Rolul și funcțiile monedei

1. Evolutia monedei

Moneda, însotind permanent viata cotidiana a omului, îsi releva cu putere functia sociala. Totusi, ea ramâne o notiune extrem de complexa, dificil de definit si de cuantificat. Definirea monedei se poate face atât într-o maniera indirecta, evidentiindu-i functiile, cât si într-o maniera directa, relevându-i continutul.

Etimologic, cuvântul moneda deriva din cuvântul latin „moneta”, care înseamna „aceea care avertizeaza”. Într-o prima definitie extensiva, moneda este constituita de ansamblul mijloacelor de plata direct utilizabile pentru a efectua platile pe pietele de bunuri si servicii, adica ansamblul de active acceptate pretutindeni, de catre toti si totdeauna, pentru a regla datoriile generate prin schimbul de marfuri. Moneda apare deci ca un activ care poate fi detinut, schimbat, împrumutat, conservat. Pentru a fi acceptata de catre toti, valoarea monedei trebuie sa se bazeze pe încrederea acelora care o vor detine, încredere circumscrisa unei anumite comunitati nationale sau internationale.

Banii se afla la dispozitia lumii occidentale de cel putin 27 de secole. Originea banilor se afla în schimbul care la început s-a desfasurat ca troc. Datorita dificultatii cu care se realiza schimbul marfurilor prin troc, oamenii au cautat un etalon mai general (scoici, piei, sarea, blanuri, bucati de metal etc.).

Moneda materiala a cunoscut mai multe faze succesive:

o moneda – marfa: se alegeau marfurile care aveau calitati adecvate (conservare, divizibilitate, încredere, valoarea de întrebuintare), ca de exemplu: scoici, vite, piei, blanuri, sarea, ceaiul;

o moneda–metalica: prin calitatile lor (frumusete, raritate, divizibilitate, inalterabilitate) metalele pretioase (aur, argint) au fost folosite de omenire timp de 26 de secole ca metal monetar;

o moneda – semn care a cunoscut urmatoarele forme:

- biletul sau bancnota (moneda fiduciara). La origine, un simplu certificat de depozit de moneda metalica la o banca, biletul (bancnota) s-a transformat într-o veritabila moneda fiduciara, emitându-se bilete de o valoare mult mai mare decât aceea conservata de metal, având la baza încrederea ca nu toti detinatorii de bilete vor solicita, în acelasi timp, conversia acestora în metalul din depozitele bancare;

- contul (moneda scripturala). Depozitarea biletelor la banca a condus la utilizarea acestor depozite pentru a se efectua reglementarea datoriei prin virament (transfer între conturi). Moneda scripturala este creata de banci, alimentarea conturilor facându-se prin acordarea de credite bancare. În prezent are loc emisiunea de moneda în context international de catre FMI (sub denumirea de DST).

- cartile electronice de plata si de credit (moneda electronica) care permit stocarea unei puteri de cumparare într-o cartela magnetica.

2. Rolul monedei in economie

Rolul monedei în viata economica si sociala necesita abordarea evolutiei si a functiilor îndeplinite de aceasta înca din perioada circulatiei pieselor din metale pretioase.

Trecerea economiilor de la forma preponderent naturala (bazata pe troc) la economia de schimb, concurentiala, antreneaza importante modificari în rolul îndeplinit de bani în cadrul tuturor laturilor activitatii umane si economice. Posibilitatea utilizarii, sau nu, a banilor ca instrumente pentru reglarea mecanismelor economiei este evidentiata în cadrul teoriilor care s-au dezvoltat prin studierea acestui domeniu.

Potrivit tezei neutralitatii, fenomene precum crizele economice, recesiunea, somajul nu pot fi reglate prin instrumentarea masei monetare.

Rolul activ al monedei ca instrument de influentare a economiei a fost evidentiat, pentru prima data, de economistul John Maynard Keynes, în lucrarea „Teoria generala a folosirii mânii de lucru, a dobânzii si a banilor” (1936) si demonstreaza modul în care statul poate regla circulatia monetara si creditul în scopul echilibrarii economiei.

O reconsiderare esentiala a rolului banilor în viata economica este realizata în cadrul teoriei cunoscute sub numele de „monetarism”. Potrivit acestei conceptii, se sustine ideea unei cresteri a masei monetare în circulatie cu 3-5 % anual, ceea ce asigura cantitatea de moneda necesara platilor, fara antrenarea de fenomene inflationiste. Reprezentantii monetarismului sunt cunoscuti în literatura de specialitate ca reprezentanti ai „Scolii de la Chicago” în frunte cu Milton Friedman, si sunt apreciati ca principalii oponenti ai modului de gândire Keynesian.