Probe de Audit

Probele de audit reprezintă totalitatea informațiilor utilizate de auditor cu scopul emiterii unei concluzii pe care se bazează opinia de audit și cuprind toate informațiile incluse în înregistrarile contabile care stau la baza situațiilor financiare și a altor informații.În procesul de formare a opiniei de audit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece, concluziile, în mod normal, pot fi trase utilizând eșantioanele selectate și alte mijloace de selecție a elementelor testate.

Probele de audit, care sunt de natură cumulativă, includ probe de audit obținute din procedurile de audit efectuate pe parcursul auditului și pot include probe de audit din alte surse, cum ar fi misiunile de audit anterioare și procedurile de control al calitatii ale unei firme pentru acceptarea clienților și continuarea contractelor cu clienții deja existenți.

Înregistrările contabile includ evidențele înregistrărilor inițiale și evidențele justificative, cum ar fi verificări și înregistrări ale transferurilor electronice de fonduri, facturi, contracte, registrul jurnal și registrul inventar, înregistrări contabile și alte ajustări ale situațiilor financiare care nu sunt reflectate în înregistrările contabile oficiale. Auditorul obține unele probe de audit testând evidențele contabile, prin intermediul analizei și revizuirii, reefectuând procedurile urmate în procesul de raportare financiară și reconciliind categoriile și aplicațiile aferente ale acelorași informații. Astfel, auditorul poate stabili dacă evidențele contabile sunt consecvente la nivel intern și sunt în concordanță cu situațiile financiare.

Un test eficient furnizează auditorului probe de audit adecvate, care împreună cu alte probe de audit obținute sau care urmează a fi obținute, vor fi suficiente în scopurile acestuia. Auditorului i se impune sa determine relevanța și credibilitatea informațiilor care urmează a fi utilizate drept probe de audit. Auditorul are disponibile 3 mijloace pentru selectarea elementelor de testat și anume:

a. Selectarea tuturor elementelor (examinarea 100%);

b. Selectarea elementelor specific;

c. Eșantionarea în audit.

Examinarea 100% nu este probabilă în cazul testelor controalelor fiind mai obișuită în cazul testelor de detaliu.

Auditorul poate decide selectarea elementelor specifice din cadrul unei populații, factorii care pot fi relevanți în luarea acestor decizii incluzând înțelegerea entității de către auditor, a riscurilor evaluate și caracteristicilor populației care este testată.

Deși o metodă eficientă de obținere de probe de audit o reprezintă examinarea selectivă a elementelor specifice ale unei clase de tranzacții sau solduri ale conturilor, aceasta nu reprezintă eșantionarea în audit.

Eșantionarea în audit are scopul de a permite formularea de concluzii cu privire la o întreagă populație pe baza testării unui eșantion selectat din gradul aesteia.

Pentru obținerea de probe de audit cât mai credibile, auditorul se va folosi de probe de audit din diferite surse de natură diferită.

Măsura cantității probelor de audit este SUFICIENȚA. Cantitatea probelor de audit necesare este influențată de riscul de denaturare (cu cât riscul este mai mare, cu atât sunt necesare mai multe probe de audit) și de asemenea, de calitatea unor astfel de probe de audit (cu cât calitatea este mai ridicată, cu atât vor fi cerute mai puține probe de audit).

Auditorul trebuie să stabilească și să desfășoare proceduri de audit care să fie adecvate circumstanțelor în scopul obținerii de probe de audit suficiente și adecvate. În conceperea și desfășurarea de proceduri de audit, auditorul trebuie să ia în considerare relevanța și credibilitatea informațiilor de utilizat drept probe de audit. Dacă informațiile de utilizat drept probe de audit au fost întocmite utilizând activitatea unui expert din partea conducerii, auditorul trebuie:

1. Să evalueze competența, abilitățile și obiectivitatea acelui expert.

Competența face referire la natura și nivelul de expertiză al expertului din partea conducerii. Abilitatea expertului din partea conducerii de a-și exercita acea competență în cadrul circumstanțelor reflectă capacitatea. Obiectivitatea se referă la efectele posibile posibile care influențează, conflictele de interese sau influența pe care alte părți o pot avea asupra raționamentului profesional sau de afaceri al expertului.