Provocări ale Dezvoltării Durabile în România

1. INTRODUCERE

Cum putem satisface nevoile de astăzi fără a diminua capacitatea generaţiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi? Dezvoltarea durabilă presupune o privire largă asupra bunăstării umane, o perspectivă pe termen lung, pornind de la consecinţele activităţilor prezente şi implicarea deplină a societăţii civile în a găsi soluţii viabile din acest punct de vedere.

Dezvoltarea durabilă cu cele trei componente principale (economică, socială, de mediu) este un proces incipient în România, indus şi stimulat mai ales la nivelul de sus al societăţii româneşti, la presiunile UE.

Cel mai periculos fenomen, rezultant al activităţii umane, este considerat a fi cel legat de schimbările climatice, ca urmare a degajării în atmosferă a unor cantităţi tot mai mari de „gaze cu efect de seră” (în special CO2) pe care natura nu le mai poate absorbi.

În aceste împrejurări, ideea că economia trebuie să utilizeze principiile ecologice, chiar dacă poate părea hazardată unora, constituie singura alternativă care reflectă realitatea prezentă şi viitoare.

2. STADIUL ACTUAL AL CUNOAŞTERII

Ultimele decenii au adus în atenţia opiniei publice şi a factorilor de decizie o nouă dimensiune – dimensiunea ecologică. Considerat mult timp o problemă de sine-stătătoare, mediul înconjurător se bucură astăzi de o recunoaştere generală, ceea ce nu înseamnă decât faptul că se acceptă integrarea unui nou aspect, a unei noi dimensiuni în orice activitate umană pentru a preveni situaţii de dezechilibru care au condus la efecte dramatice, cu multiple costuri economice şi sociale.

Cum s-a ajuns aici? Este o întrebare simplă, la care se poate răspunde atât în termeni teoretici, plecând de la faptul că omul este şi o fiinţă biologică, cât mai ales practici, demonstrând dependenţa activităţilor noastre de activitatea celorlalţi „locuitori” ai planetei.

Erorile filosofice care au condus la criza mediului înconjurător pornesc de la faptul că „... am presupus că viaţa noastră nu trebuie să aibă nici o legătură cu lumea naturală, că mintea noastră este separată de trup şi că, în calitate de intelecte neîntrupate, putem manevra lumea în ce fel vrem. Tocmai pentru că nu simţim nici o legătură cu lumea fizică, minimalizăm consecinţele acţiunilor noastre.”

Problemele de mediu şi, în special, problema încălzirii globale, provocate de poluare, se regăsesc constant pe agenda publică, în ultimii ani. Subiectul a devenit prilej de întâlniri şi negocieri la nivel înalt între şefii de state şi de guverne. De asemenea, efectele poluării sunt dezbătute intens de presă şi de simpli cetăţeni.

În acest context, în 2001, Lester Brown pune bazele unei noi organizaţii de cercetare „Earth Policy Institute” şi lansează cartea-manifest a acesteia, „Eco-economia”, în care pledează pentru crearea unei noi ştiinţe economice şi pentru promovarea unei economii în armonie cu mediul, o economie care se poate dezvolta pe termen lung, fără a afecta propriul sistem suport (mediul).

Este evident faptul că lucrurile nu sunt deloc simple, pornind chiar de la definirea „eco-economiei”, unii folosesc, mai de grabă noţiunea de „dezvoltare durabilă”. După ce se vor clarifica problemele din punct de vedere conceptual, se impune stabilirea unor obiective majore şi apoi să se găsească metodele cele mai eficiente de atingere a lor.

Conceptul de dezvoltare durabilă, formulat la finele secolului al XX lea, aduce cadrul teoretic menit să armonizeze două realităţi paralele: activităţile economice şi mecanismele ecologice. În plus, sunt relevate valenţele utile şi pentru ameliorarea contrastelor economice dintre ţări.

Cea mai cunoscută definiţie a dezvoltării durabile este cu siguranţă cea dată de Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare (WCED) în raportul "Viitorul nostru comun": dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi"

De asemenea, eco-economia (economia ecologică) definită în linii generale înseamnă stabilirea cadrului de formulare a politicii economice pe baza principiilor ecologiei. Acestea trebuie să aibă la bază un amplu proces de restructurarea a economiei actuale. Apreciem că eco-economia va utiliza ca surse de energie alternative vântul, soarele, hidrogenul şi izvoarele geotermale.

Astfel, este evident că, tehnicienii şi ecologiştii trebuie să lucreze împreună pentru a modela noua economie.

3. CONTEXTUL MONDIAL

Dacă analizăm situaţia mondială, doar prin prisma indicatorilor economici realizaţi, nu putem să nu constatăm progresul remarcabil realizat de omenire.

În perioada 1950-2000, economia mondială a crescut în ritmuri fără precedent, amplificându-se de şapte ori produsul mondial global, iar standardele de viaţă înregistrate în unele ţări ale lumii au atins cote de neimaginat în urmă cu ceva ani. Şi în anul 2007, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), creşterea economiei mondiale este incontestabilă, situându-se in jurul nivelului de 5%, creşterea economică globală continuând să rămână pozitivă şi în 2008, în ciuda unei uşoare încetiniri.

În condiţiile în care venitul mondial a crescut de şapte ori, iar nivelul de trai a atins cote foarte ridicate, se pune totuşi problema, de ce actualul sistem economic mondial, pe lângă o înaltă eficienţă economică produce, în mod paradoxal, o sărăcie crescândă, o inegalitate relativă şi o polarizare socială tot mai pronunţată, o criminalitate economico-financiară greu de controlat, alterarea morală a unui număr crescând de cetăţeni, destrămarea familiei şi ce este mai grav, deteriorarea ireversibilă a mediului înconjurător.

Dacă analizăm economia mondială actuală prin prisma indicatorilor ecologici, constatăm o deteriorare alarmantă a sistemelor naturale. Omul zilelor noastre se află în situaţia paradoxală de a fi singurul mamifer care îşi distruge propriul habitat. Distrugerea pădurilor, păşunilor şi fâneţelor, şi ca urmare, dispariţia a zeci şi sute de specii de plante şi animale, poluarea aerului şi a apei, creşterea eroziunile de sol, extinderea zonelor deşertice, efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, ploile acide devenite o prezenţă comună unor zone tot mai întinse ale globului pământesc, sunt numai câteva din efectele dezastruoase „realizate” de Homo Sapiens.

Politicile economice care au favorizat creşterea economiei mondiale, din păcate, continuă să distrugă sistemele suport ale acestei economii. Calitatea vieţii este afectată profund de schimbarea calităţii mediului prin distrugerea echilibrului natural şi chiar dacă mulţi dintre noi trăim într-o societate urbană, cu tehnologii moderne, suntem dependenţi de sistemele naturale ale pământului în aceiaşi măsură ca strămoşii noştri din epoca de piatră.