Renta

1.1 Conceptul de rentă. Natura rentei. Teorii cuprinse la rentă.

Renta continuă să prezinte o mare importanţă practică şi un deosebit interes economic. Fiind legată de cea mai veche formă de activitate umană, renta a polarizat de timpuriu preocupările unui larg cerc de specialişti în domeniu.

Atât în plan istoric cât şi în contemporaneitate s-au conturat, există şi se confruntă cu mai multe linii de abordare şi de explicare a venitului – rentă.

Mult timp a predominat optica conform căreia renta este venitul ce se cuvine proprietarului de terenuri, pentru acordarea dreptului de folosinţă a terenului către arendaş.

În acest context, rentei I se atribuie şi un sens peiorativ, iar rentierul este considerat un personaj negativ.

Alţi specialişti explică renta pe baza comportamentelor specifice ale agenţilor economici pe piaţa terenurilor agricole şi cu alte destinaţii, ca pieţe derivate ale pieţelor bunurilor agroalimentare.

În sfârşit s-a conturat, punctul de vedre cu privire la caracterul universal al rentei, ca venit care apare atunci când şi acolo unde un anume factor de producţie deosebit ca importanţă economică este monopolizaţi de anumiţi producători – ofertanţi. “Maşinile, utilajul industrial, uzinele, amelioraţiunile durabile şi toate capitalurile producţiei” – susţine H. Guitton – pot să dea rente analoage precedentelor.

Aceste optici generale privitoare la rentă au fost fundamentate în maniere specifice de către specialişti în teoria economică.

“Renta funciară – susţine W. Petty – reprezintă surplusul obţinut de pe un teren oarecare, după ce, din venitul obţinut, s-au scăzut cheltuielile cu întreţinerea lucrătorului agricol şi celelalte cheltuieli de exploatare a terenului”.

Pornind de la premisa existentă că lucrătorul agricol produce mai multe bunuri decât consumă, Fr. Quesnay ajunge la concluzia că numai munca agricolă creează valoare şi produs net, respectiv rentă. Produsul net, excedentul de bogăţie creată peste cea consumată, este considerată ca o dărnicie a naturii.

A. Smith considera că renta este preţul plătit pentru obţinerea dreptului de folosire a pământului ca factor de producţie originar. Renta este un produs al puterii naturii. Dacă salariul şi profitul sunt factori ai preţului – remarca A. Smith – renta este efect al formării unui anume preţ.

Creatorul teoriei moderne a rentei a fost şi este considerat David Ricardo. El a abordat renta atât static, cât şi într-o perspectivă dinamică. Ricardo şi-a concentrat atenţia atât în sensul explicării mecanismului rentei, cât şi în cel al evoluţiei. El a demonstrat că partea ce revine proprietarilor funciari depinde de costurile unitare diferite ale producţiei, costuri care sunt funcţie de fertilitatea terenurilor cultivate.

Autorul “formulei trinitrare”, J. B. Say susţinea că renta este o recompensă pentru serviciile aduse de pământul-natură, aşa cum profitul recompensează capitalul, iar salariul – munca.

Totţi marii economişti din ţara noastră au cercetat cu mare atenţie şi cu succes natura şi formele rentei funciare, evidenţiind specificul ei în agricultura românească. Sunt demne de reţinut contribuţiile aduse la aprofundarea rentei funciare de către Ion Ionescu de la Brad, Pentru S. Aurelian, Ştefan Zeletin, Ion Răducanu, Gr. Mladenatz, V. Madgearu. Acesta din urmă a explicat renta diferenţială pe baza legii fertilităţii descrescânde a solului şi a structurii proprietăţii funciare din România.

În condiţiile actuale, predomină teoria neoclasică asupra rentei. Teoria ricardiană asupra rentei a devenit o problemă de istorie economică şi doctrinară.

Renta este acel venit fundamental care revine posesorului (proprietarului) oricărui factor de producţie, a cărui ofertă este rigidă sau foarte puţin elastică; este venitul pretins de proprietar pentru transferarea dreptului de folosinţă şi de uzufruct a factorilor de producţie cu însuşiri speciale către alte persoane (întreprinzători). Pentru utilizatorul factorului respectiv, renta constituie plata pentru folosirea temporară a acestui factor, pe bază de contract.

În funcţie de natura cauzelor ofertei rigide (naturale, tehnologice, economice, sociale) renta poate dobândi caracter de venit stabil sau de venit temporal.