Riscul de creditare în afacerile internaționale

INTRODUCERE

Creditul extern ramane in contiunare o optiune demn de luat in considerare de catre entitatile publice sau private care au nevoie de resurse pentru derularea unor operatiuni comerciale sau pentru finantarea unor proiecte de investitii.

In relatiile financiar valutare internationale, operatiunie de creditare ocupa al doilea loc ca volum total dupa obligatiuni.

Piata internationala a creditului este dominanta de tarile dezvoltate care detin mai mult de 80% din piata

Din punct de vedere al distributiei sectoriale a creditelor, se poate observa, ca pe ansamblu, sectorul bancar domina net piata internationala a creditului, urmat de secorul privat si abia apoi de sectorul public (guvern, companii si alte entitati publice).

Finantarea afacerilor economice internationale reprezinta mecanismul insctitutional si functional prin care sunt asigurate mijloacele de plata necesare schimbului de bunuri si prestarii de sevicii international.

In general finantarea afacerilor economice internationale ale unei firma se poate realiza din doua mari categorii de surde si anume:

• surse proprii, respectiv cele constituite sau rezultate din activitatea economica a acesteia (autofinantarea);

• surse atrase, respective imprumuturile contractate pentru realizarea sau dezvoltarea afacerii.

Practica internationala a dezvoltat in timp o serie de mecanisme de creditare mai mult sau mai putin complexe, destinate mobilizarii de fonduri necesare derularii oeratiunilor comerciale internationale sau finantarii unor proiecte de investitii.

In acest sens putem vorbi de finantarea exportului, a importului, a proiectelor de cooperare internationala, a invastitiilor internationale.

Riscul de credit

Componentele riscului de credit sunt urmatoarele:

• riscul tranzactiei = se refera la diferite aspecte functionale si operationale ale riscului afacerii;

• riscul clientului = se refera la capacitatea clientului de a-si achita datoriile fata de banca;

• riscul garantiei = se refera la posibilitatea bancii de a recupera creantele sale din ultima sursa pe care o are la dispozitie

Elemente ale riscului tranzactiei :

- natura si structura afacerii :

• tipul de produs de credit

• scopul pentru care este solicitat produsul de credit (activitatii legale sau ilegale)

• termenul pe care se acorda (termen scurt, mediu si lung)

• sursa de rambursare a creditului (identificabila sau neidentificabila

• calitatea sursei de rambursare

- implicatiile juridice, politice, economice si practice vis-a-vis de imprumutat

- orice alte circumstante care pot afecta sau schimba riscul in sine

Riscul clientului presupune asumarea de catre banca a riscului ca la data scadentei clietul va putea sa-si achite obligatiile pe care le are fata de banca. Banca trebuie sa fie convinsa, in urma analizei pe care o efectueaza asupra datelor istorice si a prognozelor financiare, ca debitorul are posibilitati sa-si achite obligatiile in viitor. Este necesara intelegerea si evaluarea tuturor componentelor vis-a-vis de client, precum si a activitatii desfasurate de aceasta in vederea stabilirii unei opinii prudente, vizand posibilitatile de rambursare ale acestuia.

Gestionarea riscul garantiei presupune doua nivele de analiza:

- Primul nivel este cel al cuantificarii valorii garantiei inainte de acordarea creditului, in procesul de elaborare a deciziei de creditare. In prezent in banca exista o metoda proprie de evaluare a garantiei prin care se identifica tipuri, conditii, localizarea, valoarea potentiala a garantiei.