Protecția socială a șomerilor în România

Introducere

In lume, primele forme de protectie sociala au aparut la inceputul secolului al XIX-lea, iar pana la cel de-al doilea razboi mondial, in multe tari s-au adoptat masuri importante privind securitatea sociala. In ultimii 50 de ani, sistemele de securitate sociala au cunoscut importante evolutii, ce au fost impuse de nevoia unei "paci sociale", indeosebi in perioadele de criza sau depresiune economica precum si in unele tari, in perioadele de tranzitie de la sisteme social - economice de un anumit tip la altele, democratice.

Intr-un stat democratic, protectia sociala reprezinta un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea in aplicare se realizeaza prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca "riscuri sociale" asupra nivelului de trai al populatiei.

Conceptul de protectie sociala a fost prima oara introdus de catre John K. Galbraith si defineste politica de protejare a categoriilor defavorizate ale populatiei, prin masuri ce urmaresc alinierea acestor categorii la un nivel de trai decent. El considera ca fiind cea mai urgenta masura "prevederea dreptului celor care nu-si pot gasi un loc de munca de a avea un venit garantat sau alternativ".

Ca in alte tari, si in tara noastra, au functionat birouri de plasare in munca, inca de la inceputul secolului al XIX-lea. Initial acestea efectuau plasarea in munca cu plata, apoi sub influenta Organizatiei Internationale a Muncii care la scurt timp dupa infiintare, s-a interzis functionarea birourilor de plasare in munca. Astfel, s-a hotarat organizarea unui sistem de stat de asigurare gratuita contra lipsei de lucru.

Au fost infiintate oficiile de plasare comunale, judetene sau regionale. Ele aveau urmatoarele atributii: de a primi, aduna si clasa cererile si ofertele de lucru; de a face plasarea bratelor la nevoile productiunii; de a cunoaste in orice moment piata muncii si de a propune masuri pentru prevenirea si combaterea lipsei de lucru sau de lucratori.

Oficiile de plasare au functionat pana in anul 1950, cand au fost inlocuite cu un organism nou - Directia generala a rezervelor de munca. Acest organ de stat depindea de Guvern si avea printre atributii:

a) recrutarea de forta de munca disponibila din judete si redistribuirea ei la intreprinderile care se construiau si la santierele de constructii pentru lucrari publice;

b) pregatirea de muncitori calificati intr-un sistem de scoli profesionale cu durata de 3 ani si prin calificare de scurta durata de 6 luni;

c) inlesnirea incadrarii in munca a persoanelor ce cautau de lucru. Marea majoritate a solicitantilor care se adresau acestor birouri de recrutare si repartizare a fortei de munca, o constituiau personalul casnic.

In perioada imediat urmatoare, in tara noastra au fost in vigoare mai multe hotarari de Guvern care contineau dispozitii referitoare la recrutarea si repartizarea organizata a muncitorilor.

In prezent actiunile de protectie sociala vizeaza mai multe domenii in care sunt necesare eforturi colective, respectiv: sanatatea, instruirea si educatia, cultura, conditiile de odihna si recreere, mediul social-politic, intr-un cuvant, conditiile sociale de trai. Intr-un stat democratic, protectia sociala reprezinta un element fundamental al politicilor statale, deoarece prin punerea in aplicare se realizeaza prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate negative.

Mutatiile produse in viata economica, sociala si politica a Romaniei au deschis calea unor transformari in domeniul protectiei sociale, proces care a acutizat si amplificat sarcinile sociale ale statului.

Somajul poate fi considerat un fenomen economic, aflat la interferenta socialului cu politicul, avand implicatii negative asupra conditiilor de viata si nivelului de trai ale populatiei. Framantarile economiei de piata si, mai ales, schimbarile structurale majore ale economiilor in tranzitie, trebuie acompaniate de tendinta oricarui Guvern responsabil de a atenua efectele negative ce insotesc procesul tranzitiei asupra populatiei prin masuri de politica sociala adecvate.

Pentru societatea noastra, aflata pe drumul tranzitiei spre economia de piata, este esentiala identificarea acelor zone ale socialului care pot deveni obiect al politicii sociale. In acest sens, somerii, ca persoane fara un loc de munca, dar care cauta si sunt disponibile sa munceasca, reprezinta una din categoriile sociale cele mai afectate de schimbarile economice recente si este de un real interes analiza acestui segment al populatiei. Pentru ca masurile de politica sociala sa aiba efectele scontate, este obligatorie focalizarea lor asupra acelui segment al populatiei care are nevoie de spijin, cu alte cuvinte identificarea cat mai riguroasa a categoriei sociale defavorizate.

In general, protectia sociala este reprezentata de ansamblul de masuri economice si non-economice, prin care puterea publica realizeaza o utilizare normativa a resurselor sale si o distribuire a veniturilor in scopul infaptuirii dreptatii sociale. Protectia sociala se concretizeaza prin programe sociale care cuprind masurile si instrumentele menite sa asigure cresterea standardului de viata si imbunatatirea calitatii vietii, precum si protectia populatiei de efectele negative ce pot aparea, in anumite perioade, determinate de diferitele conditii economice si sociale. Programele de protectie sociala a somerilor reflecta atat starea generala a economiei, cat si preocuparea pentru atenuarea efectelor negative ale somajului asupra nivelului de trai al persoanelor direct afectate si evitarea unor implicatii sociale in plan mai larg.