Procesul de extindere al UE și consecințele sale economice la nivel inter și intra-regional

Rezumat

Ce reprezintă extinderea pentru “vechile” State Membre (EU 15)?

Extinderea este o evoluţie naturală, firească, care aduce sfârşitul divizării continentului nostru – consecinţa a celui de-al doilea Război Mondial – şi are un impact la toate nivelurile care fac referire la soarta continentului nostru.

Extinderea, lărgirea zonei de pace, securitate şi prosperitate, pe care Uniunea a adus-o Europei va asigura securitatea tuturor popoarelor europene. Cu o noua populaţie de 450 de milioane de locuitori, Uniunea reprezintă cea mai mare piaţă internă din lume; această Piaţă unică extinsă, reprezintă aproape 19% din comerţul mondial. Accederea celor 10 noi ţări este preconizată, a avea ca efect pentru Europa celor 25, creşterea produsului intern brut per total (PIB) cu 4-5%, creştere ce va fi corelata cu scăderea PIB-ului mediu pe cap de locuitor la 92% faţa de UE 15. În orice caz, această pierdere in cadrul PIB-ului ar trebui sa fie repede compensată de implementarea regulilor Pieţei Unice şi de accesul mai bun al afacerilor pe piaţa, situaţie care este de aşteptat să conducă la o creştere in eficacitate printr-un nivel mai ridicat al concurenţei.

Creşterea concurenţei ar trebui sa fie un semn pozitiv pentru consumatorii europeni, în privinţa preţurilor, diversităţii şi calităţii bunurilor şi serviciilor existente pe piaţă, in timp ce la fel de bine poate asigura o protecţie consistentă şi la un nivel mai ridicat pentru consumatorul european. Condiţiile generale pentru desfăşurarea afacerilor au fost imbunătăţite printr-un cadru larg extins, liberalizat privind investiţiile şi stabilitatea macroeconomica. Un mediu legal mai sigur precum şi solidaritatea cu regiunile mai puţin dezvoltate va contribui la o creştere economica generală sustinuţa.

Rolul Uniunii în afacerile mondiale – în afacerile externe, protecţia cetăţeanului, politica comercială şi alte domenii ale guvernării globale – va fi in bună măsură întărit. Noile State Membre vor imbogăţi Uniunea Europeană prin moştenirea reprezentată de diferitele limbi, culturi, tradiţii sau tezaure. Astfel, Uniunea devine mai mare şi este considerată ca fiind un factor pozitiv prin integrarea celor 12 noi membri in UE.

-Pentru a fi solidari şi pentru a rămâne competitivi-

Obiectivul politicii regionale europene este de a concretiza solidaritatea Uniunii prin coeziunea economică şi socială, reducând discrepanţa dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni. Printr-o abordare specifică, politica regională europeană aduce o valoare adăugată acţiunilor întreprinse pe teren şi contribuie la finanţarea unor proiecte concrete în favoarea regiunilor, oraşelor şi locuitorilor acestora. Ideea este ca regiunile să devină capabile să-şi joace din plin rolul în favoarea creşterii economice şi competitivităţii şi să-şi împărtăşească ideile şi bunele practici. Acesta este, de altfel, obiectivul noii iniţiative intitulate „Regiunile, actorii schimbării economice”. Întreaga politică regională respectă priorităţile Uniunii Europene în materie de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă

Cuvinte cheie. Acquisul comunitar - reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează activitatea instituţiilor UE, acţiunile şi politicile comunitare, şi constă în:

• conţinutul, principiile şi obiectivele politice cuprinse în Tratatele originare ale Comunităţilor Europene şi în cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Amsterdam);

• legislaţia adoptata de instituţiile UE pentru punerea în practică a prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii şi recomandări);

• jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunitătilor Europene;

• declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene ;

• acţiuni comune, poziţii comune, convenţii semnate, rezoluţii, declaraţii şi alte acte adoptate în cadrul Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC) şi al cooperării din domeniul Justiţiei şi al Afacerilor Interne (JAI);

• acordurile internaţionale la care CE este parte, precum şi cele încheiate între statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.

EU15 - a fost numărul de ţări membre ale Uniunii Europene, înainte de aderarea a zece ţări candidate la 1 mai 2004. EU15 a cuprins următoarele 15 ţări: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia,Spania, Suedia, Marea Britanie.

Data de 1 Mai 2004 reprezintă un punct de referinţa istoric şi deosebit de important pentru dezvoltarea Uniunii Europene (UE). Prin integrarea a 12 noi ţări din Europa Centrala şi de Est şi bazinul Mediteranean, Uniunea Europeană impune acum celor 27 de state valori comune de libertate, democraţie, respectarea legii şi a drepturilor omului. Acest val de extindere reprezintă o realizare unica, înseamnă unitate în diversitate şi un angajament luat pentru promovarea prosperitătii continentului nostru prin pace, securitate, solidaritate şi stabilitate pentru toţi cetăţenii europeni.

Euro (EUR, cu simbolul €) este moneda oficială a 16 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Numele euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda însăși a intrat pe piețele internaționale la 1 ianuarie 1999, înlocuind așa-numita unitate monetară europeană (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusă în circulație înlocuind în cele din urmă monedele naționale din Zona euro. Un euro este subdivizat în 100 de cenți, numiți și centime în țările vorbitoare de limbi romanice, sau leptó (λεπτό) în Grecia.

Screeningul este examinarea iniţială, aplicată “în masă”, care constă în aplicarea unui ansamblu de procedee şi tehnici de investigaţie unei populaţii în scopul identificării prezumtive a unei boli, anomalii sau a unor factori de risc. Dezideratul major al acţiunii de screening este descoperirea precoce a bolilor, evidenţierea lor într-un stadiu incipient.

Ownership-ul reprzintă dreptul de proprietate privată este definit ca dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție asupra bunului apropriat în formă privată, atribute care pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv și perpetuu, cu respectarea limitelor materiale și a limitelor juridice. Poate fi titular al dreptului de proprietate privată atât o persoană fizică, cât și o persoană juridică, inclusiv statul. În cazul în care însă statul deține bunuri cu titluri de proprietate privată, acestea sunt supuse aceluiași regim juridic ca bunurile aflate în proprietatea oricărei alte persoane.