Recenzie - societatea perfectă

John Kenneth Galbraith , unul dintre cei mai cititi autori din istoria stiintelor economice, « era cu jumatate de secol inaintea timpului sau"", dupa cum afirma Richard Parker, biograful sau. Autor al unei teorii socio – economice, acesta reuseste sa dea nastere la numeroase controverse.

Aparuta in 1996, opera “ Societatea perfecta” subliniaza trasaturile cele mai importante pe care o societate perfecta ar trebui sa le intruneasca. Structurata in 18 capitole, cartea trateaza unele dintre cele mai arzatoare probleme sociale, economice si politice ale contemporaneitatii.

Primul capitol reia titlul cartii, “Societatea perfecta”, ideea centrala fiind subliniata sugestiv de autor in sintagma ” Inainte de a stii ce e bine, trebuie sa cunosti ce e rau”. Scopul cartii este acela de a evidentia binele de rau, facandu-se insa o distinctie clara intre cum ar fi perfect si ceea ce se poate realiza. In orice caz, fara o definire clara a ceea ce inseamna societatea perfecta aceasta nu se poate cladi. Problemele cu care se confrunta societatea sunt diverse, si vizeaza inflatia, deficitul bugetar, educatia, mediul, migratia, sistemul birocratic, saracia, politica externa, intr-o lume aflata intr-o continua internationalizare. De-a lungul istoriei au mai fost incercari de imaginare a unei societati perfecte insa, lumea reala este constransa de factorii determinanti ai naturii umane, ai istoriei dar si al modelele de gandire. Fiecare cetatean trebuie sa se bucure de libertate, de bunastare, de egalitate rasiala, libertati ce adesea sunt ingradite de lipsa banilor. Cei bogati, detin puterea, putere ce le aduce bunastarea. In zilele acestea, interesul propriu intra de cele mai multe ori in conflict cu interesul majoritatii. Cei aflati la putere incearca adesea conturarea unei noi ideologii in apararea propriului interes, avand in sluja sa o armata de oameni bine pregatiti. Aceasta procedura este tot mai des intalnita.

Cel de-al doilea capitol, arunca « O privire generala » asupra conflictelor intre capitalisti si liberalisti, intre patroni si angajati. Exista astazi, pe de-o parte cei bogati, iar pe de alta parte cei saraci, lipsiti de compasiunea societatii, ce cauta sa isi faca vocea auzita, sperand astfel la o amelioare a conditiei lor. Democratia, desi existenta este o democratie a celor bogati, a celor care detin puterea, fiind ajutati de cele mai multe ori de mass-media care ia drept adevar atitudinea politica curenta. In acceptiunea multora, saracia nu reprezinta o problema atata timp cat se afla departe de ochii celor avuti, care ignora istoria, cand in fapt istoria este cea care controleaza. De cele mai multe ori avem de a face cu un conflict intre teoria generala si actiunea specifica. In acest sens avem exemplul Noului Congres al Statelor Unite ce si-a exprimat intentia de a renunta la imagina de “ stat la bunastarii “ insa masurile din legislatia specifica se dovedesc a fi nepopulare.

“ Era judecatii practice”, cel de-al treilea capitol al cartii prezinta in incipit cele trei ideologii principale : liberalism, capitalism sau socialism, continuand mai apoi cu scopul economiei si suveranitatea consumatorului. Abundenta produselor si a serviciilor in regimurile socialiste a creat neliniste care a dus in final la prabusirea sistemului. Marii capitalisti dispar, proprietatea si controlul nu mai merg mana in mana, puterea fiind acum inlocuita de preocuparea pentru stadiul de dezvoltare si competentele necesare. Nici socialismul, nici capitalismul nu pot fi considerate structuri ale societatii moderne.Dupa cum afirma autorul, « Nu parcurgem o era a doctrinei ci o era a judecatii practice ». Este nevoie deci, fara doar si poate, de interventia statului, de investiti in domeniul public, caci acestea stau la baza noilor descoperiri.un exemplu in acest sens este dezvoltarea agriculturii. De asemenea, si Japonia a inregistrat o crestere economica semnificativa datorita investitiilor masive cu sprijinul statului. Dezvoltarea economica atrage dupa sine dezvltarea comertului. Se simte nevoia, in acest caz, dezvoltarii autostrazilor, a porturil si aeroporturilor, dar si imbunatatirea celor deja existente.

