Proiectul planului anual al secției de bază al SA Fabrica de Pâine din Orhei

Introducere

Planificarea consta în elaborarea unui sistem de masuri, succesivitatea si termenii de îndeplinire, constient schitate de oameni pentru atingerea obiectivelor propuse.

Planificarea presupune luarea cunostintei cu tipurile de planuri, metode de planificare, masuri de atingere a planurilor.

Dimensiunea planificarii, continutul acesteia si nivelul probabilitatii atingerii obiectivelor prevazute în plan vor fi diverse în dependenta de caracterul obiectivelor, conditiile social-economice ale vietii, nivelul de încadrare a colectivelor de munca, implicati în îndeplinirea planului elaborat, termenii, pentru care se alcatuieste planul.

Societatea îsi pune diverse scopuri, printre care important este cît mai deplina satisfacerea a necesitatilor lor materiale si spirituale aflate în continua crestere. Spre atingerea acestui scop este orientata activitatea colectivelor de munca, acestui scop îi sînt supuse planificarea ramurala si teritoriala, planificarea activitatii unitatilor si întreprindelor producatoare.În acest context planificarea la întreprindere joaca un rol subordonat, sarcina ei consta în asi aduce aportul atingerea scopurilor.

Pe lînga acestea în planurile întreprinderilor se fixeaza si sarcini independente, care reies din necesitati si sînt conditionate numai de posibilitatile colectivului dat.

Influenta decisiva asupra caracterului planificarii o au conditiile social-economice si mai întîi de toate formele proprietatii asupra mijloacelor de productie.

De calitatea planificarii depinde în mare parte activitatea reusita a organelor gospodaresti în atingerea obiectivelor prevazute si a sarcinilor propuse, utilizarea rationala a resurselor, ritmurile dezvoltarii economice si sociale a statului.

De asemenea eficienta administrarii în orice forma a sa si la orice nivel este determinata de aceea întrucît contribuie la îndeplinirea sarcinilor, prevazute în plan.

În prezent atentie deosebita se atrage partii stiintifice a planurilor. Planurile curente si cele de perspectivaa unitatilor de productiee necesar de a elabora în baza calculelor economice si ingineresti, nepermitînd stabilirea sarcinilor de plan numai din dinamica creata a indicatorilor respectivi.

Partea stiintifica a planificarii presupune luarea în consideratie a particularitatilor ramurale si a posibilitatilor reale a întreprinderii si utilizarea la maxim a rezervelor interne pentru atingerea obiectivului indicat în plan, implimentarea în calculele de plan a sistemului de norme si normative progresive, avînd suport stiintific, luarea deciziilor optime în baza analizei multilaterale a activitatii productiv-gospodaresti si a prognozelor stiintifice.

Argumentarea stiintifica a planificarii reprezinta legatura reciproca dintre indicatorii diferitor compartimente ale planului, legatura strînsa a planului unitatii producatoare si unitatile lui de productie, a întreprinderii cu sectiile, subdiviziunile.

Nivelul înalt al argumentarii stiintifice planurile îl vor atinge în acel caz, daca la elaborarea compartimentelor acestuia si a indicatorilor vor fi utilizate diverse metode moderne cum sînt cea a balantelor, normativa, economico-matematica, factoriala, etc.

În sistemul de masuri, menite sa asigure sporirea eficientei productiei publice, un rol de vaza apartine perfectionarii planificarii atît la nivel national si ramural, cît si la nivelul unitatii de productie si a întreprinderii.

Etapa moderna a dezvoltarii economiei statului se caracterizeaza prin dimensiunea sporita a productiei, relatii economice internationale dintre state, utilizarea pe larg în productie a performantelor din domeniul tehnic si stiintific. În aceste conditii sporeste rolul planificarii pe durata medie ca important instrument de realizare a politicii economice, cresc cerintele fata de calitatea elaborarii planurilor de perspectiva si a celor curente: asigurarea echilibrarii lor, o mai mare orientare spre rezolvarea sarcinilor de ordin social, îmbunatatirea sistemului indicatorilor planificati prin aceea ca sa fie integral cointeresate colectivele de munca în procesul de sporire a productivitatii muncii, utilizarea deplina a resurselor materiale.