Prezentarea paradisurilor fiscale în Malta

INTRODUCERE

Paradisurile fiscale joaca un rol cheie in accentuarea miscarii de capitaluri si alcatuirea unor retele complexe de tranzactii si interactiuni intre state, companii multinationale, personae fizice foarte bogate si indivizi obisnuiti.

Paradisurile fiscale reprezinta teritorii care ofera o suita de avantaje fiscale companiilor offshore inregistrate in jurisdictiile respective. Regimul de functionare a offshore este dat de derularea afacerilor companiei in afara teritoriului de inregistrare. Acest lucru inseamna ca o companie care opereaza in “offshore” poate beneficia de importante avantaje fiscale in privinta operatiunilor sale externe, dar poate fi tratata (si taxata) ca o companie rezidenta pentru afacerile derulate in interiorul jurisdictiei de inmatriculare.

In identificarea tarilor care pot fi incadrate in categoria de paradis fiscal sunt avuti in vedere urmatorii factori de departajare:

a) existenta unor impozite scazute sau inexistenta lor in jurisdictia respectiva, de fapt ce ofera avantajul atractivitatii fata de alte jurisdictii;

b) lipsa de transparenta;

c) lipsa schimbului de informatii practicat de autoritatile fiscale ale jurisdictiei respective.

Un paradis fiscal, pe langa atractia facilitatilor fiscale, este caracterizat si de urmatoarele aspecte nefiscale:

- detine o infrastructura comerciala foarte buna (mijloace de transport si de comunicatie performante, servicii bancare operative si diversificate, servicii auxiliare de consultanta financiara si contabile avansate);

- cadru legal este foarte permisiv afacerilor (prin legi care protejeaza secretul bancar, care asigura libera si usoara inregistrare a inteprinderilor, inexistenta controlului valutar si restrictii de schimb valutar);

- sunt jurisdictii care beneficiaza de stabilitate politica;

- sunt situate in zone geografice deosebite.

Paradisurile fiscale pot fi impartite in mai multe categorii, in functie de gradul in care detin factorii mentionati mai sus. Exista paradisuri fiscale “pure” – in care toti cei trei factori sunt atrasi in cel mai inalt grad; in aceasta categorie pot fi incadrate tari precum Bahamas, Insulele Bermude, insulele Virgine, insulele Cayman, Lichtenstein si Monaco si exista paradisuri fiscale “limitate”, categorie la care pot fi listate tari precum: Panama, Luxemburg, Antilele Olandeze, Belgia, Irlanda, Liberia, insulele Barbados, etc. Indiferent de caracterul lor, paradisurile fiscale sunt folosite pentru mai multe scopuri:

a) pentru utilizari nefiscale – atunci cand au facilitate in ceea ce priveste transportul naval (Liberia si Panama) sau in ceea ce priveste sistemul de asigurari:

b) pentru evitare fiscala – prin inregistrarea in aceste paradisuri a companiilor multinationale, a companiilor de asigurari “captive”, pentru facilitate acordate in derularea comertului si serviciilor, sau pentru evitarea platii impozitelor pe avere, a texelor pe mosteniri, sau pentru a evita executarea creantelor precum si plata impozitelor pe venit in cazul persoanelor fizice;

c) pentru evaziune fiscala ilegala – cand aceste paradisuri fiscale sunt folosite pentru a masca dreptul de proprietate asupra unor immobile sau pentru a contracara regulile de antievitare.

In cazul paradisurilor fiscale sunt folosite mai multe strategii de evitare fiscala care implica folosirea unor astfel de jurisdictii; printer cele mai des intalnite sunt urmatoarele:

- infiintarea unei sucursale care are simpla atributie de “trezorier neimpozitat”. In acest caz, compania-mama, atunci cand are un surplus de venit, decide sa investeasca intr-un paradis fiscal prin cumpararea de actiuni la o societate inregistrata in acest paradis. Depoziteaza surplusul de venit la filiala sa din paradisul fiscal, care la randul ei plaseaza acesti bani la o banca, situate de asemenea in paradisul fiscal. Filiala primeste de la banca dobanda care nu se impune in paradis si nici la virarea ei catre societatea-mama.

- folosirea paradisului fiscal prin infiintarea unei filiale care are rol de “trezorier”, pentru strategii de imprumut. In acest caz societatea-mama se imprumuta de la o banca din tara ei de rezidenta. Pentru acest imprumut va plati dobanda, care este o cheltuiala deductibila la nivelul societatii-mama. Creditul primit de societatea-mama este virat sub forma de credit acordat filialei din paradisul fiscal. Filiala plaseaza creditul la o banca sub forma de deposit, pentru care primeste dobanda. Dobanda in paradisul fiscal nu este impusa atunci cand pleaca de la filiala catre societatea-mama. In felul acesta, la nivelul societatii-mama se duce dobanda platita la creditul luat de la banca din tara de rezidenta, iar dobanda primita de la filiala nu este impusa prin retinere la sursa atunci cand este platita de filiala catre societatea-mama.

- imprumutul “din amonte” – este o schema folosita atunci cand compania-mama dispune de cash pe care il foloseste pentru a cumpara actiuni la o inteprindere plasata intr-un paradis fiscal. Aceasta inteprindere devine asadar filiala inteprinderii mama. Pasul urmator consta in faptul ca filiala acorda imprumut societatii-mama pentru care societatea-mama va plati filialei o dobanda. Dobanda astfel platita este o cheltuiala deductibila la nivelul societatii-mama, iar la nivelul filialei nu se impune sau se impune cu o cota mica. In felul acesta, societatea-mama isi imprumuta propiii bani.

- folosirea paradisului fiscal in schema “capcana dividendului” cand societatea-mama isi repartizeaza veniturile din dividende in mai multe jurisdictii in care cotele de impunere a dividendelor sunt joase sau inexistente.