Raportul între Auditul Intern și Auditul Financiar

Etimologic, termenul audit îşi are izvorul în limba latină, provenind de la verbul „audire”, care înseamnă „a asculta”, mai târziu îşi găseşte originea în limba engleză în verbul to audit, cu sensul de „a examina, a verifica”.

Auditul reprezinta in general procesul desfasurat de persoane legal abilitate prin care se analizeaza si evalueaza in mod profesional, informatii legate de o anumita entitate utilizand tehnici si procedee specifice in scopul obtinerii de dovezipe baza carora auditorii emit o opinie responsabila si independenta,prin apelarea la crierii de evaluare bine identificate.

În funcţie de modul cum se organizează activitatea de audit, se pot distinge trei tipuri de audit financiar şi anume:

a) auditul intern – reprezintă o verificare sub aspect tehnic, managerial şi financiar-contabil a unei entităţi patrimoniale, destinată să realizeze un diagnostic general al sistemului. Acest tip de verificare are un caracter concomitent derulării evenimentelor. Practic, el vizează anumite obiective pe tot parcursul anului, precum şi cele care sunt în curs de derulare, deci, este o verificare de tip permanent.

Auditul intern, este aplicabil atât agenţilor economici cât şi instituţiilor publice. Acest tip de audit a fost legiferat din motive practice, datorate armonizării cadrului normativ naţional cu standardele europene, odată cu dorinţa ţării noastre de a adera la Uniunea Europeană.

Realizarea acestui tip de audit se face de către personalul propriu, care este organizat în compartimente distincte şi cărora li se asigură un grad de independenţă destul de ridicat pentru ca munca de audit să fie obiectivă.

Cu toate acestea, în opinia noastră, chiar dacă auditorul intern este subordonat direct managerului, nu putem vorbi de independenţa deplină a acestuia, practic, acest aspect fiind principalul criteriu de delimitare faţă de auditul extern.

b) auditul extern – este o lucrare de atestare a veridicităţii informaţiilor şi poate cuprinde o gamă largă de servicii, stabilite în funcţie de clauzele contractului de audit.

Acest tip de audit se mai numeşte şi audit contractual sau audit al situaţiilor financiare.

În opinia noastră, auditul extern este de fapt auditul financiar, care este un audit realizat de auditori independenţi, angajaţi pe baza unui contract de colaborare.

Auditul extern poate fi realizat atât de persoane fizice cât şi de persoane juridice (cabinete sau societăţi de auditori), membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, în condiţiile prevăzute de acest organism profesional, după cum unitatea aplică sau nu Standardele Internaţionale de Contabilitate. Raportul de audit financiar încheiat are rolul de a exprima opinia auditorului cu privire la regularitatea şi sinceritatea datelor prezentate de situaţiile financiare, iar din sinteza acestora rezultă o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului; acest tip de verificare se realizează de regulă anual. Entităţile economice care intră sub incidenţa Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, au obligaţia de a audita situaţiile financiare potrivit prevederilor legale în vigoare privind activitatea de audit financiar.

În ţările componente ale Uniunii Europene există deja obligativitatea ca toate entităţile economice cotate la bursă să-şi prezinte situaţiile financiare anuale însoţite de raportul de audit financiar.

c) audit guvernamental – reprezintă auditul exercitat de specialiştii din Ministerul Finanţelor Publice asupra diferitelor programe, activităţi şi instituţii guvernamentale; are drept scop revizuirea şi verificarea eficienţei utilizării „banului public”.

Practic, auditul reprezintă un raţionament profesional, ce se poate aplica în orice domeniu de activitate .

Standardele de Audit conţin precizări cu privire la limitele auditului intern, cu rolul de a oferi instrucţiuni precise auditorilor externi pentru a utiliza corect rezultatele activităţii de audit intern. Procedurile recomandate de acest standard vizează activitatea de audit intern şi relevanţa ei în auditarea situaţiilor financiare.

În acest sens, în rândul profesioniştilor s-au cristalizat două puncte de vedere:

-Un prim punct de vedere consideră că într-o entitate patrimonială obiectivele auditului intern se suprapun cu cele ale auditului financiar; în consecinţă, se pune întrebarea: Dacă tot se face audit extern, care analizează totul, de ce să se mai facă şi audit intern ?

-Un alt punct de vedere, care câştigă tot mai mult teren, consideră necesară obligativitatea activităţilor atât de audit intern cât şi de audit financiar, în toate entităţile patrimoniale importante (nu numai la instituţiile publice).

În acest context considerăm că din punct de vedere legislativ, nu a fost găsită soluţia optimă privind coordonarea auditului intern, deoarece a sporit confuzia existentă între auditul intern şi cel extern. Astfel, reglementările naţionale actuale atribuie coordonarea acestei activităţi Camerei Auditorilor Financiari din România, organism profesional ce grupează specialiştii din domeniul auditului financiar (sau extern), ceea ce induce percepţia potrivit căreia auditul intern constituie o extensie a celui extern.