Referat Antropologie

INTRODUCERE

Orice disciplină ştiinţifică presupune trei condiţii necesare pentru a-şi delimita obiectul şi pentru a-şi legitima rolul. Mai întâi, ea trebuie să-şi precizeze o concepţie generală, prin care

să circumscrie aria de cuprindere a fenomenelor ce urmează a fi studiate şi să explice legităţile acestora. Astfel, ea are nevoia de un set de concepte proprii, precum şi de anume paradigme cu rol de referenţial la care să raportăm faptele şi fenomenele cuprinse în aria respectivă de studiu şi care să reprezinte şi criterii de tipologizare a acestora. De fapt, concepţia generală este o filosofie a domeniului dat, care oferă o teorie interpretativă, dar şi un sistem de principii şi de norme prin care se „culeg” şi se „evaluează” datele realităţii materiale şi spirituale – în cazul în speţă – din comunităţile rurale şi urbane.

Cea de-a doua condiţie a unei discipline o reprezintă metodologia – sau principiile metodologice necesare demersului cognitiv – al disciplinei respective, cu ajutorul cărora să distingem generalul de particular, partea de întreg, teoreticul de practic etc. În acest sens, noi ne

folosim de principiul „determinismului contextual”, de principiul „optimului social”, precum şi cel al „constructivităţii programate”.

În fine, cea de-a treia condiţie de afirmare a unei discipline o constituie finalitatea ei – ca şi în cazul altor discipline, şi în cazul sociologiei comunităţilor rurale şi urbane, invocăm o finalitate teoretică şi o alta practică.

Finalitatea teoretică cuprinde anume funcţii ale sociologiei comunităţilor rurale şi urbane, printre care funcţia constatativă, funcţia evaluativă şi funcţia prospectivă În ceea ce priveşte finalitatea practică, aceasta derivă atât din teoria, cât şi din cercetarea de teren, din care se elaborează anumite scenarii şi se construiesc strategii de dezvoltare în viitor şi care sunt propuse forurilor administraţiei locale spre a fi implementate în teritoriu.

CAPITOLUL I

NECESITATEA OBIECTIVĂ A APARIŢIEI SOCIOLOGIEI

COMUNITĂŢILOR RURALE ŞI URBANE

Niciodată o ştiinţă nu apare sub semnul gratuităţii, cu atât mai mult o ştiinţă socioumană nu apare dintr-o simplă curiozitate intelectuală sau printr-un act spontan de reflexie cerebrală, ci provine dintr-o cerinţă de esenţă obiectivă şi se impune cercetării ca problem ce „agită” realitatea, solicitând soluţii din partea factorilor de decizie şi atrăgând luarea aminte a specialiştilor – care trebuie formaţi.

Ca disciplină ştiinţifică, sociologia comunităţilor rurale şi urbane a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, când era în plin avânt procesul de industrializare a Occidentului şi când se aprofundează dezechilibrele de ordin social şi când „criza de creştere” a afectat atât satul, cât şi oraşul. „Erodarea” continuă a proprietăţii ţărăneşti, iar ca efect al acestui proces,migraţia masivă a ruralilor către centrele urbane au provocat stări de tensiune atât în zonele de provenienţă, cât şi în cele de destinaţie. În zonele de provenienţă s-au produs stări de tensiune prin aceea că în marea lor majoritate cei care emigrau erau bărbaţii, perturbându-se astfel relaţiile de familie şi determinându-se procesul de feminizare a resurselor umane. Totodată, obligaţiile conjugale, precum şi „învăţarea socială” a tinerei generaţii au trecut în atribuţiile soţiilor,

supraîncărcându-le „bugetul de timp” şi reducându-le din oportunităţi pentru îngrijire personală. Totodată, a crescut „fenomenul divorţialităţii” şi nu a mai fost respins „concubinajul” de moment, diminuându-se astfel valoarea tradiţională a familiei nucleare şi manifestându-se din ce în ce mai mult conduite anomice. Dar, situaţii tensionante au apărut şi în zonele de destinaţie, adică în oraşe. Fiindcă imigranţii nu posedau o anumită calificare profesională

şi prin urmare – nu puteau fi încadraţi în întreprinderile industrial pentru anume posturi de muncă, alcătuind „categoria” „lumpenproletariatului” şi devenind „oameni problemă” pentru administraţiile urbane. Câştigurile lor erau sporadice, iar asigurarea resurselor pentru existenţă era una incertă. Din atare motive, au crescut actele de jaf şi de tâlhărie, iar autorităţile numite pentru menţinerea ordinii publice erau depăşite de amploarea fenomenelor deviante. Şi sub aspect locativ situaţia era dificilă, întrucât capacitatea edilitară era absolut inferioară faţă de numărul celor ce solicitau locuinţe, aşa că imigranţii supraaglomerau cartierele periferice şi

concurau la creşterea costurilor rezidenţiale. Nu e de ignorat faptul că, în multe cazuri, o singură cameră era locuită de mai multe persoane, bărbaţi şi femei, întreţinând acea stare de promiscuitate umană şi favorizând apariţia unor boli contagioase.

Efectele unor atare stări au fost materializare în conflicte de clasă şi au produs manifestări cu caracter revoluţionar, atrăgând atenţia unor oameni de ştiinţă şi determinând luarea aminte a acestora în legătură cu situaţia dramatică a acestei categorii sociale. Primul cercetător care a întreprins investigaţii de teren în sensul de mai sus, a fost francezul Frederic le Play. Acesta a investigat familiile de muncitori, folosind metoda monografică şi uzând de tehnica „bugetului de familie”.

Cea mai amplă iniţiativă de cercetare a comunităţilor rurale din ţara noastră, precum şi cea mai organizată desfăşurare de „competenţe” sociologice şi nu numai sociologice din istoria sociologiei româneşti, sa datorat şcolii monografice de la Bucureşti condusă de către Dimitrie

Gusti şi susţinută financiar de casa regală. Rezultatele descinderilor în teren au fost adunate şi publicate în cele patru volume care poartă un titlul generic, „60 de sate”. Dar, la acestea se adaugă o multitudine de articole, studii şi dezbateri apărute în revistele „Sociologia

Românească” şi „Arhiva pentru Ştiinţă şi Reformă Socială”, precum şi în alte periodice ale vremii.

În cealaltă parte a ţării, în partea de Vest, adică la Timişoara, a funcţionat un foarte valoros institut, numit Institutul „Banat-Crişana”, care şi-a propus să cerceteze fenomenele şi procesele specific Banatului, printre care procesul depopulării acestei zone.

După cel de-al doilea război mondial, cercetarea comunităţilor rurale şi urbane s-a efectuat de către Institutul de Cercetări Economice, Laboratorul de sociologie al Universităţii din Bucureşti, Institutul de Sociologie al Academiei Române, precum şi prin Centrul de Cercetări pentru problemele tineretului.