Problema resurselor comune

Din punct de vedere economic, bunurile comune sunt folosite cu sensul de rivalitate, competitivitate în consum, respectiv neexclusive. Astfel, plecând de la sensul popular a bunului public, acesta reprezintă un bun specific care este împărțit tuturor membrilor unei comunități unde toată lumea poate beneficia de acesta.

Gestionarea acestor bunuri comune este una susceptibilă deoarece poate produce comportamente platiste în rândul indivizilor raționali, datorită faptului că beneficiile pe care fiecare individ le obține în urma consumării bunului sunt individuale, în timp ce costurile suprautilizării bunului sunt achitate în mod colectiv, de către toți oamenii ce ridică anumite pretenții asupra folosirii bunului comun. Astfel, oamenii sunt stimulați să consume într-o manieră maximală bunul respectiv, chiar dacă acest lucru duce la suprautilizarea lui.

Ca să înțelegem mai bine acest concept, problema și rezolvările deopotrivă, vom apela la următorul exemplu.

Avem o pășune unde pasc niște vaci. Proprietarii acestor vaci, adica oamenii le cresc și le duc la păscut. Aceștia, în urma acestui proces obțin brânză, lapte și iaurt unde mai apoi le vând. Unii doresc să-și cumpere un cal, altul o căruță, altul să-și repare acoperișul, altul să-și cumpere cărți, altul să picteze și tot așa fiecare urmărindu-si interesul, beneficiul, satisfacția pe care o va avea ulterior.

O problemă ce poate surveni constă în suprafața pășunii pe care vacile pasc. Dacă pășunea e suficient de mare, acest lucru este foarte bine pentru toată lumea pentru că fiecare își va îndepli o nevoie, un vis sau o dorință. Pe de altă parte putem lua în calcul faptul ca unii poate au mai multe dorințe decât alții și doresc să aibă mai multe vaci. Dacă pașunea este suficient de mare atunci toată lumea va fi mulțumită pentru a-și realiza visele, dorințele sau nevoia. Dar să ținem cont de faptul că pășunea trebuie să fie suficient de mare pentru ca binele celor ce își doresc mai multe vaci, nu va însemna răul celorlalți.

Și ajungem în punctul în care pășunea nu poate suporta numărul de vaci iar aceasta se degradează dincolo de capacitatea de regenerare, atunci nu vom mai avea o pășune și, consecutiv, nu vom mai avea nicio vacă hrănită pe vechiul imaș. Ceea ce este rău pentru toată lumea, si pentru cei ce au fost primii pe imas, si pentru cei ce au mai multe vaci.

Această istorisire aduce in prim plan celebrul argument al ecologistului Garret Hardin din “Tragedia Bunurilor Comune”, anume un punct de cotitură al perspectivei dezvoltarii economice în mod direct și în mod indirect pe cea socială. A fi la marginea societății este de multe ori o consecință a degradării peste limite. Pășunea reprezintă un exemplu de bun comun, pe lângă alte exemple uzuale, precrum cele legate de sistemele de irigații sau resursele de pește din lacuri și mări. Atunci când sunt folosite peste capacitatea lor de a se regenera, folosirea lor afectând alți agricultori sau pescari, iar uneori se poat ajunge si la distrugerea acestora fără a le mai putea remedia.

Soluțiile expuse de Hardin pentru situația în cauză se împart astfel:

Prima soluție se referă la leviatan, unde se pune accentul pe cearea unei instituții coercitive de către o autoritate superioară care să sancționeze păstorii în cazul în care aceștia supraexploatează bunul comun. În practică, această rezolvare solicită instituirea unei anumite forme de co-proprietate asupra bunului comun de către o structură externă, capabilă să controleze consumarea bunului prin exercitarea forței asupra celorlalți co-proprietari. De regulă, această structură externă este reprezentată de stat, din moment ce se poate spune, în tradiție weberiană, că acesta pretinde monopolul legitim asupra folosirii forței într-un anumit teritoriu. Din punct de vedere ideologic, se poate afirmacă această soluție ar fi favorizată în principal de socialism, social-democrație,versiunea americană a liberalismului, ideologiile și, mai general, de toate acele ideologii care justifică intervenționismul economicîn baza eficienței. Soluția leviatanului este așadar potrivită pentru rezolvarea tragediei bunurilor comune doar în anumite condiții, în care capacitatea de monitorizare, evaluare și sancționare a leviatanului este aproape de una maximală.