Raportul dintre investițiile în capitalul uman și dezvoltarea economică

1. Capitalul uman

Capitalul uman este reprezentat de cunostintele profesionale, deprinderile, si sanatatea care pot conduce orice persoana fie la sporirea capacitatii sale creatoare si, implicit, a veniturilor scontate a se obtine in viitor, fie ca o capacitate a oamenilor de a produce in mod eficient bunuri si servicii. Capitalul uman consta în acele abilitati ale indivizilor, care sunt caracteristice acestora si ramân aceleasi în orice mediu social, putând fi valorificate pe piata muncii în schimbul unor resurse economice de orice tip.

Practic, capitalul uman este format din capital educational (abilitati dobândite de indivizi în procesul de instruire scolara, dar si în afara acestuia) si capital biologic (abilitati fizice ale indivizilor, sintetizate cel mai adesea prin starea de sanatate). Capitalul uman s-a dezvoltat ca si concept în economie, unde este privit în special ca si estimare a abilitatii unei persoane de a produce venituri prin munca.

Capitalul educational se prezinta în doua forme distincte: pe de o parte sunt abilitatile dobândite în urma participarii la sistemele educationale formale, cunostinte atestate prin diplome; pe de alta parte sunt orice alte cunostinte si abilitati dobândite în cursul vietii, prin eforturi proprii sau prin contacte cu experti în diverse domenii finalizate cu câstiguri de cunoastere în urma asimilarii informatiilor primite prin interactiunea cu acestia.

Alaturi de pregatirea educationala si profesionala, in evaluarea capitalului uman dintr-o tara starea de sanatate si de ce nu si alimentatia, sunt alti factori care nu trebuie neglijati. Deci, calitatea resurselor umane se masoara prin nivel de pregatire educationala, formare profesionala cat si prin starea de sanatate.

Referitor la starea de sanatate, capitalul biologic depinde în mare masura de cel educational, studiile relevând faptul ca indivizii cei mai educati opteaza pentru servicii medicale de calitate sporita, selectând alternativele cele mai adecvate pentru mentinerea sanatatii în parametrii optimi.

Starea de sanatate constituie o resursa esentiala pentru dezvoltarea individuala, în special pentru producerea de venit. Deprecierea stocului de sanatate al unui individ conduce la diminuarea fortei de munca. Pe de alta parte saracia poate determinarea degradarea stocului de capital uman obstructionând cheltuielile de întretinere si dezvoltare ale acestuia (lipsa de resurse economice este asociata cu imposibilitatea cumpararii de servicii de sanatate si educationale). Astfel se poate intra într-un cerc vicios generator de saracie permanenta.

Atât cheltuielile pentru educatie, cât si cele cu sanatatea pot fi privite atât ca si investitie cât si drept consum. Mai mult investitia este una continua, tintind fie dezvoltarea (cursurile de perfectionare sau educatia continua), fie mentinerea stocului de capital (consultatiile medicale periodice).

Capitalul educational ridicat presupune o valoare mai ridicata a fortei de munca datorata productivitatii sporite, implicând o plata mai ridicata în cazul vinderii acesteia, salariul crescand in functie de gradul de educatie. În plus, un nivel de instructie mai ridicat presupune si o mai mare flexibilitate în adaptarea la conditiile specifice de pe piata muncii, contribuind la evitarea riscului somajului.

Decalajul dintre salariile celor mai educati salariati (în continua crestere) si cele ale angajatilor mai putin scoliti (si din ce în ce mai prost platiti) este în continua crestere generând nivele din ce în ce mai ridicate ale inegalitatii, cu efecte negative în ce priveste cronicizarea saraciei.

In ultimii ani numarul locurilor de munca înalt specializate a crescut la toate nivelele de educatie în detrimentul muncilor necalificate, slab specializate, precum si a managerilor de pe nivele inferioare (maistri, sefi de sectie etc.). Investitia în educatia continua apare astfel ca o prioritate pentru indivizi si o asigurare în fata riscurilor somajului si saraciei. Pe de alta parte, companiile pot obtine un profit superior investind mai degraba în educatia propriilor angajati decât în marirea stocului de capital economic. Efectele în planul productivitatii muncii se vad imediat, salariatii devenind mai creativi si având o independenta decizionala crescuta, pentru ca pot reactiona mai eficient cu solutii optime în situatii noi si neasteptate.

1.1 Raportul intre capitalul uman si productivitate

Studii empirice realizate la nivelul intreprinderilor / firmelor / companiilor au demonstrat ca exista un raport direct intre capitalul uman si productivitatea firmei: angajatii cu nivel inalt de pregatire se caracterizeaza printr-o stare de sanatate mai buna si sunt surse directe ale inovatiei, creativitatii, deci si a competitivitatii.

Investitiile in capital uman aduc beneficii atat individului, cat si societatii prin cresterea productivitatii, o mai buna organizare a activitatii economice, si prin reducerea infractionalitatii.

In procesul dezvoltarii economice factorul uman intervine prin sporirea volumului muncii prestate, precum si a calitatii acesteia, exprimata prin productivitatea muncii. Invatarea pe tot parcursul vietii (lifelong learning) este un ale element important al evaluarii calitatii resurselor umane, avand scopul de a actualiza si reinnoi capacitatile persoanei.

Investitiile in formarea capitalului uman reprezinta o parte componenta a avutiei nationale.

Sub aspect cantitativ, factorul uman se concretizeaza in volumul de munca prestata de populatia ocupata in cadrul timpului efectiv de munca. Actiunea factorului uman in procesul dezvoltarii economice tine de evolutia ocuparii populatiei active disponibile.

Daca investitiile facute in resursele materiale au drept finalitate formarea si dezvoltarea capitalului fizic (tehnic) investitiile realizate in cresterea, educarea si pregatirea profesionala a resurselor umane genereaza capital uman. De indata ce un anumit nivel de acumulare a capitalului uman este atins, acesta devine mai productiv, corelându-se pozitiv cu ratele cresterii economice.