Recenzie - drumul către servitute

Introducere

Friedrich A. Hayek este unul dintre ganditorii fundamentali ai secolului al XX-lea. In anul 1974 a primit Premiul Nobel pentru contributia sa in domeniul stiintelor economice.

“Drumul catre servitute” de Friedrich A. Hayek este o carte in care sunt redate idei prezentate fiecarui student in socologie sau politologie. Aceasta lucrare este oferita studentilor ca surse ale cadrelor ideatice cheie (rivale), din perspectiva carora urmeaza sa fie inteles trecutul nostru si de asemenea perspectivele nostre economice viitoare.

“Aceasta carte, scrisa in orele mele libere, intre 1940 si 1943, cand mintea imi era ocupata in primul rand de problemele de teorie economica pura, a devenit pentru mine, dupa cum era de asteptat, punctul de plecare a mai bine de treizeci de ani de munca intr-un nou domeniu. Acesta prima incercare intr-o noua directie de cercetare a fost provocata de numultumirea starnita in mintea mea de interpretarea complet gresita data in cercurile “progresiste” engleze caracterului miscarii naziste. Cu tot succesul surprinzator cartii – editia Americana, initial neprevazuta, avand un ecou chiar mai mare decat cea engleza – multa vreme nu m-am simtit intru totul fericit de aceasta reusita. Desi declarasem cu franchete de la bun inceput ca este vorba de o carte politica, majoritatea colegilor mei din stiintele sociale m-au faut sa ma simt ca si cum mi-as fi folosit priceperea pentru o cauza gresita.” Se pare ca unii critici au afirmat ca teza acestei operae este faptul ca miscarea socialismului duce la totalitarism.” afirma Friederich A. Hayek.

“Drumul catre servitute” a fost scris ca o polemica impotriva ideilor marxiste. Odata cu aparitia operelor lui Hayek analiza academica a operei lui Marx a devenit mult mai rafinata. Se pare ca opera lui F.A.Hayek are mai putini aparatori in timp ce operele lui Marx sunt mult mai studiate. Studentii de azi vor ramane cu impresia ca Marx ofera o analiza mai profunda a analizei economice sau politologiei burgheze, ca aceasta anliza furnizeaza categoriile fundamentale adecvate pentru investigarea problemelor sociale adecvate; ca Marx a aratat cum raspunderea pentru exploatare, mizerie si “dezumanizare” revine capitalismului si proprietatii private a mijloacelor de productie. De asemenea, el sustinea ca se va realiza o societate fara clase si fara conflicte atunci cand statul va dispare iar puterea va sta in mainile reprezentantilor proletariatului (si poate si ale taranilor saraci). Dar in “Drumul catre servitute” Hayek va atrage atentia asupra dificultatilor ridicate de ideile lui Marx despre o societate viitoare.

Cap. I – Individualism si colectivism

La inceputul acestui capitol Hayek defineste conceptul de socialism ca fiind idealul de dreptate sociala, o mai mare egalitate si securitate. “Socialism” mai inseamna si metoda particulara prin intremediul careia majoritatea adeptilor acestei idei spera sa atinga aceste teluri (dreptatea sociala, egalitatea si securitatea) si pe care multi oameni competenti le socotesc singurele metode prin care scopurile propuse pot fi rapid implinite in cel mai scurt timp. In acest sens, socialismul inseamna desfiintatea initiativei particulare, a proprietatilor private, a mijloacelor de productie si crearea unui sistem de “economie planificata” in care antreprenorul care munceste pentru a avea un anumit profit este inlocuit printr-un organism planificator central. Astfel “planificarea economica” a devenit instrumental de baza al reformei socialiste si este dorita de toti cei care cer ca ”productia pentru nevoi” sa inlocuiasca productia pentru profit.

Intre persoane s-a creat o disputa referitoare la mijloacele si scopurile obtinerii acestei planificari. Metodele utilizate pentru o mai mare varietate de scopuri au fost denumite sub termenul de “colectivism”. Prin urmare socialismul ar trebui privit ca cea mai importanta specie a colectivismului, iar tot ce este valbil despre colectivism ar trebui sa i se aplice si socialismului. “Colectivismul” poate desemna acel gen de planificare necesar pentru a realiza orice idealuri date de distributia veniturilor.

Popularitatea planificarii se datoreaza faptului ca oamenii au dorit sa se ocupe de problemele comune intr-un mod cat mai rational si cat mai anticipator. Adeptii planificarii cer o conducere centralizata a activitatii economice, dupa un plan unic, dupa care se stabileste cum s-ar cuveni sa fie “dirijate constient” resursele societatii pentru a sluji anumitor teluri intr-un anumit mod.

Liberalii considera ca pentru a coordona cat mai bine eforturile individuale ale oamenilor trebuie introdusa concurenta eficienta. Ea ne scuteste de nevoia exercitarii unui “control social constient” si le da indivizilor o sansa de a decide ei pentru perspectivele oferite de o anumita activitate sunt suficiente pentru a compensa dezavantajele si riscurile legate de efectuarea ei. Concurenta economica nu presupune doar organizarea adecvata a anumitor institutii cum sunt banii, pietele si canalele de trimitere a informatiei ci depinde de existenta unui sistem juridic potrivit, destinat atat sa mentina concurenta, cat si sa joace un rol cat mai benefic. Astfel statul are dotoria de a crea un sistem legal conceput si adaptat continuu realitatii si sa asigure servicii care, dupa cum afirma Adam Smith “desi pot fi benefice in cel mai inalt grad unei mari societati, sunt totusi de asemenea natura incat profitul nu ar putea sa acopere niciodata cheltuielile facute pentru producerea lor de un individ sau de un grup mic de indivizi”. Concurenta a fost rapid inlocuita cu planificarea (sistem de economie dirijata) in majoritatea statelor.

Oamenii se speriau de ideea ca totul sa fie dirijat intr-un singur centru si sperau sa se gaseasca o cale de mijloc intre competitia “automizanta” si conducerea centralizata. Concurenta si planificarea nu pot functiona impreuna, ele furnizeaza solutii aleternative ale aceleiasi probleme, pot afirma ca planificarea si concurrenta merg impreuna numai planificand in vederea competitiei, nu impotriva ei.