Rolul, Impactul si Consecintele Sectorului Financiar asupra Dezvoltarii Regionale

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Rolul, Impactul si Consecintele Sectorului Financiar asupra Dezvoltarii Regionale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Corneliu, Iatu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Economie

Cuprins

1. Dezvoltarea regională – idee, reglementare, realitate 3
2. Sectorul financiar şi impactul său asupra dezvoltării regionale 5
2.1. Disfuncţionalităţi în gestionarea finanţelor publice 5
2.2. Autonomia finanţelor publice – condiţie a dezvoltării regionale 6
2.3. Impactul politicii de echilibrare a bugetelor locale asupra dezvoltării regionale 7
3. Perspective ale dezvoltării regionale în raport cu sectorul financiar 9
Bibiografie 11

Extras din document

1. Dezvoltarea regională – idee, reglementare, realitate

Dezvoltarea regională este un concept relativ nou în România, care a început să se contureze o dată cu funcţionarea programului PHARE, în 1996. Realizarea unei dezvoltări regionale şi reducerea disparităţilor economice şi sociale existente între diversele regiuni implică toate domeniile, de la cele strict economice (înfiinţare de IMM-uri, infrastructură, mediu, dezvoltarea agriculturii) la cele social-culturale (şomaj, resurse umane, educaţie). Regiunile din România sunt sub nivelul mediu de dezvoltare economică al regiunilor din ţările membre ale Uniunii, dar suferă şi de discrepanţe interne. Această situaţie face necesară adoptarea unui ansamblu de măsuri, sprijinirea creşterii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin valorificarea eficientă a potenţialului regional şi local, stimularea iniţiativelor, stimularea cooperării interregionale interne, care au ca scop diminuarea dezechilibrelor regionale şi prevenirea altor dezechilibre internaţionale, cu scopul final de a creşte nivelul de trai al cetăţenilor. Însă, politica de dezvoltare regională nu are în România o tradiţie formală şi documentată. În 1990, România era o ţară relativ uniform dezvoltată, fapt care, adăugat precarităţii resurselor bugetare din întreaga perioadă, a făcut ca România să nu simtă nevoia unei politici formale în privinţa dezvoltării regionale. Politica de industrializare forţată dusă de regimul socialist avusese ca efect o nivelare a gradului de „dezvoltare” de ansamblu a ţării, deşi acest lucru s-a realizat prin costruirea unor facilităţi industriale care nu dispuneau de nici un avantaj competitiv şi care, în condiţiile procesului de tranziţie către economia de piaţă au ajuns în mare parte dezafectate. Politica regională a luat naştere exclusiv în întâmpinarea disponibilităţilor de asistenţă financiară din partea Uniunii Europene.

Aplicarea politicii regionale a Uniunii Europene şi distribuirea fondurilor de preaderare au presupus realizarea unui decupaj teritorial prealabil, stabilit în 1998: 8 regiuni corespunzătoare nivelului NUTS II, compuse din judeţe vecine. Aceste regiuni sunt: Nord-Est, Sud-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest, Centru şi Bucureşti şi judeţul Ilfov. Nivelul NUTS II este cel mai important deoarece s-a considerat că acesta reprezintă aria geografică cea mai omogenă şi a fost ales pentru punerea în aplicare a politicii regionale. Indicatorii economici care evaluează bogăţia se aplică tot acestui nivel, ca şi alocarea fondurilor structurale. Prin Legea 315/2004 sunt stabilite în mod clar obiectivele, competenţele, instrumentele specifice pentru dezvolarea regională şi cadrul instituţional aferent. Principiile de bază stabilite de lege sunt:

- subsidiaritatea;

- descentralizarea;

- parteneriatul.

Date fiind controversele pe care ideea de regionalizare le-a generat, autorităţile publice au preferat ca şi cadru instituţional instituirea a opt regiuni de dezvoltare, care nu oferă un argument vizibil în construcţia lor şi evident încearcă să evite criteriul istoric. Practic, legea dezvoltării regionale nu oferă un astfel de criteriu, menţionând doar că regiunile de dezvoltare se nasc prin asocierea voluntară a autorităţilor locale.

