Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială

Rolul serviciilor in dezvoltarea economico-sociala se refera,in principal,la contributia lor la cresterea economica,dar si pe un plan mai larg,la aportul lor la cresterea calitatii vietii.

Dupa ce au fost mult timp ignorate,considerate “neproductive”,rolul serviciilor incepe sa fie tot mai mult recunoscut,ele substituindu-se,din ce in ce mai mult,industriei in rolul de motor al cresterii economice.

Trebuie amintit,asa cum precizeaza L. Reboud,ca intr-adevar,in momentul cand au scris autorii clasici,de la Adam Smith,David Ricardo,Stuart Mill,la Jean Baptiste Say si Karl Marx,realitatea serviciilor consta esential in servicii personale si domestice. Chiar comertul,transporturile si bancile nu erau considerate decat “intermediari”,utili,desigur,in masura in care faciliteaza deplasarea si achizitia marfurilor,dar fara sa fie considerati creatori de valoare.

La fel,timp de decenii,activitatile pe care Colin Clark si Fourastie le-au regrupat in sectorul tertiar,au fost considerate ca domenii de slaba productivitate,pentru ca prin natura lor sunt nesusceptibile la mecanizare,la introducerea progresului tehnic,la realizarea productiei de seria,a economiilor de scala etc.

S-a ajuns la intrebarea daca serviciile nu ar constitui o frana a cresterii economice,fiind un factor inflationist,deoarece cresterea salariilor si profiturilor nu ar corespunde unei cresteri a productivitatii.

Teorii economice mai noi reconsidera rolul serviciilor in dezvoltarea economica,in contextul revizuirii si a conceptiilor despre cresterea economica. In gandirea lui Paul Heyne,de pilda: ”cresterea economica consta,nu in sporirea productiei de lucruri,ci in producerea de avere. Si avere este tot ceea ce oamenii pretuiesc ca valoare. Evident,lucrurile materiale pot contribui la avere si sunt,intr-un fel,esentiale in producerea de avere. Dar nu exista legatura obligatorie intre cresterea averii si o crestere de volum,greutate sau cantitate a obiectelor materiale”.

Intermediarii, comertul si,in general,producatorii de informatii,creeaza,de asemenea,valoare. Calea de a evita greselile in luarea unor decizii este de a obtine mai multe informatii,iar informatiile sunt o marfa cu propriul cost de achizitie.

De asemenea,cucerirea pietelor mondiale este aproape imposibila fara realizarea unei retele puternice de informatii economice privind caracteristicile si specificul pietelor vizate.

Dar ocupatiile informationale nu se reduc la cele de studiere a pietelor,respectiv de marketing,ele cuprinzandu-i ,in sens larg pe toti cei care lucreaza cu informatia ca programatori,profesori,contabili,manageri,agenti de bursa,de asigurari,juristi etc. si care sunt si ei producatori de avere reala.

Mai mult,in conditiile in care progresul tehnic a condus la producerea de sisteme din ce in ce mai complexe,creste nevoia de servicii care fac orice bun industrial sau de consum utilizabil. Ca o consecinta,cresterea avutiei trebuie masurata avand in vedere performanta sistemelor. Mai departe,deoarece performanta sistemelor tine de calitatea produselor si proceselor,devine clar ca in economia serviciilor “calitatea” inseamna ceea ce a reprezentat “productivitatea” in economia industriala.

In acest context,experienta tarilor dezvoltate releva importanta deosebita a serviciilor de invatamant si cercetare in dezvoltarea economica. Astfel,progresul acestor tari se explica,printre altele,si prin atentia remarcabila acordata acestor domenii in care sunt angajate milioane de persoane si carora le sunt alocate bugete substantiale,provenind atat din sectorul privat,cat si din cel public. Deosebit de sugestiv in acest sens apare,de exemplu,faptul ca,in prezent,in universitatile din S.U.A. este cuprins un personal permanent mai numeros decat cel din agricultura.

De altfel,activitatile de cercetare si de educatie (invatamant) se inscriu intre functiile cele mai importante ale serviciilor in productia de bogatie materiala si spirituala. Dezvoltarea functiei de cercetare este consecinta si premisa totodata a evolutiei tehnicilor de productie.

Astfel,pana la inceputul secolului XX,imbunatatirea noilor tehnologii si schimbarile in momentul de productie proveneau in cea mai mare parte din experienta acumulata de om asupra masinii pe care o folosea. Acesteschimbari sau imbunatatiri nu erau decat foarte rar rezultatul unei munci organizate si finantate printr-un departament de cercetare.

Profesionalizarea cercetarii s-a operat in jurul anilor 1920,reflectand complkexitatea crescuta a noilor tehnologii si nevoia de a planifica riguros dezvoltarea si realizarea lor.

Astfel,activitatile de cercetare-dezvoltare participa la conceperea de produse si servicii noi,adaptate la cerintele pietei,la cresterea calitatii acestora si la obtinerea lor intr-un timp mai scurt si cu un consum mai redus de factori de productie.

Strans legata de activitatea de cercetare-dezvoltare si de cresterea gradului de complexitate a economiei se afla functia de educatie (invatamant).

Utilizarea noilor echipamente si aplicarea noilor tehnologii nu este posibila fara calificarea superioara a personalului. Formarea inginerilor de sistem sau a fizicienilor reclama,evident,un nivel de educatie superior celui al muncitorilor care lucrau la razboaiele de tesut de la inceputul Revolutiei Industriale. La fel,daca in societatea preindustriala foarte putina lume stia sau avea nevoie sa stie sa citeasca,astazi,in societatea informationala,majoritatea persoanalor trebuie sa stie sa lucreze cu calculatorul. Astfel,in economia moderna,cresterea economica presupune investitii din ce in ce mai mari in capitalul uman.

Dar serviciile sunt implicate nu numai in pregatirea productiei,prin functiile de cercetare si educatie la care se adauga cele de aprovizionare cu materiile prime si materialele necesare,ci chiar in derularea procesului de productie propriu-zis. Acestea din urma se refera in special la serviciile de intretinere si stocaj atat al intrarilor cat si al iesirilor,al rezultatelor. Aceste activitati pot fi considerate ca parte integranta a sistemului de productie,iar cresterea complexitatii proceselor de productie a determinat o dezvoltare mai mult decat proportionala a acestor functii si a costurilor pe care le implica.