Profesia de Auditor Intern Comparativ cu Celelalte Profesii Contabile

I Repere istorice

1.1 Aparitia si evolutia auditului intern

Termenul de audit provine din limba latină de la cuvântul audit-auditare, care are semnificaţia „a asculta”, dar despre audit se vorbeşte de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau al lui Eduard I al Angliei. Activităţi de audit s-au realizat în decursul timpului şi în România, dar purtau alte denumiri. Utilizarea termenului de audit în accepţiunea folosită în prezent este relativ recentă şi se plasează în perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, când întreprinderile erau afectate de recesiune economică şi trebuiau să plătească sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor întreprinderilor cotate la bursă.

Marile întreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de AuditAudit Extern,organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile şi bilanţurile contabile şi a certifica situaţiile financiare finale. Pentru a-şi îndeplini atribuţiile cabinetele de audit efectuau o serie de lucrări pregătitoare de specialitate, şi anume: inventarierea patrimoniului, inspecţia conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje etc., care au crescut semnificativ costurile auditării.

Întreprinderile au început să-şi organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, în special pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuării lucrărilor pregătitoare din interiorul entităţii, iar pentru realizarea activităţii de certificare au apelat în continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau dreptul asupra unei supervizări a activităţii întreprinderilor. Pentru a se distinge între auditorii cabinetelor de audit extern şi cei ai organizaţiei supuse auditului, primii au fost numiţi auditori externi, iar cei din urmă au fost numiţi auditori interni, deoarece făceau parte din întreprindere.

Rolul şi necesitatea auditorilor interni a crescut continuu şi a fost unanim acceptat, motiv pentru care aceştia au simţit nevoia de a se organiza şi de a-şi standardiza activităţile practice. Astfel, în anul 1941, s-a creat în Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni – I.I.A.1, care a fost recunoscut internaţional. Ulterior, a aderat Marea Britanie, iar în 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca şi alte state.

În prezent, la acest institut s-au afiliat peste 90 de institute naţionale ale auditorilor interni şi membri din peste 120 ţări, în urma obţinerii calităţii de C.I.A. – Auditor Intern Certificat, acordată de I.I.A., pe baza unor examene profesionale.

În România, auditul intern a fost adoptat ca un termen la modă în domeniul controlului financiar, însă cu timpul s-a reuşit decontarea conceptelor de control intern şi audit intern.

Dacă scopul iniţial al auditului financiar a fost cel de detectare a fraudelor, el a evoluat în timp, astfel încât, în prezent el are rolul de a atesta corectitudinea informaţiilor prezentate în situaţiile financiare şi conformitatea lor cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

În prezent,există o problemă cu înţelegerea sistemului de control intern, care fiind obiect al auditului intern,înglobează toate activităţile de control intern realizate în interiorul unei entităţi şi riscurile asociateacestora.

În concluzie, perspectiva aderării României la Uniunea Europeană impune implementarea tehnicilor de audit financiar armonizate cu cele internaţionale iar, complexitatea şi perpetua evoluţie a activităţilor economice determină perfecţionarea continuă a standardelor de contabilitate şi audit precum şi a cunoştinţelor profesioniştilor în domeniu.

1.2 Aparitia si evolutia contabilitatii

Aparitia primei publicatii contabile in limba română a fost urmată după o jumătate de secol de a primă incercare de organizare oficială in sensul unei „bresle" a contabililor. In anul 1888 s-a înfiintat Cercul absolvenţilor scoalelor comerciale si finantiare. Ulterior an existat mai multe organizaţii care in anul 1916 fuzionează şi dau naştere Corpului absolvenţilor scoalelor superioare de comert. Cinci ani mai târziu, in anul 1921, o parte din memnbrii acestei organizatii devin membrii fondatori ai Corpului Contabililor Autorizati si Experti din România. Această organizaţie a funcţionat trei decenii, timp in care membrii acesteia an dezbătut problerne teoretice şi practice menite să asigure o racordare a contabilitătii din România la cea europeană. Lovitura de graţie a fost însă dată de regimul comunist in anul 1951, care a dispus desfiintarea Corpului Contabililor Autorizati Şi Experti, acesta fiind „suplinit", in spiritul „modei", de Asociatia Ştiintifică a Tehnicienilor (AST), devenită ulterior Asociatia Ştiinţifică a Inginerilor şi Tehnicienilor (ASIT).

In anul 1992, firul traditiei in domeniul organizaţiilor profesionale cantabile a fost reluat prin înfiintarea Corpului Experti1or Contabili si CotabililorAutorizaţi din România. In cele ce urrnează vom prezenta informaţii succinte despre rolul acestei orgănizatii şi modalitatea de accedere la statutul de membru al profesiei contabile din România.

Importanţa contabilităţii în economia modernă este evidentă. Aşa se face că organisme din Uniunea Europeană şi de pretutindeni se ocupă de organizarea şi funcţionarea contabilităţii ca o componentă fundamentală a afacerilor.

Organismele specializate în contabilitate sunt:

- Corpul Experţilor contabili şi Contabililor autorizaţi din România (CECCAR);

- Comitetul pentru Reglementarea Contabilităţii (ARC);

- Federaţia Experţilor Contabili (FEE);

- Federaţia internaţională a Contabililor (IFAC);

- Grupul Consultativ European pentru Raportare Financiară (EFERAG);

- Consiliul pentru Raportare Financiară (FRC);

- Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASB);

- Fundaţia Comitetului pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate (IASCF);

- Consiliul pentru Interpretarea Standardelor Contabile (SEC).

La toate acestea se adaugă comisii, consilii, asociaţii etc. zonale şi internaţionale, inclusiv din afara Europei.