În capitolul II al legii sunt prezentate regiunile de dezvoltare în concordanţă cu obiectivele de coeziune economică şi socială, pentru care Institutul European din România a efectuat studii de impact. În domeniul dezvoltării regionale funcţionează Agenţiile pentru dezvoltare regională care sunt organisme neguvernamentale, nonprofit, de utilitate publică, dar cu personalitate juridică. Directorul agenţiei este numit prin concurs şi se eliberează din funcţie de către Consiliul pentru dezvoltare regională.

Deşi România a intrat în procesul de tranziţie având un nivel relativ scăzut al disparităţilor regionale, comparativ cu alte state membre sau ţări candidate, disparităţile au crescut rapid atât la nivelul interregional, cât şi subregional . Conform statisticilor, printre cele mai slab dezvoltate regiuni sunt Nord-Est şi Sud-Est, iar cele mai dezvoltate - Bucureşti şi judeţul Ilfov şi Vest. În interiorul regiunilor, disparităţile se menţin, iar judeţele preponderent agricole, cele marcate de şomaj ca urmare a restructurării, cu investiţii puţine şi infrastructură rudimentară, cele cu probleme de mediu sau zone urbane în declin coexistă cu altele care sunt mai puţin afectate de aceste probleme. Acesta este cazul regiunii Vest, unde Timiş este un judeţ cu un PIB mult mai mare decât cel al Hunedoarei. În plus, pe teritoriul judeţelor au fost declarate zone defavorizate cu industrii în declin (de exemplu regiunile miniere din judeţul Gorj, Suceava sau Hunedoara). La nivel geografic, există probleme tot mai mari, deoarece dezvoltarea economică tinde să se concentreze în zona Bucureştiului, iar inegalităţile zonelor urbane sunt în creştere.

Astfel statul trebuie să intervină cu resurse financiare însemnate pentru combaterea sărăciei şi reducerea dezechilibrelor, cu măsuri concrete împotriva injustiţiei şi polarizării între bogaţi şi săraci care s-a accentuat în România. Reducerea decalajelor, dezvoltarea armonioasă presupun, în principal, programe noi, surse financiare suplimentare şi oameni noi pentru implementarea programelor de dezvoltare regională.

Politica regională poate fi apreciată şi din perspectiva utilizării de către autorităţile publice centrale şi locale, a resurselor de care dispun; combinaţii de instrumente de politică economică şi financiară în scopul stimulării investiţiilor, creării de noi locuri de muncă şi al îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă, într-o regiune/teritoriu anume. Asemenea instrumente de politică economică acoperă o plajă largă, de la cele cu caracter general ca de pildă, cadrul legal destinat să susţină dezvoltare, reglementările economice ale unor măsuri specifice, ca de exemplu, ajutorul de stat acordat firmelor, cu scopul de stimula investiţiile sau de a susţine proiecte de restructurare .

În concepţia legiuitorului român, obiectivele politicii de dezvoltare regională, care se materializează în ajutoare de stat, se localizează în următoarele direcţii fundamentale:

- diminuarea dezechilibrelor regionale existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate ca urmare a unor condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice, precum şi preîntâmpinarea producerii de noi dezechilibre;

- corelarea politicilor şi a activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin stimularea iniţiativelor şi valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării economico-sociale durabile şi a dezvoltării culturale a acestora;

- stimularea cooperării interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere, inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi organizaţiile europene care promovează dezvoltarea economică şi instituţională a acestora, în scopul realizării unor proiecte de interes comun, în conformitate cu acordurile la care România este parte.

Dezechilibrele economice şi sociale moştenite de la sistemul centralizat-planificat s-au agravat în perioada tranziţiei spre economia de piaţă funcţională. În aceste condiţii a apărut necesară articularea într-un cadru propice a susţinerii dezvoltării regionale. Prin Programele şi cheltuielile de dezvoltare regională ale Agenţiei, se finanţează din Fondul pentru dezvoltare regională, care are următoare surse:

- alocaţii de la Fondul naţional pentru dezvoltare regională;

- contribuţii din bugete proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti, după caz, în limita sumelor aprobate, cu această destinaţie, prin bugetele respective;

- surse financiare atrase din secorul privat, de la bănci, investitori străini, Uniunea Europeană şi de la alte organizaţii internaţionale.

Fisiere in arhiva (1):

  • Rolul, Impactul si Consecintele Sectorului Financiar asupra Dezvoltarii Regionale.doc