Productivitatea Capitalului în România Comparativ cu UE

Consideraţii generale privind productivitatea.

Principalele măsuri de productivitate.

Progresul oricărei societăţi depinde într-o măsură decisivă de eficienţa cu care sunt folosite resursele umane, naturale şi financiare de care dispune. Întotdeauna, oamenii s-au străduit ca din fiecare unitate de muncă, de resurse umane sau de bani ce se cheltuiesc, să asigure o creştere cât mai mare a volumului şi a calităţii producţiei, să obţină cantităţi sporite de bunuri materiale şi servicii, deoarece numai pe o asemenea bază poate fi asigurată o creştere economică intensă, crearea unei economii avansate şi implicit condiţii în vederea ridicării bunăstării materiale şi spirituale a populaţiei.

Întreprinderile sunt agenţii economici ce transformă factorii de producţie în bunuri şi servicii.În procesul combinării factorilor de producţie are loc consumarea acestora, obţinându-se bunurile economice. Întreprinzătorul raţional va compara permanent rezultate obţinute cu factorii de producţie utilizaţi. Acest lucru se realizează mai ales prin intermediul productivităţii.

Productivitatea este definita, în general, ca raportul dintre volumul masurat al productiei si volumul masurat al intrarilor (input-urilor). Fiecarui input i se poate asocia o masura de productivitate, dupa cum exista rezultate care nu pot fi legate în mod direct de niciunul dintre factorii de intrare. Potrivit teoriei cresterii economice, productivitatea se masoara ca un rezidual ce evidentiaza plusul de productie obtinut ce nu poate fi explicat prin cresterea factorilor de productie utilizati (capital, munca).

Masurile de productivitate constituie indicatori de baza în analiza performantei unei economii sau a unui sector, iar evidentierea influentei progresului tehnic reprezinta în mod frecvent principalul motiv pentru care se fac astfel de calcule.

Desi optiunea pentru o anumita masura de productivitate este conditionata de disponibilitatea datelor, evolutiile tot mai complexe consemnate în cadrul economiei globale si acceptiunea tot mai larga potrivit careia productivitatea este factorul cheie al cresterii economice au amplificat încercarile de realizare a unor calcule de productivitate cât mai sofisticate, menite sa surprinda influenta unui numar cât mai mare de factori (OECD Productivity Manual, 2001):

(i)

tehnologia sub forma necorporala (proiecte noi, rezultate stiintifice, tehnici organizationale si de management noi) sau încorporata în produse noi (design-ul si calitatea noilor generatii de elemente de consum intermediar si de bunuri de capital).

Trebuie mentionat însa ca relatia între progres tehnologic si productivitate nu este directa, în pofida asocierii explicite sau implicite a acestora;

(ii)

eficienta abordata distinct de ideea de progres tehnologic si privita, în principal, din perspectiva eliminarii deficientelor de ordin tehnic sau organizatoric, dar si din cea a eforturilor de implementare a celor mai bune practici în domeniu. Altfel spus, prin eficienta se întelege cantitatea maxima de produse ce poate fi obtinut în conditiile tehnologice actuale si cu un volum dat de factori de productie (Diewert si Lawrence, 1999). Dat fiind obiectivul de maximizare a profitului specific fiecarei afaceri, câstigurile de productivitate înregistrate la nivelul unui sector se pot datora fie eforturilor de crestere a eficientei atasate fiecarei companii cu activitate în sectorul respectiv, fie deciziei de relocare a productiei catre unitatile mai eficiente;

(iii)

reducerea costurilor reale. Plecând de la premisa ca un proces de productie implica o cantitate de factori de intrare si o cantitate de produse rezultate, orice crestere de productivitate poate fi interpretata ca o reducere de cost; un comportament de maximizare a profitului are asociat un altul de minimizare a costurilor. Cu alte

cuvinte, plusul de productivitate obtinut este egal cu minusul asociat reducerii costurilor totale, în conditiile în care volumul productiei nu se reduce si nu au loc substitutii între factorii de productie dinspre cei al caror pret creste catre cei care manifesta o tendinta de ieftinire. Desi din punct de vedere conceptual, efectul îmbunatatirilor în planul eficientei si al tehnologiei, precum si cel al economiilor de scara privite ca surse de reducere a costurilor pot fi izolate, practic demersul este dificil. Productivitatea este masurata în general ca un rezidual, care poate încorpora nu numai influenta factorilor mentionati anterior, dar si variatii ale gradului de utilizare a capacitatilor de productie, schimbari în modul de organizare a afacerii,

precum si erori de masurare de orice fel;

(iv)

corelatia cu ciclul economic; desi s-a observat ca, în general, productivitatea are un caracter prociclic (tinde sa-si accelereze cresterea în perioadele de expansiune si sa si-o încetineasca în cele de declin), modelul standard al productivitatii nu se suprapune perfect realitatilor ciclului economic. Aceasta concluzie se datoreaza în primul rând diferentelor care apar la nivelul gradului de utilizare a factorilor de productie în diferitele faze ale ciclului economic si care sunt surprinse numai partial de calculul productivitatii. La fluctuatii pe termen scurt ale cererii, companiile pot reactiona prin modificarea gradului de utilizare a capitalului si a fortei de munca. Aceste miscari pot genera variatii mult mai mari la nivelul productiei decât la nivelul factorilor monitorizati, miscari care se vor reflecta în dinamica productivitatii.

De asemenea, variatiile prociclice ale productivitatii pot reflecta realocarile ciclice ale resurselor între principalele sectoare. Prin urmare, productivitatea trebuie urmarita si interpretata pe termen lung, iar analiza ar trebui realizata pe intervale similare ale ciclului economic, adica pe intervale în care gradul de utilizare a capacitatilor de productie este relativ similar;

(v)

standardizarea proceselor de productie, în sensul în care simpla comparatie a masurilor de productivitate atasate diferitelor procese de productie poate fi un mijloc de identificare a ineficientelor.

Prin productivitate se înţelege rodnicia, randamentul factorilor de producţie utilizaţi. Acest lucru se poate aprecia cu ajutorul nivelului productivităţii, calculat ca raport între bunurile economice obţinute şi factorii de producţie implicaţi în realizarea lor, şi se determină cu ajutorul următoarei formule

Nivelul şi evoluţia productivităţii depind de mai multe împrejurări economice şi extraeconomice: calitatea factorilor de producţie utilizaţi, calitatea organizării şi conducerii activităţii economice, motivaţia economică a posesorilor factorilor de producţie şi măsura în care aceasta este realizată, condiţiile naturale (frigul), climatul social şi psihologic.