Recenzie - societatea perfectă - John Kenneth Galbrait

Societatea perfecta

Nici una din marile natiuni nu este atat de predispusa la introspectie ca Statele Unite. Nu trece o zi fara intrebari si comentarii care sa reflecte raul din societatesi metode de combatere a lui.Se fac cercetari si se incearca definirea binelui asa cum este el - intr-o societate perfecta, in care omul este esenta tuturor lucrurilor. Pentru el trebuie sa cautam raspunsuri la intrebari complexe care privesc modul de actiune al societatii si al fiecarui individ in parte in relatiile cu partenerii de afaceri, cu dinamica sociala, cu lumea in care traim.

Nu exista sanse pentru o societate perfecta si realizabila atata timp cat lumea este plina de constrangeri impuse de natura umana, de istorie etc..

Pentru a fi utila, o societate buna, viabila, trebuie sa ia in considerare structura institutionala si trasaturile umane specifice si sa accepte anumite bariere de nestrabatut care sunt in calea realizarii unei societati perfecte.

Dar exista si teluri care nu pot fi compromise. Intr-o societate perfecta, fiecare cetatean trebuie sa se bucure de libertatea individuala, de bunastare, de egalitate rasiala si etnica, de sansa unei existente care sa-i ofere satisfactie. Trebuie recunoscut ca nimic nu neaga atat de clar libertatile individuale precum lipsa de bani. Sau le diminueaza pana dispar in totalitate.Exista si anumite constrangeri pe care o societate ideala nu poate si nu trebuie sa le accepte(ca exemplu:schimbarea in plan social respinsa in favoarea bine cunoscutului interes personal, unde confortul creat de bogatie se confrunta cu actiunile publice ale celor defavorizati).

O privire generala

De-a lungul timpului au existat conflicte intre patroni si angajati, intre capitalistii mai mari sau mai mici si muncitori, acestia din urma aflati in diferite relatii cu proprietarii de pamanturi, cu taranii, iar in Statele Unite cu fermierii independenti.

A existat un conflict de la sine inteles in intreaga gandire economica si politica recunoscuta. Chestiunile majore controversate- pacea si razboiul, convingerile religioase, egalitatea etnica si rasiala- s-au bucurat de acelasi tratament. Dihotomia fundamentala, ultimativa: capitalul versus munca, a fost permanent prezenta. Aceasta disociere s-a regasit in toate discursurile si actiunile publice.

Astazi, ea nu mai poate fi sub nici o forma insusita. Vechea dihotomie supravietuieste in sufletul majoritatii ca reziduu a indelungatei si ardentei sale istorii. Dar in politica si in economia moderna aceasta sciziune imbraca forme diferite si asa se intampla in toate tarile avansate din punct de vedere economic. Acum exista pe de-o parte cei bogati, cei ce se bucura de toate inlesnirile si cei ce aspira la acest lucru, iar pe de alta parte cei mai putin norocosi din punct de vedere material precum si cei saraci, alaturi de cei care, intr-un numar insemnat, lipsiti de interesul sau compasiunea societatii, cauta sa vorbeasca in numele lor sau sa pledeze pentru o lume mai simtitoare, mai aplecata fata de grijile ce-i preocupa. Aceasta este ordinea economica si politica din ziua de azi.

Iata intr-o forma extrem de concisa dialectica politica moderna. Este vorba de o conceptie inegala: cei bogati si prosperi au bani si influenta. Si voteaza. Cei cu grija zilei de maine si cei saraci sunt in numar mare, dar multi dintre ei, din pacate, nu voteaza. Exista democratie, dar nu in mica masura este o democratie a celor bogati.

O chestiune definitorie ce desparte aceste doua tabere o reprezinta rolul guvernului. Pentru cei saraci guvernul poate fi un factor fundamental, de care depinde bunastarea, iar pentru unii dintre ei, chiar supravietuirea lor. Pentru cei bogati si bine situati inseamna o greutate luata de pe umeri atunci cand el serveste interesului lor particular.