Rolul băncilor centrale în asigurarea stabilității financiare

Introducere

Stabilitatea financiară a căpătat o importanţă din ce în ce mai mare în mediul economic şi financiar actual, devenind un deziderat pe care băncile centrale ale statelor lumii trebuie să îl realizeze şi să îl menţină. Acest referat îşi propune să analizeze rolul băncilor centrale în asigurarea acestui obiectiv, rol deosebit de important deoarece un sistem financiar stabil este o precondiţie esenţială pentru asigurarea unei transmisii eficiente şi lipsite de tensiuni a politicii monetare, contribuind în ultimă instanţă la realizarea obiectivului stabilităţii preţurilor pe termen lung.

Conceptul de stabilitate financiară şi principalele caracteristici ale acesteia sunt prezentate în primul capitol al referatului. Întrucât în contextul nou creat, este deosebit de important să se evalueze măsura în care banca centrală deţine capacitatea de a asigura concomitent stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară, prin utilizarea instrumentelor aflate la dispoziţia sa, precum şi modalitatea în care cele două categorii de stabilitate pot fi reconciliate în ipoteza în care realizarea acestora necesită adoptarea unor măsuri conflictuale, am considerat utilă prezentarea tot în acest capitol a raportului stabilitatea preţurilor-stabilitate financiară în elaborarea politicii monetare.

Capitolul doi face o trecere în revistă a rolului băncilor centrale din diferite ţări în asigurarea stabilităţii financiare, punând accent pe criteriile de îndeplinit pentru implicarea băncilor centrale în asigurarea stabilităţii financiare, pe măsurile adoptate de băncile centrale pentru contracararea efectelor crizei financiare internaţionale şi pe rolul Băncii Naţionale din Anglia, Japonia şi Banca Centrală Europeană în asigurarea stabilităţii financiare.

Capitolul trei al referatului tratează situaţia actuală a României şi riscurile cu care se confruntă, măsurile luate de BNR în gestionarea manifestărilor turbulente recente şi cooperarea ei cu alte organisme în vederea menţinerii stabilităţii preţurilor.

Referatul se încheie cu concluziile desprinse din analiza rolului băncilor centrale în vederea menţinerii stabilităţii financiare.

Cap.1 Conceptul de stabilitate financiară şi implicaţiile acesteia

1.1. Definirea şi caracteristicile stabilităţii financiare

Nu există în literatura de specialitate o definiţie general acceptată a stabilităţii financiare şi nici un model sau cadru analitic standardizat de evaluare. Dar au fost concepute anumite definiţii care evidenţiază sensul larg şi sensul restrâns al acesteia.

Astfel, o definiţie în sens larg, care pune accent pe funcţionarea de ansamblu a sistemului financiar este următoarea: stabilitatea financiară reprezintă situaţia în care sistemul financiar este capabil să atragă şi să plaseze fonduri băneşti în mod eficient şi să reziste la şocuri fără a aduce prejudicii economiei reale . Astfel se sugerează că supravegherea prudenţială deţine rolul principal în promovarea stabilităţii financiare; politica monetară prezintă importanţă din perspectiva alocării eficiente a resurselor în măsura în care poate contribui la stabilitatea preţurilor.

Într-o abordare mai îngustă, dar mai utilă din perspectiva unei bănci centrale, care pune accent pe evitarea crizelor, stabilitatea financiară constituie situaţia în care nu se produc crize bancare, iar preţul activelor şi în special rata dobânzii manifestă un grad ridicat de stabilitate. Astfel se poate defini stabilitatea financiară ca fiind în special traiectoria „netedă” a ratelor dobânzilor, politica monetară având un rol mai important, iar spaţiul de manevră în privinţa utilizării instrumentului său (rata dobânzii de politică monetară) poate face obiectul unei limitări – astfel, am putea asista la un conflict între stabilitatea preţurilor şi stabilitatea financiară.

Stabilitatea financiară este observabilă în situaţiile în care nu se manifestă nici o criză sistemică. Totodată, se poate aprecia că un sistem financiar este stabil atunci când acesta este capabil:

• să aloce eficient resursele economice (spaţial şi temporal);

• să evalueze şi să administreze în mod adecvat riscurile financiare;

• să se autocorecteze atunci când este afectat de şocuri exogene.