Principalele forme juridice de organizare a firmelor - analiza privind evoluția numărului de firme în România

Capitolul 1 NOŢIUNE, NATURĂ JURIDICĂ ŞI CLASIFICARE

1.1 Noţiunea de societate comercială

Pentru a efectua acte de comerţ, persoanele fizic şi juridice se pot asocia şi constitui societăţi comerciale.

Activitatea comercială specifică economiei de piaţă se realizează prin întreprinderi comerciale care acţionează ca persoane juridice, având calitate de comerciant.

Societatea comercială poate fi privită în cel puţin două sensuri:

- Ca o instituţie juridică în sine, considerată a fi un organism, constituit de regulă pe baze asociative, cu scopul obţinerii unui anumit profit de către cei care s-au asociat, şi în vederea realizării unei activităţi comerciale;

- Ca un contract, cu caracteristici proprii determinate de specificul scopului pentru care s-a realizat acordul de voinţă.

Este de observat faptul că legislaţia română nu defineşte nicăieri, în nici unul din sensuri, noţiunea de societate comercială. A fost meritul doctrinei, care a încercat o asemenea definiţie, plecând, de regulă, de la dispoziţiile Codului civil, care, în art. 1491 defineşte societatea civilă, în sensul de contract de societate.

Potrivit art. 1491 Cod Civil, „Societatea este un contract prin care două sau mai multe personae se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea rezulta”.

Contractul de societate poate fi civil sau comercial.

1. În cazul contractului de societate civilă, asociaţii convin să aducă ceva în comun pentru a împărţi foloasele.

2. În cazul contractului de societate comercială, asociaţii hotărăsc să contribuie la capitalul social, în vederea participării la beneficii şi pierderi.

Prof. Stanciu Cărpenaru defineşte societatea comercială ca „o grupare de persoane constituită pe baza unui contract de societate şi beneficiind de personalitate juridică, în care asociaţii înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate”. În concepţia acestui autor, elementele caracteristice ale societăţii comerciale sunt: aporturile asociaţilor; intenţia de a exercita în comun o activitate comercială (affectio societatis) şi împărţirea beneficiilor.

Un alt autor, prof. Octavian Căpăţînă, defineşte societatea comercială ca fiind „o întreprindere pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, în vederea realizării de beneficii, ca subiect de drept autonom sau şi fără această însuşire, afectându-i bunurile necesare pentru a îndeplini actele şi faptele de comerţ specifice obiectului statutar de activitate”.

Societatea comercială poate fi definită ca fiind o formă a întreprinderii, cu personalitate juridică, pe care una sau mai multe persoane o organizează prin actul constitutiv, prin afectarea de bunuri în vederea îndeplinirii actelor şi faptelor de comerţ cuprinse în obiectul de activitate prevăzut în actul constitutiv, în vederea realizării de profit.

1.2 Natura juridică a societăţii comerciale

Referitor la natura juridică a societăţii comerciale,în doctrină au fost exprimate concepţii diferite. După ce multă vreme a dominat concepţia contractuală, au fost susţinute concepţii noi, cum sunt teoria actului colectiv şi teoria instituţiei.

Chiar dacă nu se reduce la a fi numai un contract, deoarece este şi o persoană juridică, societatea comercială are o origine contractuală care îşi pune amprenta nu numai asupra constituirii, ci şi asupra organizării şi funcţionării ei.

În concluzie, doctrina actuală din România este adepta naturii contractuale a societăţii comerciale.

Exemple:

Societatea civilă, ca şi cea comercială reprezintă grupări de persoane şi bunuri. Ambele iau naştere prin contract şi au scop lucrativ, urmărind obţinerea de beneficii- de exemplu, societăţile civile de avocatură. Nu se confundă cu asociaţiile care au un scop moral, ideal, nu urmăresc obţinerea de profit.

Societatea civilă nu desfăşoară activităţi de natură comercială şi nu are personalitate juridică. Nu îi revin obligaţiile profesionale pe care le are societate comercială. Nu este supusă procedurii insolvenţei.

1.3 Clasificarea societăţilor comerciale

Societăţile comerciale pot face obiectul mai multor clasificări, diferenţiate ca valoare şi consecinţe pe planul dreptului. Aceste clasificări diferă, în funcţie de criteriile de clasificare avute în vedere, respectiv: numărul de asociaţi, natura societăţii, întinderea răspunderii asociaţilor, împărţirea capitalului social, posibilitatea emiterii unor titluri de valoare şi provenienţa capitalului social.

O primă clasificare a societăţilor comerciale a fost realizată prin intermediul Legii privind transformarea fostelor unităţi socialiste de stat în societăţi comerciale şi regii autonome nr.15/1990. Având în vedere momentul în care a fost adoptată legea, ea a încercat să facă o delimitare a societăţilor comerciale, ţinând cont de titularul de capital. Astfel, conform Legii nr.15/1990, societăţile comerciale puteau fi :

- Societăţi cu capital integral de stat;

- Societăţi cu capital mixt;

- Societăţi cu capital integral privat.