Recenzie - societatea deschisă și dușmanii sâi de Karl Popper

Introducere

Karl Popper s-a născut în Viena la 28 iulie 1902, într-o familie de evrei convertită la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupări de filozofie şi cultură clasică, care a transmis fiului său interesul pentru fenomenele sociale şi politice. Îl interesează teoria relativităţii, respinge însă marxismul şi psihanaliza, considerându-le lipsite de fundament ştiinţific.

Karl Popper, în cartea sa, “Societatea deschisă si duşmanii săi”, defineşte “societatea deschisă” ca pe una in care conducătorii politici pot fi daţi jos fără vărsare de sânge, în opoziţie cu o societate închisă în care este nevoie de o revoluţie sângeroasă sau o lovitură de stat pentru a schimba conducătorii. Democraţiile sunt exemple de “societate deschisă”, în timp ce dictaturile totalitare şi monarhiile autocrate exemple de “societate închisă”.

Popper apără democraţia împotriva oricărei forme de totalitarism, combătând atât concepţia lui Platon asupra societăţii cât şi materialismul istoric al lui Karl Marx. Pentru Popper, orice acţiune umană înseamnă rezolvare de probleme. Popper ne oferă aici o mare lecţie de gândire filosofică: el ne atrage atenţia asupra importanţei cruciale a distincţiei dintre probleme bine puse şi probleme prost puse.

Cartea lui Karl Popper despre societatea deschisă a fost scrisă cu mult înainte de prăbuşirea dictaturilor comuniste. Aceste dictaturi nu numai că păreau extrem de solide, dar chiar s-au extins după ce Popper a formulat principalele sale idei cu privire la societatea deschisă. Dictaturile comuniste promovau o versiune modernizată a conducerii de către filosofi a societăţii. Ele erau guvernate în numele unei ştiinţe a construirii unei societăţi noi, mai bune.

I.REVOLUŢIA SOCIALĂ

În volumul II al acestei cărţi Karl Popper analizează faptele care au dus la revoluţia socială şi totodată sfârşitul capitalismului combătând idelile lui Karl Marx.

Pooper susţine că raţionamentul lui Marx aduce în prim plan o idee de capitalism care vizează acumularea bogăţiei burgeziei concomitent cu accentuarea sărăciei clasei muncitoare. Această supoziţie duce la două concluzii. Prima concluzie este acea că profeţia urmează să dispară pe cand burghezia şi proletariatul să crească.Teoria lui Marx face plauzibilă ideea dispariţiei unei clase de mijloc şi anume capitaliştii mărunţi iar cei răpuşi pot ajunge salariaţi. Această mişcare înseamnă acumularea a tot mai mult capital în mâini tot mai puţine. Marx susţine că proletariatul se recrutează din toate clasele populaţiei şi că mulţi proletari provin din populaţia ţărănească. Cu toate acestea, Karl Popper rămâne la ideea că proletarul lui Marx este muncitorul industrial şi capitalismul unul industrial. Analiza lui Marx arată că pentru burghezie este important să provoace dezbinare între salaraţi acest lucru înfaptuindu-se pe două căi. Una dintre ele este crearea unei noi clase de mijloc,unui grup privilegiat de societate şi cealaltă cale folosirea păturii celei mai de jos,numită de Marx ”lumpen-proletariat”,aici intrând infractorii dispuşi să se vândă duşmanului de clasă. Una din premisele analizate de Popper este aceea că sărăcia nu poate fi eliminată înainte de câştigarea victoriei în revoluţia socială. Muncitorii ce opun rezistenţa vor fi mereu înfrânţi în încercările lor de a-şi îmbunătăţi soarta.

În opoziţie cu Marx ,Popper a constatat posibilitatea dezvoltării unei structuri de clase:1.burghezia.2.marii proprietari funciari.3.alţi proprietari funciari.4.muncitori rurali.5.o noua clasa de mijloc.6.muncitori industriali.7.lumpen-proletariat.

Cea de-a doua concluzie priveşte revoluţia socială. Marx vede revoluţia socială ca un concept istoric ”revoluţia proletariatului”care face trecerea de la capitalism la socialism. Marx consideră că revoluţia socială nu implică neapărat un razboi civil între cele două clase doar că totuşi şansele evitării războiului nu sunt prea mari. Marxismul insistă pe faptul că viaţa socială este violenta iar războiul de clasă face victime în fiecare zi.