Din punct de vedere social, estenta societatii perfecte este sa asigure fiecarui membru acces la o existenta multumitoare. Atat timp cat acest lucru este posibil exista linistea sociala. Violentele, consumul drogurilor, saracia sunt rezultatele multiple si nefaste ale unui sistem social imperfect. Altfel spus, o economie puternica si stabila impreuna cu oportunitatile pe care le ofera devine obiectivul unei societati mai bune. Cu totii avem dreptul la echitate , insa nu in ceea ce priveste repartizarea egala a castigurilor. Societatea perfecta trebuie sa faca diferenta intre imbogatire si costul social al acesteia. Avem nevoie de o lume care sa nu se subordoneze unei doctrine, indiferent de natura acesteia, ci care sa actioneze inteligent, intr-o societate ordonata din punct toate punctele de vedere. Trebuie sprijinite, in primul rand, grupurile sociale carora economia nu le asigura venituri, grupuri precum cel al mamelor singure cu copii minori, al handicapatilor fizici si psihici, fara insa ai face sa se simta stanjeniti din cauza dependentei lor de sistemul de asistenta. Diminuarea veniturilor celor bogati este mai putin dureroasa decat in cazul celor cu venituri mici, caci cei saraci cheltuie din ceea ce castiga, iar cei bogati nu.

La baza unei economii sanatoase sta posibilitatea tuturor membrilor sai de a munci, fapt ce duce la o dezvoltare continua, la cresterea numarului locurilor de munca si a fortei angajate. Trebuie sa se tina cont de faptul ca economia sufera si perioade de recesiune sau stagnare, si de asemenea ca sistemul economic fundamental tinde catre o evolutie ciclica. Atentia trebuie sa se concentreze asupra atenuarii saraciei, a somajului dar si a privatiunilor. Scaderea impozitelor, scaderea ratei dobanzii si contributia guvernului sunt trei dintre masurile colective de baza ce trebuiesc luate pentru iesirea din impas in momentul crizelor si al recesiunilor. Intr-o societate perfecta nu se inregistreaza nici perioade de recesiune, nici de stagnare, in lumea reala insa acestea sunt realitati suparatoare, la care nu exista prea multe alternative de rezolvare in afara de interventia statului. Educatia si pregatirea profesionala sunt foarte importante, insa acestea nu sunt importante in momentul unei crize economice, caci atunci sufera atat cei educati cat si cei ignoranti, atat cei pregatiti profesional cat si cei nepregatiti.

Capitolul sase trateaza problema inflatiei, adica a cresterii generalizate a preturilor si scaderea, in acelasi timp a puterii de cumparare a monedei nationale. Ocuparea intregii forte de munca la o rata corespunzatoare a dezvoltarii economice duce inevitabil al inflatie. In acest sens trebuie analizata situatia prevazuta de profesorul A.W. Phillips pe “ Curba Phillips” de a alege intre gradul inalt de ocupare si inflatie pe de-o parte si somaj si stabilitate relativa a preturilor pe de alta parte. Considerat mai demult un element de temut, somajul este astazi un element de stabilizare a preturilor. Cei bogati sunt adepti ai inflatiei, mai presus de somaj. Insa o societate ideala, care sa fie in acelasi timp si realizabila nu poate impaca ocuparea totala a fortei de munca cu stabilitatea absoluta a preturilor, dar nici nu poate condamna o parte a populatiei la inactivitate. Inflatia poate creste sau scadea in functie de anumiti factori determinanti. In ultimii ani, desi preturile au crescut simtitor, nu s-a pus problema unor dezastre, si nici a unei hiperinflatii. In cadrul societatii perfecte, ideal ar fi sa se ajunga simultan la o ocupare totala a fortei de munca si la o stabilizare a preturilor.

“Deficitul”, capitolul sapte prezinta cele trei categorii de cheluieli publice: cele care nu servesc nici unui scop vizibil, cele care dezvolta conditiile economice si sociale curente si cele care permit o crestere in viitor. Exista insa si cheltuieli ce nu raspund aspiratiilor multimii ci unor grupari politice restranse cu interese proprii. Deficitul si rata dobanzilor ar trbui sa creasca in timp direct proportional cu dezvoltarea economica generala, iar in momentele bune pin punct de vedere economic deficitul bugetar ar trebui redus. De asemenea trebuie acordata o mai mare atentie politicilor bugetare si fiscale intrucat acestea pun problema deficitului bugetar. Administratia publica este responsabila de impozitarea veniturilor curente din care trebuie acoperite o categorie extinsa a cheltuielilor publice. Cheltuielile destinate extinderii pe viitor a bunastarii generale si a progresului economic sunt de dorit, fiind avantajoase din punct de vedere economic si social.