RESURSELE ECONOMICE ȘI FACTORII DE PRODUCȚIE

CAPITOLUL I: RESURSELE ECONOMICE

1.1. DEFINŢIA RESURSELOR ECONOMICE

Prin conţinutul şi rolul său economia –termen folosit sinonim cu cel de activitate economică – constituie o latură inseparabilă a acţiunii sociale. Cea mai cuprinzătoare activitate umană care delimitează pe om ca specie, este munca. Orice activitate umană presupune utilizarea de resurse economice specifice, în cantităţi determinate şi de calitate adecvată.

Resursele economice constau în totalitatea elementelor premiselor- directe şi indirecte-ale acţiunii sociale practice, care sunt utilizabile, pot fi atrase şi sunt efectiv utilizate la producerea de noi bunuri.

Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura. Mediul natural este cel dintâi izvor al resurselor materiale şi cadrul existenţei omului şi progresului societăţii. Problemele folosirii raţionale ale conservării şi economisirii resurselor naturale de toate felurile au devenit tot mai stringente în ultimul timp. Din acest punct de vedere, este tot mai evident faptul că procesul economic se deosebeşte de cel natural.

Acesta constă în alegerea, sortarea şi dirijarea entropiei joase din mediu şi transformarea ei în entropie înaltă în conformitate cu scopurile urmărite (satisfacerea nevoilor) şi cu plăcerea de a trăi.

1.2. CLASIFICAREA RESURSELOR ECONOMICE

Desprinderea resurselor naturale din mediul lor este rodul activităţii umane.Volumul, diversitatea şi calitatea acestei activităţi sunt condiţionate de resursele umane. La rândul lor, acestea depind de factorul demografic, de numărul persoanelor apte de muncă, de structurarea acestora pe sexe, vârste, pe ramuri şi subramuri de producţie, ca şi de calificarea lor.

Resursele naturale împreună cu cele umane formează resursele originare sau primare.

Alături de resursele economice primare şi împreună cu ele, o însemnătate crescândă au, în ultimul timp, resursele economice derivate (maşinile de tot felul, tehnologiile de fabricaţie, infrastructurile materiale, dotările laboratoarelor ştiinţifice, baza materială a procesului de învăţământ, potenţialul ştiinţific al populaţiei etc.). Acestea sunt rezultatul folosirii şi acumulării resurselor primare, ele potenţând eficienţa utilizării primelor.

Cea mai generală clasificare a resurselor economice delimitează resursele materiale de cele umane. Resursele materiale cuprind atât resursele primare, cât şi pe cele derivate (bogăţii ale solului şi subsolului, echipamentele şi tehnologiile de producţie, baza materială a ocrotirii sănătăţii etc.). Resursele umane includ resursele umane primare, adică populaţia sub aspectul ei cantitativ şi structural, ca şi pe cele derivate- stocul de învăţământ şi de cunoştiinţe ştiinţifice, inovaţia etc.

Deşi omenirea a progresat mult pe linia căutării, cunoaşterii şi atragerii de noi resurse în circuitul economic, totuşi creşterea şi diversificarea trebuinţelor umane fac ca resursele economice să fie relativ limitate. Raritatea relativă a resurselor este o caracteristică generală a economiei. De aceea, se impune utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile pentru a se obţine, prin atragerea şi combinarea lor, o cantitate de bunuri cât mai mare şi de calitate cât mai ridicată.

CAPITOLUL II: FACTORII DE PRODUCŢIE

În măsura în care resursele productive disponibile sunt atrase şi utilizate în activitatea economică, acestea reprezintă, în fapt, factorii producţiei.