Recenzie - capitalismul și dușmanii săi

INTRODUCERE

In privinta stratificarii sociale, in perioada socialista populatia este organizata ca si in feudalism, statutul social era dobandit prin nastere si era pastrat toata viata, nu putea fi nici pierdut,nici dobandit. Iar diferentele dintre clase erau majore,in special datorita imbracamintei si comportamentului oamenilor din diferitele clase, spre deosebire de societatea de azi cand cu greu se poate spune despre un om carei clase sociale ii apartine. Acest lucru se datoreaza si faptului ca in societatea de azi, condusa dupa principii capitaliste, diferentele dintre clase nu mai sunt atat de mari, fiind posibila si oscilatia individului intre clasele sociale.

In timpul regimului socialist nivelul de trai al claselor de mijloc si de jos era foarte scazut, la limita de supravietuire, iar numarul populatiei era foarte mic comparativ cu cel de azi. De asemenea industria se afla la inceputul evolutiei, fiind destinata strict celor bogati, majoritatea populatiei ocupandu-se cu agricultura. In timp, numarul locuitorilor rurali a crescut, pe cand oferta de munca a ramas aceeasi. Numarul acestora a continuat sa creasca pana a ajuns sa reprezinte un numar insemnat din totalul populatiei. Acesti oameni erau adevarati proletari, marginalizati de societate, neavand locuri de munca si fara posibilitate de a fi angajati. Datorita faptului ca guvernele tarilor respective nu au fost in stare sa gaseasca solutii eficiente, ei au fost nevoiti sa ia singuri masuri. Prin urmare unii dintre ei si-au deschis mici ateliere in care vindeau bunuri de larg consum. Ei au pus bazele capitalismului, fiind cei care au inceput productia in masa.

CONTINUT

Astazi, consumatorii produselor marilor firme sunt aceiasi cu lucratorii din aceste firme. Consumatorii sunt aceiasi cu producatorii si este gresit sa consideram ca marile firme detin puterea, fiind libere sa ia absolut orice decizie doresc. Marile firme au atata putere cat le permit consumatorii sa aiba. Deci adevaratul detinator al puterii, adevaratul suveran este consumatorul.

Pentru ca este vorba de o economie de piata, individul are libertate economica, strans legata de celelalte tipuri de libertati, ce-i permite individului sa aleaga felul in care doreste sa se integreze in ansamblul societatii. Iar adevarata dovada a suveranitatii consumatorilor este tocmai libertatea lor, deci si dreptul de a fi nesabuiti, de a gresi. Nimeni nu le poate interzice sa faca anumite alegeri prin care-si fac rau singuri; cel mult se pot folosi de persuasiune pentru a-i opri de la aceste alegeri nocive.

Dezvoltarea capitalismului consta in obtinerea de catre toti a dreptului de a deservi clienti mai bine si/sau mai ieftin. Lucru ce atrage dupa sine cresterea demografica,dar si ridicarea nivelului de trai. Salariile angajatilor depind de asemenea de consumatori, deci in final de insisi angajatii firmelor de la care primesc salariile. Angajatul si consumatorul sunt una si aceeasi persoana.

Desi unul dintre cei mai inversunati combatanti ai capitalismului, Carl Marx are dreptate cand,definitind capitalismul, spune ca sursa marilor progrese sociale facute in capitalism este acumularea de capital. Prosperitatea unei tari este direct proportionala cu volumul de capital investit.

Teoria lui Marx - si a sustinatorilor sai - asupra capitalismului spune ca odata cu cresterea salariilor muncitorilor creste si nivelul de subzistenta si implicit numarul copiilor acestor muncitori, dar ca odata cu timpul si cu intrarea acestor copii in randul fortelor de munca salariile vor scadea sub nivelul de subzistenta,pana la limita de supravietuire. Deci,considera Marx, pe termen lung, capitalismul duce la saracirea muncitorilor si la imbogatirea unui numar foarte restrans de oameni si anume a patronilor. Deci, pentru a evita aceste efecte nedorite, Marx propune si sustine socialismul, unde statul detine proprietatea asupra mijloacelor de productie si are grija de toti cetatenii.

Dar aceasta teorie nu ia in calcul faptul ca omul nu este doar un animal ale carui instincte sunt de a se hrani si de a se inmulti. Omul are si alte dorinte si deci odata cu cresterea salariilor va creste intr-adevar si numarul populatiei dar si nivelul de trai, oamenii permitandu-si sa cumpere mai multe bunuri din salariul obtinut.

In socialism nu exista libertatea alegerii carierei, doar o singura autoritate economica care are dreptul sa controleze deciziile referitoare la productie. Dar deciziile unui singur om nu pot fi eficiente pentru toate domeniile, caci oamenii sunt diferiti si inegali intre ei, nu toti se pricep la fel de bine in toate domeniile. In plus idei ce ar putea fi desconsiderate de unul sau mai multe grupuri de oameni, in capitalism au sansa de a-si demonstra eficienta, fiind aplicate de cei care le promoveaza, poate spre uimirea celor dinati. Pe cand in socialism ideile ce se vor a fi aplicate nu au aceasta sansa decat daca reusesc sa convinga guvernarea.

Spre deosebire de capitalism unde cresterea nivelului de trai este data de suveranitatea consumatorului care determina producatorii sa fie competitivi, deci continuu mai buni, in socialism individul nu alege,si se supune, iar nivelul sau de trai nu cunoaste diferente notabile.

Pe cand in regimul socialist guvernul este totalitar si nimic nu ramane in afara sferei sale de jurisdictie, in economia de piata, sarcina principala a puterii politice este de a proteja buna functionare a economiei impotriva fraudei si a violentei ivite din interiorul sau exteriorul tarii. In momentul cand guvernul nu-si limiteaza activitatea la pastrarea ordinii,ci doreste sa faca mai mult, cand doreste sa intervina in mersul pietei si se amesteca in formarea preturilor, a salariilor, a dobanzilor si profiturilor, atunci apare interventionismul. Faptul ca interventionismul nu poate avea decat efecte negative poate fi demonstrat.

Interventia limitata, izolata, a statului in treburile pietei duce treptat la interventia sa totala, deci la socialism, caci o decizie va genera mereu luarea altora de acelasi gen. Piata nu poate fi doar influentata, ea este fie libera sa se conduca dupa propriile legi, fie constransa, condusa de guvern.

Problemele financiare ale unui guvern sunt rezolvate eficient prin prelevarea de taxe ( astfel puterea de cumparare, deci cererea per total, nu se modifica) si nu prin tiparirea de bani, care duce la un excedent al cererii pentru aceeasi cantitate de bunuri, deci la cresterea preturilor, generand inflatie.

Inflatia nu este pentru toti la fel de daunatoare, ea se propaga treptat asupra diferite segmente de populatie, iar efectul asupra lor aste din ce in ce mai puternic.

Pe termen lung, inflatia duce la prabusirea monedei.

Nu doar guvernul poate influenta piata, ci si sindicatele, iar efectul acestei influente este somajul. Lordul Keynes considera ca pentru a scapa de somaj trebuie practicata inflatia,pentru a pacali muncitorii active si sindicatele care nu ar fi de accord cu scaderea ratei salariilor pentru a se ajunge la utilizarea deplina a fortei de munca.

Totusi problema nu este alegerea intre inflatie si somaj, ci modalitatea de imbunatatire a situatiei salariatilor si a populatiei in general. Iar solutia corecta este aceea de a pastra o piata libera, neobstructionata.