor de creştere economică, fiind judecate ca ofertă, nivel de pregătire, calificare, aptitudini, motivaţie, disciplină…

- Resursele naturale – bogăţiile subsolului, solul, păduri, ape, calitatea mediului…

- Formarea capitalului – înţeles prin prisma a tot ceea ce s-a creat, sub aspectul fabricilor, şoselelor, sistemelor de transmisie, navigaţie (tot ce ţine de infrastructură).

- Tehnologia – avem aici în vedere nivelul ştiinţific, ingineria, spiritul întreprinzător…

Creşterea economică nu este un scop în sine, ci îşi propune sporirea bunăstării, reducerea sărăciei, creşterea ocupării, adică reducerea şomajului, care la rândul său nu constituie un scop în sine, dată fiind existenţa unui şomaj voluntar care generează o rată naturală a şomajului, astfel încât deplina ocupare devine un mit. Creşterea economică e o noţiune strâns legată de dezvoltarea economică, de progresul economic. Se vorbeşte des de economia umană, pentru că şi ţările dezvoltate au probleme legate de distribuirea veniturilor, de protecţia socială. Caracterizarea dezvoltării umane se realizează prin intermediul indicelui dezvoltării umane (IDU), numit şi indicele dezvoltării economiei umane (IDEU). Pentru calcularea lui se folosesc cel puţin 4 indicatori: PIB per capita, speranţa de viaţă la naştere, gradul de alfabetizare şi durata medie a şcolarizării. Se mai pot utiliza şi alţi indicatori: rata şomajului, consumul pe locuitor (mii kilocalorii), numărul mediu de locuitori în îngrijirea unui medic şi înzestrarea cu bunuri de folosinţă îndelungată. IDU reflectă ponderea pe care o ţară o are în raport cu cele mai bune realizări din alte ţări. România se află pe locul 72 din cele 172 de ţări, şi pe locul 31 din cele 32 de ţări industrializate.

O sporire a proporţiilor producţiei, însoţită de transformări structurale face ca rezultatele să se reflecte în indicatorii macroeconomici. Pentru a lua în seamă şi componenta socială se folosesc indicatorii per capita.

Lucrările previzionale privind creşterea economică se finalizează într-o schiţă generală a dezvoltării, numită şi cadrul general al dezvoltării (vezi elaborarea prognozelor şi a planurilor). Se obţine astfel macroprognoza iniţială şi schiţa de plan.

Cadrul general al dezvoltării are trei componente importante: ritmul creşterii economice (ritmul PIB, sau ritmul VN sau ritmul producţiei industriale), proporţiile principale şi principalele aspecte ale eficienţei de ansamblu a economiei. Între aceste componente există legături de interdependenţă. Indicatorii cuprinşi în prognoze şi programe se exprimă în preţurile pieţei, ale anului respectiv (deci, indicatori sunt în valoare nominală) sau se exprimă în preţurile unui an de referinţă (preţuri comparabile). Legătura dintre cele două variante de exprimare e dată de deflatorul indicatorului. Pentru PIB, DPIB = PIB nom / PIB real. Deflatorul se calculează pe ramuri. Se mai folosesc indicele general al preţurilor, indicele preţurilor bunurilor de consum, indicele costului vieţii.

În ceea ce priveşte proiectarea unor indicatori în funcţie de ritmul factorilor, se poate folosi următorul model: , unde Y = PIB ( de exemplu), L = volumul forţei de muncă, K = volumul capitalului fix, pL şi pK = ponderile cu care participă factorii muncă şi respectiv capital, la creşterea economică, . Atunci, .

Asigurarea eficienţei macroeconomice de ansamblu e posibilă numai respectând anumite condiţii generale, aplicate fiecărei ţări. În oricare previziune economică se găsesc 4 obiective de politică: creşterea economică (ritmul PIB), nivelul ocupării (rata şomajului), stabilitatea preţurilor (rata inflaţiei, în concordanţă cu ritmul deflatorului PIB) şi îmbunătăţirea balanţei de plăţi externe. Între aceste 4 variabile se stabilesc corelaţii macroeconomice foarte importante. De exemplu:

- Corelaţia dintre ritmul PIB şi rata şomajului (corelaţie inversă)

- Corelaţia dintre rata şomajului şi rata inflaţiei (corelaţie inversă)

- Corelaţia dintre ritmul PIB nominal şi rata inflaţiei (corelaţie inversă)

În analiză se folosesc o serie de corelaţii, care dacă sunt respectate, se poate vorbi de eficienţă:

1. Dinamica producţiei (X) să fie superioară dinamicii capitalului fix (K), dinamicii numărului de lucrători, dinamicii populaţiei ocupate şi dinamicii populaţiei

2. Dinamica productivităţii muncii să fie superioară dinamicii salariului mediu (FS/NS)

3. Dinamica randamentului capitalului fix (X/K) să fie superioară dinamicii înzestrării cu capital a forţei de muncă (K/PO)

4. Dinamica VAN să fie superioară dinamicii producţiei (X) şi dinamicii CI

5. Dinamica VAB să fie superioară dinamicii consumului final (CF)

6. Dinamica produsului global pe locuitor (X/P) să fie superioară dinamicii consumului final pe locuitor (CF/P)

7. Dinamica productivităţii muncii să fie superioară dinamicii consumului final pe o persoană ocupată (CF/PO)