Principiile Administrației Publice Locale și Impactul Economic Direct

1.Principiul continuităţii activităţilor executive aplicat comunităţilor locale

Constantin G. Disescu în “ Curs de drept public român “ arată că una dintre caracteristicile acţiunii administrative este continuitatea. Continuitatea activităţii executive era justificată prin aceea că “ obstacolele material se întălnesc în tot momentul“ , acest caracter distingând-o de activitatea judiciară care este intermitentă şi evoluată.

Principiul continuităţii activităţii executive aplicat comunităţilor locale, exprimă perenitatea activităţilor de organizare a executării şi de executare în concret a legilor şi a celorlalte acte normantive, realizate de autorităţile autonome locale.

Acest principiu înglobează în sfera sa şi permanenţa serviciului public, fără însă a se reduce la acesta. În acest sens este de remarcat că activitatea executivă realizată de autorităţile autonome locale nu se reduce la organizarea serviciilor publice şi asigurarea funcţionării lor, ea cuprinzând şi o serie de operaţiuni tehnico-materiale, fapte local etc. care se realizează în afara sferei noţiunii de serviciu public.

2. Principiul subsidiarităţii

Principiul subsidiarităţii trebuie să fie un principiu permanent de acţiune, căci el este esenţialmente politic întrucât vizează apropierea, cât mai mult posibil, a deciziei de cetăţean. Subsidiaritatea are la bază ideea fundamentală în conformitate cu care decizia, în ceea ce priveşte realizarea propriilor interese trebuie să aparţină persoanei, comunităţi- familie, comună, oraş sau stat a căror interese sunt în discuţie.

Subsidiaritatea apare ca un principiu de repartizare a competenţelor între individ şi grup, între colectivităţile locale şi stat şi între stat şi Comunitatea Europeană. Dacă subsidiaritatea presupune localizarea competenţelor la nivelul interesului individului, sau colectivităţii locale, care cunosc cel mai bine propriile nevoi şi mijloace de care dispun pentru realizarea acestora, acelaşi principiu justifică şi intervenţia altor autorităţi atunci când eficacitatea acţiunii locale nu este realizată.

Aplicarea principiului subsidiarităţii la nivelul administraţiei publice româneşti este pusă în evidenţă de unele norme, cum ar fi:

- asocierea autorităţilor locale cu alte autorităţi ale administraţiei publice , în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun,

- delegarea de competenţe ale statului către autorităţile administraţiei publice locale, cum ar fi cele de stare civilă, autoritate tutelară,

- organizarea de alegeri etc.

3. Principiul autonomiei locale

Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administraţia publică locală şi activitatea autorităţilor acesteia, care constă în “ dreptul naţional de a-şi satisface interesele proprii fără amestecul autorităţilor centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea, autonomia fiind un drept, iar descentralizarea, un sistem care implică autonomia ”. Conţinutul acestei principiu ca şi caracteristicile sale, rezultă şi din Legea administraţiei publice locale potrivit căreia “ autonomia locală este numai administrativă şi financiară şi se exercită numai în cadrul legii ” şi ea priveşte organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale şi reprezintă “ dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale dea soluţiona şi gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii ”.

Analizând reglementările legale şi valorificarea doctrine europene dezvoltate, înainte şi după adoptarea Cartei Europene pentru autonomie locală şi a practicii administrative actuale, autonomia locală cuprinde trei elemente:

- Organizatoric, autonomia locală se manifestă prin alegerea autorităţilor administraţiei publice locale de către populaţia cu drept de vot care domiciliază în unităţile administrative teritoriale, prin posibilitatea recunoscută consiliilor locale de a adopta statul localităţii, organigrama, statul de funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a aparatului propriu de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice. Astfel , în esenţă autonomia organizatorică conţine capacitatea de autoorganizare a autorităţilor administraţiei publice locale.