Resursele Naturale și Economia Mediului

RESURSELE NATURALE

Notiuni generale

Continuitatea vietii pe Pamant din cele mai vechi timpuri si pana in prezent este conditionata de existenta si rezervele de resurse naturale care stau la baza dezvoltarii social-economice a oricarui stat. Bunastarea si prosperarea unei natiuni este in stransa legatura cu resursele naturale de care dispune sau, mai bine – zis, pe care le poate consuma.

Pana la sfarsitul primei jumatati a secolului trecut aproape ca nu existau temeri in privinta rezervelor de resurse naturale necesare pentru asigurarea unui nivel de viata decent pentru toata populatia de pe glob.

Cresterea demografica vertiginoasa din a doua jumatate a secolului XX, cand numai in 50 de ani populatia globului practic s-a dublat, a schimbat atitudinea fata de resursele naturale. Drept rezultat, inca in anii ’70 a aparut teoria dezvoltarii durabile. Principiul dezvoltarii durabile impune un stil de gestiune si gospodarire a resurselor naturale care trebuie sa satisfaca necesitatile vitale de moment ale societatii si sa creeze conditiile de existenta pentru generatiile viitoare. In acest sens activitatile sunt desfasurate pe doua directii principale:

a) utilizarea rationala a resurselor naturale prin implementarea de tehnologii de prelucrare a lor care genereaza mai putine deseuri

b) inlocuirea unor resurse naturale traditionale cu resurse naturale

netraditionale (cum ar fi energia vantului, energia solara etc.)234m0-sdfsdn334

La moment insa, dezvoltarea directiei a doua in majoritatea statelor lumii este aproape la nivel embrionar, de aceea astazi accentul se pune astazi pe utilizarea rationala a resurselor naturale.

In conditiile tarii noastre, care dispune de o gama foarte saraca de rezerve de resurse naturale, utilizarea rationala a acestora devine un imperativ al timpului.

Principalele resurse naturale sunt:

- resursele naturale renovabile: pamantul; padurile; apele de suprafata si subterane; apele raurilor, lacurilor, acumularilor, canalelor; flora si fauna.

- resursele naturale nerenovabile: petrolul, gazele naturale, substantele minerale utile solide.

La modul general acestea se reduc la patru componente de baza: pamantul, apa, padurile si zacamintele de substante minerale utile.

Resurse naturale si principalele industrii ale Romaniei

Terenuri: terenuri arabile – 40% din suprafata totala; paduri si zone împadurite – 26,2%; pajisti si lunci – 19,7%;

Resurse energetice: carbune, gaze naturale, titei (rezerve în scadere în zona Ploiesti; platforme petroliere în Marea Neagra);

Minerale: aur si argint (în Muntii Apuseni); aluminiu (cantitati reduse);

fier si minereuri neferoase (larg raspândite, dar în cantitati reduse); sare (NaCl - în cantitati mari; KCl - în cantitati reduse);

Resurse hidroenergetice: aproximativ 8.000 MW;

Ape minerale: izvoare naturale în zone colinare si muntoase.

Industrii: minerit, exploatarea si prelucrarea lemnului, materiale de constructii, metalurgie, produse chimice, constructii de masini, industrie alimentara, exploatarea si prelucrarea titeiului.

Agricultura: culturi vegetale (grâu, porumb, sfecla de zahar, floarea soarelui, legume); pomicultura; viticultura; zootehnie (vite, oi); pescuit (în crescatorii, râuri, Delta Dunarii).

ECONOMIA MEDIULUI

Realitatile zilelor noastre arata ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri si transformari ale civilizatiei omenesti, dar si cele mai complexe si uneori nebanuite efecte asupra vietii.

Pâna nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamântului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizând cele mai noi cuceriri stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice. Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regasesc în aer, apa si în sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii unor combustibili inferiori; sunt evacuate în atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, în general, si direct sau indirect asupra omului.

La acest sfârsit de secol si început de mileniu, lumea se afla în efervescenta. Schimbarile care au avut loc si vor avea loc, creeaza, într-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea fie si treptata a mediului înconjurator. În tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem înca un semnal de alarma legat de mediul înconjurator si de supravietuirea omului si a existentei vietii pe Terra.

“Mediul natural”, adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si

subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci când vorbeste despre mediul înconjurator.

O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare în parte un “ecosistem” care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu în cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru exponentul sau rational – omul, reprezentând mediul natural. În mediul natural distingem componente fizice naturale – elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzând atât de factori terestri, cât si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa întelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele în acelas timp.

Mediul înconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupând o dubla pozitie: de “component” al mediului si de “consumator”, de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de “mediu înconjurator” are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate în toata complexitatea lor.