România - drumul către euro

I. INTRODUCERE

Principala tema a acestui eseu este centrata in jurul pasului 2 al aderarii Romaniei in structurile europene si anume intrarea in zona EURO. Am incercat de-a lungul acestei lucrari compuse din fragmente ale invataturilor unor nume sonore in materie de teorie a economiei ( Buiter , Papadia, Wiplosz, Rostowski si altii ) si elemente de istorie economica recenta sa subliniez etapele pe care le implica procesul de adeziune a Romaniei la euro. Perspectiva istorica o consider o parghie fara de care intreg procesul nu este posibil de explicat iar produsul analizei criteriilor de ordin economic ce le implica un asemenea pas, le atribui ecnomistilor de varf ai vremurilor noastre.

În anul 1957 şase ţări europene (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Luxemburg)semnau Tratatul de la Roma, prin care lua fiinţă Comunitatea Economică Europeană. Puţini erau cei care îndrăzneau să prefigureze atunci dezvoltarea ulterioară a organizaţiei, care aevoluat treptat – dar rapid în perspectivă istorică – de la o simplă uniune vamală la ocuprinzătoare structură politică şi economică, ce a fost consfinţită în 1992 prin Tratatul de la Maastricht.

Aderarea a altor zece ţări, cărora li se vor alătura într-un viitor previzibil şi altele,aflate până în 1989 dincolo de „cortina de fier”, va transforma în final Uniunea Economică şi Monetară (UEM) într-un spaţiu politico-economic de primă mărime în lumea secolului XXI.

Decizia României de a se alătura Uniunii Europene (UE) a reprezentat o orientare strategică îmbrăţişată practic de toate forţele politice ale ţării şi de majoritatea covârşitoare a populaţiei. După îndeplinirea criteriilor de ordin economic, să aibă loc şi intrarea în zona euro,care dă conţinut deplin integrării în UEM.

Nu există nici o urmă de îndoială că decizia integrării în structurile Uniunii Europene a fost singura corectă şi utilă dezvoltării pe termen lung a ţării noastre. Aderarea la Uniunea Europeană reprezintă un catalizator al progresului şi un instrument pentru ca România să„ardă etapele” şi să elimine decalajele care o despart în prezent de nivelul Uniunii Europene, atât în plan economic, cât şi al instituţiilor şi performanţei de ansamblu a societăţii. Acea stava antrena fără îndoială un efort de lungă durată – de ordinul deceniilor – şi va presupune, întâi de toate şi mai mult decât orice, abandonarea unor mentalităţi nepotrivite pentru o societate a competiţiei, performanţei şi bunăstării. Este de la sine înţeles că într-un asemenea demers orientările majore ale programelor economice vor trece dincolo de ciclurile electorale, înscopul atingerii obiectivului naţional major reprezentat de atenuarea şi eliminarea cât mai rapidă a decalajelor.

.În acest context, aderarea la UE, a reprezentat fără îndoială un însemnat pas înainte, dar procesul de reducere a decalajelor va continua mult timp după aceasta. Aderarea la zona euro va reprezenta un al doilea pas de mare importanţă în acest proces.

Dacă aderarea la zona euro este în sine un obiectiv strategic de mare importanţă,momentul efectiv în care decizia este pusă în aplicare va trebui cântărit cu multă grijă, pentrua vedea care sunt avantajele, dar şi restricţiile pe care acest demers le antrenează.

Lucrarea de faţă îşi propune să realizeze o analiză a condiţiilor ce trebuie îndeplinite, precum şi a principalelor opţiuni asupra cărora urmează a fi luate decizii fundamentale de politică economică, inclusiv adoptarea unui calendar cu măsuri concrete pentru fiecare etapă. A doua secţiune discută chestiuni cu caracter general privind mecanismul cursului de schimb ERM II,care reprezintă o etapă obligatorie în adoptarea euro ca monedă naţională. În această secţiune este argumentată necesitatea îndeplinirii nu numai a criteriilor de convergenţă nominală,expres prevăzute de Tratatul de la Maastricht, ci şi a unor „criterii” de convergenţă reală, care să asigure un grad înalt de similitudine şi de coeziune structurilor economiilor ţărilor candidate.

A treia secţiune analizează modul în care România îndeplineşte în prezent atât criteriile nominale, cât şi cele de convergenţă reală. Concluzia ce se desprinde este că ţara noastră prezintă rămâneri în urmă la ambele categorii, iar surmontarea decalajelor trebuie să leprivească deopotrivă.

Lucrarea continuă cu o secţiune dedicată trecerii la euro a noilor state membre ale UE din 2004. Sunt prezentate opinii cu privire la intrarea în ERM II şi la adoptarea euro de către aceste ţări şi evoluţii recente în abordarea problemei. Este făcută o prezentare a dificultăţilor întâmpinate de Ungaria, ca urmare a tentativei de a atinge concomitent două obiective conflictuale de politică monetară, în absenţa unei coordonări adecvate a mix-ului de politici economice adoptate.

Cea de-a cincea secţiune pune în discuţie o posibilă strategie pe termen mediu pentru aderarea României la euro. Este analizată posibilitatea utilizării unei alternative la trecerea prin ERMII. Sunt prezentate propuneri privind orientarea şi calibrarea politicii monetare, precum şi câteva dintre priorităţile convergenţei reale, în vederea trecerii României la moneda unică europeană. Sunt aduse argumente pornind şi de la experienţa altor ţări în favoarea stabilirii unui calendar care să permită adoptarea euro ca monedă naţională la orizontul anilor 2011-2013.